Dacă vrei să crezi numai ce vezi, dacă te îndoiești de existența lui Dumnezeu, a îngerilor, a minții și a sufletului, atunci toate cunoștințele tale despre lume sunt clădite pe nisip. Dacă spui că trebuie să crezi numai în ce vezi, îți voi spune și eu că trebuie să crezi mai mult în cele ce nu le vezi decât în cele pe care le vezi. Par ciudate cuvintele mele, totuși sunt adevărate; și oamenii cu judecată sunt de acord cu mine. Ochii noștri în multe greșesc, nu numai în cele nevăzute, că pe acelea nici nu le cunosc, ci chiar în cele ce par a le vedea; îi împiedică să cunoască precis și distanța, și aerul, și mintea – când este împrăștiată în altă parte -, și mânia, și grija, și alte nenumărate pricini. Gândirea însă, dacă primește lumina dumnezeieștilor Scripturi, este un mijloc de cunoaștere mai precis și mai fără de greșală. Deci, să nu ne înșelăm în zadar pe noi înșine, nici să îngrămădim foc și mai cumplit peste capetele noastre și din pricina acestor învățături, pe lângă focul adus asupra noastră din pricina trândăviei noastre izvorâte din astfel de învățături. Dacă nu este pe acea lume judecată, atunci nu vom da socoteală de faptele noastre, nici nu vom fi răsplătiți pentru ostenelile noastre. Gândiți-vă unde poate duce hula voastră când spuneți că dreptul, blândul și iubitorul de oameni Dumnezeu ar trece cu vederea atâtea osteneli și sudori!

(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia a XIII-a la Matei)