Din Proorocia lui Isaia (28, 14-22)

De aceea, ascultaţi cuvântul Domnului, voi, bărbaţi necăjiţi, şi voi, mai-marii poporului din Ierusalim. De vreme ce voi aţi zis: „Făcut-am un legământ cu iadul şi o înţelegere cu moartea: furtună năprasnică de va trece, ea nu va veni peste noi; din minciună ne-am făcut nădejde şi de minciună vom fi ocrotiţi”, de aceea, aşa zice Domnul: – Iată, Eu voi pune în temeliile Sionului o piatră de mare preţ, anume aleasă, o piatră pentru capul unghiului, o piatră nestemată pentru temeliile lui; şi cel ce va crede în El nu se va ruşina. Şi voi face ca judecata să fie spre nădejde, iar mila Mea va fi pentru cumpenele drepte; iar voi, cei ce zadarnic nădăjduiţi în minciună, cum că furtuna nicicum nu va da peste voi decât dacă vi s’ar strica legământul cu moartea şi dacă nădejdea voastră în iad n’ar mai sta în picioare, ei bine, dacă furtună năprasnică va veni peste voi, de ea veţi fi culcaţi la pământ; ori de câte ori va trece, vă va lua la vale; dimineaţă de dimineaţă ea va trece ziua, iar noaptea fi-va nădejde rea. Învăţaţi-vă să auziţi, voi, cei necăjiţi; noi nu putem să ne batem, noi înşine suntem prea slabi pentru a ne aduna. Că în muntele necredincioşilor Se va ridica Domnul, şi în Valea Gabaonului va fi; lucrurile Sale Şi le va face cu mânie, chiar un lucru plin de amărăciune, şi mânia Lui va lucra neobişnuit, şi amărăciunea Lui neobişnuită va fi. De aceea, nu vă veseliţi, şi nici legăturile voastre să nu se facă puternice, căci am auzit de lucruri isprăvite şi retezate de Domnul Atotţiitorul, pe care El le va face pe’ntregul pământ.

Din Cartea Facerii (10, 32 – 11, 9)

Acestea sunt triburile fiilor lui Noe, după urmaşii lor şi după naţiile lor. Din ele s’au răspândit insulele neamurilor pe pământ după potop. Pământu’ntreg avea pe-atunci o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. Şi a fost că, pornind din părţile Răsăritului, oamenii au găsit un şes în ţara Şinear şi s’au aşezat acolo. Şi au zis unul către altul: „Hai să facem cărămizi şi să le ardem în foc!” Şi au folosit cărămida în loc de piatră, iar smoala în loc de var. Şi au zis: „Hai să ne clădim un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer, şi să ne facem un nume, ca să nu mai fim împrăştiaţi pe faţa ’ntregului pământ!” Şi S’a pogorât Domnul să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Şi a zis Domnul: „Iată că ei sunt un singur popor şi au toţi o singură limbă; şi acesta-i doar începutul a ceea ce vor face; de-acum nu se vor mai opri de la tot ceea ce şi-au pus în gând să facă. Hai să ne pogorâm şi acolo să le încâlcim graiul, pentru ca unul altuia să nu-şi mai înţeleagă limba”. Şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe faţa ’ntregului pământ şi ei au încetat să mai zidească cetatea şi turnul. E pricina pentru care cetatea aceea s’a numit Babilon, pentru că acolo a încâlcit Domnul limbile a tot pământul şi de acolo i-a împrăştiat Domnul Dumnezeu pe toată faţa pământului.

Din Proverbele lui Solomon (13, 19 – 14, 6)

Învăţătura îndepărtează sărăcia şi ocara, iar cel ce şi-a însuşit mustrările va fi slăvit. Dorinţele credincioşilor îndulcesc sufletul, dar lucrurile necredincioşilor sunt departe de cunoaştere. Cel ce umblă cu înţelepţii înţelept va fi, dar cel ce umblă cu descreieraţii, aşa va fi cunoscut. Pe păcătoşi îi urmăreşte răul, dar pe cei drepţi îi va ajunge binele. Omul bun îşi va lăsa moştenitori pe fiii fiilor, dar bogăţia necredincioşilor e strânsă pentru cei drepţi. Drepţii vor petrece mulţi ani în bogăţie, dar nedrepţii degrab vor pieri. Cel ce cruţă nuiaua îşi urăşte fiul, dar cel care-l iubeşte îl mustră cu grijă. Omul drept mănâncă şi-şi satură sufletul, dar sufletele necredincioşilor vor duce lipsă. Femeile înţelepte zidesc case, dar cea fără minte şi-o dărâmă cu mâinile ei. Cel ce merge drept se teme de Domnul, dar cel ce’n căile sale umblă strâmb va fi arătat cu degetul. Din gura nebunilor, toiag de obrăznicie, dar buzele înţelepţilor îi păzesc pe aceştia. Unde nu sunt boi, ieslea e curată, dar unde sunt holde multe, acolo se arată tăria boului. Martorul de bună-credinţă nu minte, dar mărturia strâmbă aţâţă minciuni. La cei răi vei căuta înţelepciunea şi nu o vei afla, dar priceperea e lesne de găsit la cei înţelepţi.

Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon

Cei mai mulți dintre noi avem o idee destul de clară despre smerenie, deoarece mai toți am întâlnit persoane cu adevărat smerite. Vrednicul de amintire mitropolit Lavru (+2008), un om sfânt, ierarhul care a condus Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei (ROCOR), a fost un astfel de exemplu de smerenie desăvârșită. Iubitul nostru părinte Spiridon, membru al obștii noastre monahale, (scoțian de origine), care a plecat la cele veșnice cu câțiva ani în urmă și a cărui smerenie a rămas întru totul pilduitoare pentru noi toți, ne-a relatat o minunată întâmplare despre această aleasă virtute creștină. Personajul principal al acestei povestiri nu este nimeni altul decât mult-îndrăgitul mitropolit Lavru. Rimmon Stuart (viitorul părinte Spiridon) a plecat din Anglia, a sosit la mânăstirea Sfânta Treime din orașul Jordanville, statul New York, pentru a se boteza creștin-ortodox acolo. Ajuns la mânăstire, după ce a fost cazat într-una dintre chiliile de oaspeți, a început să exploreze împrejurimile sfântului așezământ; pe când se plimba prin curtea mânăstirii, a zărit un om în vârstă, îmbrăcat într-o salopetă acoperită în partea de sus cu un șorț, care lucra, încovoiat, în grădina cu legume, smulgând buruienile crescute printre straturi. Fiind el însuși un grădinar pasionat, Rimmon l-a întrebat dacă n-ar avea nevoie de ajutor; vârstnicul i-a zâmbit și l-a invitat să i se alăture și să plivească buruienile împreună. După câtva timp au început să bată clopotele bisericii mânăstirii, iat omul cel vârstnic s-a ridicat din poziția ghemuită în care stătuse până atunci și i-a spus lui Rimmon că era momentul să meargă la biserică. Rimmon s-a dus la chilia lui unde fusese cazat, și-a schimbat hainele și s-a îndreptat spre catedrala Sfânta Treime, unde i-a aflat pe toți monahii adunați în așteptarea starețului lor, arhiepiscopul Lavru. Flamurile bisericii fluturau în vânt, iar călugării, purtând veșminte liturgice, înconjurați de întreaga obște monahală, așteptau răbdători sosirea ierarhului lor. Vă puteți desigur închipui lesne șocul resimțit de Rimmon când și-a dat seama că arhiepiscopul Lavru nu era nimeni altul decât persoana alături de care plivise buruieni în grădina sfântului locaș! Sfântul Serafim de Sarov spunea că este ușor să ne smerim față de Domnul, însă adevărata smerenie prinde rădăcini în sufletele noastre atunci când ne smerim față de semenii noștri.