Din Proorocia lui Isaia (26, 21 – 27, 7)

Că, iată, din locaşul Său cel sfânt va aduce Domnul mânie peste locuitorii pământului; la rândul său, pământul îşi va da pe faţă sângele şi nu-i va mai ascunde pe cei ucişi. În ziua aceea va aduce Dumnezeu sabia cea sfântă şi mare şi puternică asupra balaurului, a şarpelui ce fuge, asupra balaurului, a şarpelui încolăcit, şi va ucide balaurul. În ziua aceea va fi o vie frumoasă şi un dor de a-i cânta o cântare: Cetate tare sunt eu, cetate împresurată; zadarnic o voi uda, că noaptea-i ca şi cum n’ar fi, iar ziua zidul va cădea. E cineva să nu şi-o fi dorit? Cine-i acel ce mă va pune să duc eu grija paielor din câmp? Din pricina acestui război am lepădat-o; de aceea făcut-a Domnul asupră-i toate câte El a rânduit. Sunt arsă scrum. Cei ce locuiesc în ea strigă: – Să facem pace cu El, să facem pace! Cei care vin sunt fiii lui Iacob; Israel va odrăsli şi va înflori şi de rodul său va fi plină lumea. Fi-va el lovit aşa cum a lovit? fi-va el ucis aşa cum a ucis?

Din Cartea Facerii (9, 18 – 10, 1)

Iar fiii lui Noe care au ieşit din corabie erau Sem, Ham şi Iafet. Iar Ham era tatăl lui Canaan. Aceştia sunt cei trei fii ai lui Noe; din ei s’au răspândit [oamenii] pe ’ntregul pământ. Noe a prins a fi lucrător de pământ şi a sădit vie. Şi a băut vin şi s’a îmbătat şi s’a dezvelit în cortul său. Iar Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi, ieşind afară, le-a spus celor doi fraţi ai săi. Dar Sem şi Iafet au luat o haină, şi-au pus-o amândoi pe umeri şi, mergând cu spatele’nainte, au acoperit goliciunea tatălui lor; cum ei îşi aveau feţele întoarse înapoi, n’au văzut goliciunea tatălui lor. Când Noe s’a trezit din vin, a înţeles ce-i făcuse fiul său cel mai tânăr, şi a zis: „Blestemat să fie Canaan! Robul robilor le va fi el fraţilor săi!” Şi a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem, iar Canaan să fie robul său; să-l înmulţească Dumnezeu pe Iafet şi să locuiască’n corturile lui Sem, iar Canaan să le fie slugă”. După potop, Noe a mai trăit trei sute cincizeci de ani. Iată-i pe urmaşii fiilor lui Noe: Sem, Ham şi Iafet, cărora li s’au născut fii după potop.

Din Proverbele lui Solomon (12, 23 – 13, 10)

Urâciune Îi sunt Domnului buzele mincinoase, dar cel ce lucrează cu credincioşie Îi e bine primit. Omul care cunoaşte e tron al priceperii, dar inima nebunilor întâmpinată va fi cu blesteme. Mâna celor aleşi va dobândi cu uşurinţă stăpânire, dar cei vicleni vor fi de pradă. Un cuvânt înfricoşător înfricoşează inima dreptului, dar o veste bună îl înveseleşte. Cel ce hotărăşte drept îşi devine sieşi prieten, dar gândurile necredincioşilor sunt lipsite de milă. Pe cei ce păcătuiesc îi vor ajunge relele, iar calea necredincioşilor îi va duce aiurea. Omul viclean nu va nimeri vânatul, dar omul curat e o avere scumpă. În căile dreptăţii se află viaţă, dar căile celor ce nu uită răul duc spre moarte. Copilul isteţ e ascultător faţă de tatăl său, dar cel neascultător se va nimici. Omul bun va mânca din roadele dreptăţii, dar vieţile nelegiuiţilor se vor sfârşi de timpuriu. Cel ce-şi păzeşte gura, sufletul şi-l păzeşte; dar cel care-şi pripeşte buzele, frică-şi va aduce sieşi. Cel fără nici o treabă o duce’ntr’o poftă, dar mâinile celor harnici se află’n luare-aminte. Omul drept urăşte vorba nedreaptă, dar necredinciosul e ruşinat şi n’are încredere. Dreptatea îi păzeşte pe cei lipsiţi de răutate, dar pe cei necredincioşi îi face răi păcatul. Sunt unii care, neavând nimic, se îmbogăţesc, şi sunt alţii care se umilesc în mijlocul multor bogăţii. Bogăţia omului e răscumpărarea vieţii lui, dar săracul nu suferă ameninţarea. Drepţii au pururea lumină, dar lumina necredincioşilor se va stinge. Sufletele viclene se rătăcesc în păcate, dar drepţii au îndurare şi miluiesc. Omul rău cu sudalmă face răul, dar cei ce se cunosc pe ei înşişi sunt înţelepţi.

Cugetări pentru fiecare zi din an, arhim. Trifon

În tinerețe, unul dintre autorii mei preferați era Thomas Merton, călugăr trapist. În prefața cărții sale, intitulată Noile semințe ale contemplării, scria: „Iadul este locul unde nimeni nu are nimic în comun cu ceilalți, cu excepția faptului că toți se urăsc între ei, dar nu pot scăpa unii de alții și nici de ei înșiși.” Această observație se potrivește foarte bine cu viziunea ortodoxă asupra iadului; ești în prezența lui Dumnezeu pe veci și urăști acest lucru – deoarece pentru cel care nu a iubit niciodată și este mistuit de eul propriu și de propriile patimi, a fi cu Dumnezeu întru veșnicie echivalează cu a fi în iad. În absența iubirii, nu putem avea experiența focului dumnezeiesc fără să ardem. Călătoria Postului Mare este perioada cea mai bună pentru a ne reconescta cu iubirea lui Dumnezeu, consolidând dragostea în inimile noastre. Înconjurându-i cu o iubire și omenie atotcuprinzătoare pe toți cei din jurul nostru, fie ei membri ai familiei, credincioși împreună cu care ne rugăm în parohia noastră sau străini de pe stradă, ajungem să înțelegem că iubirea este țelul călătoriri postului. Pe măsură ce iubirea ni se va intensifica, ura și mânia ni se vor micșora. Pe măsură ce Iisus Hristos va crește în inima noastră, puterea urii și a păcatului din jurul nostru se va diminua, iar iadul va fi anihilat.