aşa grăieşte Domnul:
Din Proorocia lui Isaia (42, 5-16)
Aşa zice Domnul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi i-a dat aşezare, Cel ce a întărit pământul şi tot ce e pe el şi poporului de pe el îi dă suflare şi duh celor ce umblă pe el: Eu, Domnul Dumnezeu, Eu Te-am chemat întru dreptate şi de mână Te voi ţine şi Te voi întări; unui neam Te-am dat spre legământ şi neamurilor spre luminare, ca să deschizi ochii orbilor, să-i scoţi din legături pe cei legaţi şi din adâncul temniţei pe cei ce stau în întuneric. Eu sunt Domnul Dumnezeu: acesta-Mi este numele; slava Mea nu i-o voi trece altuia, nici laudele Mele chipurilor cioplite. Iată, cele dintru’nceput au venit, precum şi cele noi pe care Eu le vestesc; mai înainte de a fi fost spuse, ele vi s’au arătat. Cântaţi-I Domnului cântare nouă, voi, cei ce sunteţi stăpânia Lui; din marginile pământului măriţi-I numele, voi, cei ce coborâţi la mare şi navigaţi pe ea, voi, insule, şi cei ce locuiţi în ele. Veseleşte-te, pustie, şi satele din tine, colibele şi cei ce locuiesc în Chedar; veseli-se-vor cei ce locuiesc în stâncă şi din coama munţilor vor striga. Ei îi vor da slavă lui Dumnezeu, laudele Lui în insule le vor vesti. Domnul Dumnezeul puterilor va ieşi şi războiul îl va sfărâma; râvna o va stârni şi cu tărie va striga’mpotriva vrăjmaşilor Săi. Dintotdeauna am tăcut; oare şi de-acum înainte voi tăcea şi voi răbda? Am îndurat ca o femeie ce naşte; acum dintr’o dată voi smulge şi voi usca. Munţi şi dealuri voi pustii, iarba lor o voi usca; râurile le voi face insule şi bălţile le voi seca. Şi voi aduce orbii pe o cale pe care n’o ştiau şi-i voi face să umble pe cărări pe care nu le-au cunoscut; întunericul lor îl voi face lumină şi pe cele colţuroase le voi face netede. Acestea-s lucrurile pe care le voi face şi pe ei nu-i voi părăsi.
Din Cartea Facerii (18, 20-33)
Şi a zis Domnul: „Mare-i strigarea’mpotriva Sodomei şi Gomorei, şi mari fără margini sunt păcatele lor. Aşadar, Mă voi pogorî şi voi vedea dacă faptele lor se potrivesc cu strigarea care’mpotrivă-le a ajuns până la Mine; iar dacă nu, să ştiu”. Oamenii au plecat de acolo şi mergeau spre Sodoma, în timp ce Avraam încă stătea înaintea Domnului. Şi apropiindu-se Avraam, a zis: „Îl vei pierde Tu oare pe cel drept odată cu cel păcătos? şi-i va fi oare celui drept ca şi cum ar fi păcătos? Presupunând că’n cetatea aceea sunt cincizeci de drepţi, îi vei face să piară? Oare nu vei cruţa tot locul acela de dragul celor cincizeci de drepţi ce se află’n cetate? Departe de Tine să faci una ca asta: să-l pierzi pe cel drept odată cu cel păcătos şi să-i fie celui drept ca şi cum ar fi păcătos! Departe de Tine! El, Cel ce judecă tot pământul, nu va face dreptate?” Zis-a Domnul: „Dacă la Sodoma găsesc cincizeci de drepţi în sânul cetăţii, de dragul lor voi cruţa tot locul”. Şi răspunzând Avraam, a zis: „Iată, cutez să vorbesc către Domnul meu, eu, care sunt pulbere şi cenuşă! Să presupunem că din cei cincizeci de drepţi lipsesc cinci; din pricina celor cinci vei pierde oare toată cetatea?” El a zis: „Nu, dacă aflu acolo pe cei patruzeci şi cinci, nu o voi pierde”. Şi din nou I-a grăit [Avraam] şi I-a zis: „Dar de se vor găsi acolo patruzeci?” Iar El a zis: „Nu, de dragul celor patruzeci nu o voi pierde”. Şi a zis [Avraam]: „Să nu Se mânie Domnul dacă voi mai grăi: Dar de se vor găsi acolo doar treizeci?” Iar El a zis: „Dacă aflu acolo treizeci, nu o voi pierde”. Şi a zis [Avraam]: „Iată că încă mai cutez să-I vorbesc Domnului meu: Dar dacă se vor găsi acolo doar douăzeci?” El a zis: Nu, de dragul celor douăzeci nu o voi pierde”. Şi [Avraam] a zis: „Să nu Se mânie Domnul meu dacă voi mai grăi încă o dată: Dar dacă se vor găsi acolo doar zece?” Iar [Domnul] i-a zis: „De dragul celor zece, nu o voi pierde”. Şi dacă Domnul Şi-a isprăvit vorba cu Avraam, S’a dus; iar Avraam s’a întors la locul său.
Din Proverbele lui Solomon (16, 16 – 17, 16)
Cuiburile înţelepciunii sunt mai alese decât aurul şi cuiburile cunoaşterii sunt mai alese decât argintul. Cărările vieţii abat de la rău, iar căile dreptăţii sunt lungime de viaţă. Cel ce primeşte învăţătură va fi plin de bunătăţi, iar cel ce păzeşte mustrările se va înţelepţi. Cel care-şi ţine căile îşi păzeşte sufletul, iar cel care-şi iubeşte viaţa îşi opreşte gura. Mândria merge înaintea nimicirii, iar înaintea căderii, gândul cel rău. Mai bun este cel blând cu smerenie decât cel care împarte prăzile cu cel mândru. Isteţul în tot ce face îşi află bunătăţi, iar cel ce se încrede în Dumnezeu e foarte fericit. Unii îi numesc răi pe cei înţelepţi şi pe cei pricepuţi, dar cei cu vorbe dulci îşi vor auzi mai multe. Cugetarea e un izvor de viaţă pentru cei ce o au, dar învăţătura nebunilor este rea. Inima înţeleptului cunoaşte ceea ce-i iese din gură, pe buze el poartă cunoaştere. Fagure de miere sunt cuvintele bune şi vindecare sufletului e dulceaţa lor. Sunt căi care i se par omului drepte, dar capătul lor cată spre fundul iadului. Omul care munceşte, pentru el munceşte şi-şi alungă propria sa prăbuşire, dar omul sucit îşi poartă pieirea în propria sa gură. Omul fără minte îşi sapă luişi răul şi foc îşi adună pe buze. Omul sucit răspândeşte răul şi făclie vicleană le aprinde celor răi, iar pe prieteni îi desparte. Omul nelegiuit îşi înşală prietenii şi-i îndrumă pe căi care nu sunt bune. Cel ce se uită ţintă plănuieşte blestemăţii şi dacă-şi muşcă buzele alege tot ce-i rău; acela e un cuptor al răutăţii. Bătrâneţea e cununa cinstirii, dacă se află în căile dreptăţii. Omul încet la mânie e mai bun decât cel puternic, iar cel care-şi stăpâneşte firea e mai bun decât cel ce stăpâneşte o cetate. Celor nedrepţi le vin toate din lăuntrul lor, dar toate cele drepte vin de la Domnul. Mai bun e un dumicat cu plăcere şi’n pace decât o casă doldora de bunătăţi şi jertfe nedrepte, cu vrajbă. Servul grijuliu îşi stăpâneşte stăpânii nemintoşi şi el le împarte fraţilor părţile. Aşa cum aurul şi argintul se lămuresc în cuptor, tot astfel inimile cele alese, lângă Domnul. Omul rău ascultă de limba nelegiuiţilor, dar omul drept nu ia aminte la buzele mincinoase. Cel ce râde de sărac Îl întărâtă pe Cel ce l-a făcut, iar cel ce se bucură de căderea altuia nu va rămâne nepedepsit; dar cel ce simte milă, milă va afla. Copiii copiilor sunt cununa bătrânilor, iar părinţii lor sunt lauda copiilor. Cel credincios are’ntreaga lume plină de bănet, dar necredinciosul, nici un bănuţ. Cel fără minte nu-şi apropie buzele drepte, dar nici cel drept buzele mincinoase. Învăţătura e bună răsplată celor ce se ţin de ea: oriîncotro se întoarce, ea e pe drumul cel bun. Cel ce ascunde strâmbătatea umblă după prietenie, dar cel ce-i urăşte ascunzişul desparte prieteni şi casnici. Ameninţarea sfărâmă inima înţeleptului, dar nemintosul, chiar când e bătut, nu simte. Omul rău scorneşte certuri, dar Domnul va trimite împotrivă-i înger ne’ndurător. Purtarea de grijă îi revine omului grijuliu, dar nemintosul cugetă lucruri rele. Din casa celui ce plăteşte cu rău pentru bine răul nu se va muta. O lege dreaptă le dă cuvintelor putere, dar cearta şi vrajba aduc după ele sărăcia. Cel ce hotărăşte că ce-i drept e strâmb şi că ce-i strâmb e drept, acela spurcat este şi urâciune în faţa lui Dumnezeu. De ce are nebunul de toate? că doar nu poate nemintosul să cumpere înţelepciune!
Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon
Într-o epocă în care atât de mulți oameni caută dreptatea, e bine să ne amintim că adevărata dreptate vine numai după ce am refăcut comuniunea cu Dumnezeu. Când ne smerim în fața Domnului și nu căutăm îndreptățire și onoruri de la alții, devenim precum Hristos, Care se găsește pe treapta cea mai de jos a scării sociale. A căuta aprobarea celorlalți nu face decât să ne adâncească înstrăinarea de Domnul Dumnezeul nostru, în timp ce progresul nostru duhovnicesc se blochează. Când ne smerim, descoperim că nu mai avem nevoie de nimic, în afară de El – și astfel se reface comuniunea cu El. Dacă vom fi în căutarea aprecierii celorlalți, optând pentru onoruri trecătoare, așa cum facem noi, oamenii, de fapt, Îl vom alunga pe Dumnezeu din inimă. Să fugim de laudele celorlalți așa cum fugim de foc, căci osanalele lor ne vor arde și ne vor mistui inima, anihilând-o întru totul. Dacă dorim într-adevăr să avem o inimă smerită, preaplecată, să îmbrățișăm ce ne trimite Domnul și să întâmpinăm cu smerenie tot ce ne poate însănătoși sufletește, să nu căutăm să ne facem noi dreptate. Medicamentele nu sunt plăcute la gust de obicei, dar sunt necesare pentru tămăduirea sufletului și refacerea comuniunii cu Dumnezeu.
0 Comments