Din Proorocia lui Isaia (11, 10 – 12, 2)

Şi în vremea aceea, Mlădiţa cea din rădăcina lui Iesei, va fi ca un steag pentru popoare; pe Ea o vor căuta neamurile şi sălaşul Ei va fi plin de slavă. În ziua aceea, Domnul va ridica din nou mâna Sa ca să răscumpere rămăşiţa poporului Său dintre robii din Asiria şi din Egipt, din Patros, din Etiopia, din Elam, din Babilon, din Hamat şi din insulele mării. El va ridica steag pentru neamuri şi va aduna pe cei risipiţi ai lui Israel şi va strânge la un loc pe cei împrăştiaţi ai lui Iuda din cele patru colţuri ale pământului. Atunci pizma lui Efraim va înceta şi duşmanii lui Iuda vor fi zdrobiţi. Efraim nu va mai pizmui pe Iuda şi Iuda nu va mai fi vrăjmaşul lui Efraim. Ci se vor avânta în latura Filistenilor la apus şi vor jefui împreună pe feciorii răsăritului; asupra Edomului şi Moabului îşi vor întinde mâna lor, şi copiii lui Amon vor asculta de ei. Domnul va seca limba de mare a Egiptului şi mâna Lui va ameninţa groaznic Eufratul, şi-l va împărţi în şapte râuri şi se va putea trece cu piciorul. Atunci se va croi un drum pentru rămăşiţa din poporul Său, pentru cei scăpaţi din robia Asiriei, precum s-a întâmplat altădată cu Israel, în ziua când el a ieşit din Egipt. Şi tu vei zice în ziua aceea: Lăuda-Te-voi, Doamne, că deşi pornit împotriva mea, mânia Ta s-a întors de la mine şi m-ai miluit. Iată Dumnezeul cel tare al mântuirii mele; nădăjdui-voi întru El şi nu mă voi înfricoşa, că izvorul puterii mele şi cântarea mea de laudă este Domnul Dumnezeu şi izbăvirea mea.

Din Cartea Facerii (7, 11-24)

În anul şase sute al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii acesteia, chiar în acea zi, s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare şi s-au deschis jgheaburile cerului; Şi a plouat pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. În ziua aceasta a intrat Noe în corabie şi împreună cu dânsul au intrat Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, femeia lui Noe şi cele trei femei ale fiilor lui. Din toate soiurile de fiare de pe pământ, din toate soiurile de animale, din toate soiurile de vietăţi ce mişunau pe pământ, din toate soiurile de zburătoare, din toate păsările, din toate înaripatele Şi din tot trupul, în care se afla duh de viaţă, au intrat cu Noe în corabie, perechi, perechi, parte bărbătească şi parte femeiască. Şi cele ce au intrat cu Noe în corabie din tot trupul au intrat parte bărbătească şi parte femeiască, precum poruncise Dumnezeu lui Noe. Şi a închis Domnul Dumnezeu corabia pe din afară. Potopul a ţinut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi s-a înmulţit apa şi a ridicat corabia şi aceasta s-a înălţat deasupra pământului. Şi a crescut apa mereu şi s-a înmulţit foarte tare pe pământ şi corabia se purta pe deasupra apei. Şi a sporit apa pe pământ atât de mult, încât a acoperit toţi munţii cei înalţi, care erau sub cer. Şi a acoperit apa toţi munţii cei înalţi, ridicându-se cu cincisprezece coţi mai sus de ei. Şi a murit tot trupul ce se mişca pe pământ: păsările, animalele, fiarele, toate vietăţile ce mişunau pe pământ şi toţi oamenii. Toate cele de pe uscat, câte aveau suflare de viaţă în nările lor, au murit. Şi aşa s-a stins toată fiinţa care se afla pe faţa a tot pământul, de la om până la dobitoc şi până la târâtoare şi până la păsările cerului, toate s-au stins de pe pământ, şi a rămas numai Noe şi ce era cu el în corabie. Iar apa a crescut mereu pe pământ, o sută cincizeci de zile.

Din Proverbele lui Solomon (10, 1-22)

Fiul înţelept înveseleşte pe tatăl său, iar cel nebun este supărarea maicii lui. Nu sunt de nici un folos comorile dobândite prin fărădelege; numai dreptatea scapă de la moarte. Domnul nu lasă să piară de foame sufletul celui drept; însă el respinge lăcomia celor fără de lege. Mâna leneşilor pricinuieşte sărăcie, iar mâna celor înţelepţi adună avuţii. Cel ce adună în timpul verii este un om prevăzător, iar cel care doarme în vremea secerişului este de ocară. Binecuvântarea Domnului vine pe capul celui drept, iar ocara acoperă faţa celor fără de lege. Pomenirea celui drept este spre binecuvântare, iar numele celor nelegiuiţi va fi blestemat. Cel cu inimă înţeleaptă primeşte sfaturile, iar cel nebun grăieşte vorbe spre pieirea lui. Cel ce umblă întru neprihănire umblă pe cale sigură, iar cel ce umblă pe căi lăturalnice va fi dat de gol. Cel ce clipeşte din ochi va fi pricină de supărare; iar cel care ceartă cu inimă bună aşază pacea. Izvor de viaţă este gura celui drept, dar gura celor fără de lege, izvor de nedreptate. Ura aduce ceartă, iar dragostea acopere toate cusururile. Pe buzele omului priceput se află înţelepciunea; toiagul este pentru spatele celui lipsit de chibzuinţă. Cei înţelepţi ascund ştiinţa, iar gura celui fără de socotinţă este o nenorocire apropiată. Avuţia este pentru cel bogat o cetate întărită; nenorocirea celor sărmani este sărăcia lor. Agonisita celui drept este spre viaţă; roadele celui fără de lege spre păcat; cel ce păzeşte învăţătura apucă pe calea vieţii, iar cel ce leapădă certarea rătăceşte. Cel care ascunde ura are buze mincinoase; cel ce răspândeşte defăimarea este un nebun. Mulţimea cuvintelor nu scuteşte de păcătuire, iar cel ce-şi ţine buzele lui este un om înţelept. Limba omului drept este argint curat, dar inima celor fără de lege este lucru de puţin preţ. Buzele celui drept călăuzesc pe mulţi oameni, iar cei nebuni mor din pricină că nu sunt pricepuţi. Numai binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte, iar truda zadarnică nu aduce spor.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

„Cel necuvios va cădea prin necuvioşia lui” (*) (Pilde 11. 5). Necuvioşia este legătura incorectă cu Dumnezeu sau deplina uitare de Dumnezeu, de care ţine şi necredinţa în existenţa lui Dumnezeu, precum şi în grija pe care El o poartă de zidirea Sa. Unele suflete, strâmtorate fiind de navala unor astfel de gânduri necuvioase, dar voind totuşi să se arate oameni de ispravă, hotărăsc, aşa: ” Voi fi drept, cinstit şi uman fără să mă intereseze dacă există Cineva deasupra mea Care mă priveşte, îmi impune nişte datorii şi îmi va cere socoteală”. Şi ce se întâmpla? Nu este asupra lor binecuvântarea lui Dumnezeu, pe care nu Îl caută, şi lucrarea lor nu are spor.Conştiinţa le aminteşte în fiecare zi de nedreptăţile lor, ori de faptele lor necinstite, ori de lipsa lor de omenie. Numai înaintea oamenilor reuşesc ei să pară drepţi, îndreptăţindu-se prin dibăcia limbii şi denaturarea faptelor, dar cine are conştiinţa dreaptă, acela nu are de ce să se îndreptăţească. Cei ce nu iau aminte la sine trec cu vederea şi aceasta nepotrivire lăuntrică; cei trezvitori se descurcă într-un fel cu ea. O, de ar lua aminte cu bună credinţă vreunul dintre cei dintâi la această nepotrivire, de ar cerceta de unde vine şi cum s-o îndrepte! S-ar îndrepta mai apoi şi pe sine însuşi, ba şi de alţii s-ar îngriji să îi aducă de partea cea bună.

(*) Potrivit traducerii ruse – n. tr.