N-ar trebui ca, după ce plecăm de la biserică, să ne ocupăm cu lucruri care n-au nicio legătură cu biserica, ci, îndată ce ajungem acasă, să luăm Sfânta Scriptură, să chemăm în jurul nostru soția și copiii și să le împărtășim și lor cele spuse la biserică și numai după aceea să ne apucăm de treabă. Dacă, atunci când ieșim de la baie, nu ne ducem în piață, ca nu cumva cele din piață să ne strice buna dispoziție ce-o avem în urma băii, cu mult mai mult trebuie să facem așa când ieșim de la biserică. Dar noi facem tocmai dimpotrivă. De aceea pierdem totul. Nu s-a întărit încă bine în sufletul nostru folosul celor spuse la predică, și furia cea mare a treburilor lumești se năpustește peste noi și târăște cu ea toate cele auzite în biserică. Ca să nu se întâmple asta, după ce pleci de la biserică, nu face altă treabă mai de neapărată trebuință decât repetarea celor spuse la predică. Ar fi cu totul lipsit de judecată să dăm treburilor lumești cinci-șase zile pe săptămână, iar celor duhovnicești, nici măcar o zi, dar, mai bine spus, nici o mică parte din zi. Uitați-vă la copiii noștri! Nu citesc ei toată ziua lecțiile pe care le au de învățat? Așa să facem și noi! Altfel, nu ne va fi de niciun folos venirea la biserică; că turnăm învățăturile în fiecare zi în noi ca într-un vas găurit, că pentru păstrarea celor spuse în predică nu ne dăm nici atâta silință câtă dăm pentru aur și pentru argint [bani și posesiuni]. Cine va avea milă de noi, când noi suntem propriii noștri dușmani, când noi înșine ne aruncăm într-o atât de mare sărăcie sufletească? Ca să nu se întâmple asta, să ne punem o lege de netrecut nouă, soțiilor noastre și copiilor noștri: să afierosim o zi întreagă din săptămână predicii și celor auzite la biserică.

(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia a V-a la Matei)

Despre citirea Sfintei Scripturi (7)