aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola a doua către Timotei a Sf. Ap. Pavel (2, 20-26)
20. Iar într’o casă mare nu sunt doar vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste.
21. Deci, dacă cineva se va curăţi pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfinţit, de bună folosinţă Stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun.
22. Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte dreptatea, credinţa, iubirea, pacea cu cei ce din inimă curată Îl cheamă pe Domnul.
23. Întrebările nebuneşti şi nesocotite îndepărtează-le; tu ştii că ele nasc certuri,
24. dar un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi, învăţător destoinic, îngăduitor,
25. cu blândeţe povăţuindu-i pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da Dumnezeu pocăinţă să cunoască adevărul
26. şi să scape din mreaja diavolului care-i ţine’n prinsoare spre a-i face voia.
Din Evanghelia după Luca (19, 37-44)
37. Şi, apropiindu-Se El de panta Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, bucurându-se, cu glas mare au început să-L laude pe Dumnezeu pentru toate minunile pe care le văzuseră,
38. zicând: „Binecuvântat este Împăratul Cel ce vine întru numele Domnului! Pace în cer şi slavă întru cei de sus!”
39. Şi unii farisei din mulţime I-au zis: „Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii…”.
40. Şi El, răspunzând, a zis: „V’o spun Eu vouă: Dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga”.
41. Şi când S’a apropiat şi a văzut cetatea, a plâns pentru ea,
42. zicând: „Dacă cel puţin acum, în această zi a ta, ai fi cunoscut şi tu cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum s’au ascuns de ochii tăi.
43. Că peste tine vor veni zile când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi din toate părţile te vor strâmtora
44. şi una cu pământul te vor face, pe tine şi pe fiii tăi care sunt în tine, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale”.
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,
Sfântul Teofan Zăvoratul
Poporul strigă: „Osana!”, iar Domnul plânge. Oare nu se întâmplă un lucru asemănător şi la praznicele noastre bisericeşti? Intrarea Domnului în Ierusalim părea o sărbătoare; Domnul însă privea în lăuntrul cel nevăzut al sufletelor şi vedea acolo o privelişte vrednică de plâns. Şi praznicele noastre sunt sărbătoreşti ca privelişte, dar starea sufletească a tuturor e oare potrivită? Unii nu înţeleg deloc puterea şi însemnătatea praznicelor; alţii au o idee foarte ceţoasă, însă nu văd nimic limpede; abia, abia găseşti pe cineva care să vadă şi să simtă în chip vrednic de praznic. La praznicele noastre curg multe danii, dar cât se foloseşte din ele în slujba lui Dumnezeu şi a aproapelui? Puţin sau aproape deloc; aproape tot se duce pe pântece şi pe deşertăciuni. Toate aceste lucruri nu pot rămâne ascunse de ochii Domnului şi nu e de mirare dacă El, omeneşte vorbind, plânge atunci când noi rostim cu glas mare ecfonisurile* sărbătoreşti. Iată în ce stare sunt cei răscumpăraţi, îndreptaţi, înfiaţi!… Şi-au dat făgăduinţa, au primit îndatorirea de a umbla cu duhul şi a nu săvârşi faptele trupului, iar ei ce fac? Fiii împărăţiei sunt mai prejos decât cei din urmă robi!…
* ecfónis (-suri), s.n. – parte finală a unui imn liturgic, spusă cu glas ridicat.
0 Comments