Rugăciune a Sf. Isaac Sirul
Doamne, dă-mi să simt puterea cuvintelor Scripturii. Amin.

aşa grăieşte Domnul:

Din Epistola întâi către corinteni a Sf. Ap. Pavel (9, 2-12)

2. Dacă altora nu le sunt apostol, cel puţin vouă vă sunt. Că voi sunteţi, întru Domnul, pecetea apostoliei mele.
3. Apărarea mea către cei ce mă judecă, aceasta este:
4. Oare nouă nu ne stă’n putere să mâncăm şi să bem?
5. Oare nouă nu ne stă’n putere să purtăm cu noi o femeie-soră, ca şi ceilalţi apostoli şi ca fraţii Domnului şi ca Chefa?
6. Sau numai mie şi lui Barnaba nu ne stă’n putere să nu ne’ntreţinem din muncă?
7. Cine slujeşte vreodată în oaste cu solda lui? Cine sădeşte vie şi nu mănâncă din roada ei? Sau cine paşte o turmă şi nu mănâncă din laptele turmei?
8. Oare după judecata omenească spun eu acestea? Oare nu şi legea le spune?
9. Că scris este în legea lui Moise: Să nu legi gura boului care treieră. Oare de boi Se îngrijeşte Dumnezeu,
10. sau chiar de dragul nostru o spune? Că de dragul nostru s’a scris: Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, şi cel ce treieră trebuie să treiere cu nădejdea că-şi va avea partea lui.
11. Dacă noi am semănat la voi pe cele duhovniceşti, mare lucru este oare dacă pe cele pământeşti ale voastre le vom secera?
12. Dacă altora le stă’n putere dreptul asupra voastră, nu mai mult oare nouă? Noi însă nu ne-am folosit de această putere; dimpotrivă, pe toate le răbdăm spre a nu-i pune piedică Evangheliei lui Hristos.

Din Evanghelia după Matei (18, 23-35)

23. De aceea, asemănatu-s’a împărăţia cerurilor cu un împărat care a vrut să se socotească cu slugile sale.
24. Şi începând el să facă socoteala, i s’a adus un datornic cu zece mii de talanţi.
25. Dar neavând acela cu ce plăti, stăpânul său a poruncit să-l vândă pe el, şi pe femeia lui şi pe copiii lui şi toate câte are, ca să plătească.
26. Deci, căzând sluga aceea în genunchi, i se închina, zicând: Doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot.
27. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria.
28. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul din cei ce slujeau împreună cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator!
29. Şi căzându-i la picioare cel ce era slugă ca şi el, îl ruga, zicând: Mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti…
30. Dar el n’a vrut, ci mergând, l-a aruncat în închisoare, până ce va plăti datoria.
31. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s’au întristat foarte şi, venind, i-au spus stăpânului toate cele întâmplate.
32. Atunci, chemându-l stăpânul său, i-a zis: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m’ai rugat.
33. Nu trebuia oare ca şi tu să ai milă de cel ce este slugă împreună cu tine, aşa cum am avut eu milă de tine?
34. Şi mâniindu-se stăpânul său, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria.
35. Aşa vă va face vouă şi Tatăl Meu Cel ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său, din toată inima”.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Domnul a încheiat pilda celor doi datornici prin cuvintele: „Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta – fiecare fratelui său – din inimile voastre.” Pare că e un lucru foarte uşor: iartă şi vei fi iertat; dacă eşti iertat, eşti şi primit în milă; iar dacă eşti primit în milă, eşti părtaş la toate vistieriile milei. Asta ar trebui să însemne că mântuirea şi raiul şi fericirea veşnică sunt la îndemână. Şi ce câştig mare pentru un lucru atât de mic cum este a ierta!… Da, lucru mic, dar pentru iubirea noastră de sine nimic nu e mai greu decât a ierta. Vreo supărare pricinuită fără voie, într-ascuns, pe care să n-o fi văzut nimeni, mă rog, o mai iertăm; dar de primim vreo lovitură mai dureroasă, şi încă în faţa altora, nici vorbă de iertare. Sunt împrejurări în care vrei-nu vrei, nu poţi să dai glas nemulţumirii, aşa că taci; limba tace, în timp ce inima vorbeşte şi urzeşte planuri negre. Dacă jignirea e puţin mai mare, nici vorbă nu mai poate fi de înfrânare: nici ruşinea, nici teama, nici paguba nu-l pot opri pe om să se răzbune. Egoismul ce clocoteşte îl poate face pe om să se poarte ca un smintit, şi cel aflat sub înrâurirea lui începe să îndruge neghiobii. În această nenorocire cad cel mai des nu oamenii de rând; ci, cu cât este cineva mai „cultivat”, cu atât e mai simţitor la jigniri, cu atât iartă mai greu. Uneori, purtarea lor rămâne prietenoasă la arătare; dar lăuntric este o duşmănie neîmpăcată: asta în vreme ce Domnul cere să iertăm din toată inima.