Din Faptele Sfinților Apostoli (8, 40; 10, 1-19)

40. Iar Filip s’a aflat la Azot şi, mergând, binevestea prin toate cetăţile, până ce a sosit în Cezareea.
1. Iar în Cezareea era un bărbat cu numele Corneliu, sutaş din cohorta ce se chema Italica,
2. cucernic şi temător de Dumnezeu, cu toată casa lui, şi care făcea multe milostenii poporului şi’ntotdeauna I se ruga lui Dumnezeu.
3. Şi cam pe la ceasul al nouălea din zi a văzut în vedenie, lămurit, un înger al lui Dumnezeu, intrând la el şi zicându-i: „Corneliu!”
4. Iar Corneliu, cătând spre el şi înfricoşându-se, a zis: „Ce este, Doamne?” Şi îngerul i-a zis: „Rugăciunile şi milosteniile tale s’au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu.
5. Şi acum, trimite oameni la Ioppe şi cheamă să vină un anume Simon care se numeşte Petru.
6. El găzduieşte la un oarecare Simon, tăbăcar, a cărui casă este lângă mare. Acesta îţi va spune ce trebuie să faci”.
7. Şi când îngerul care a vorbit cu el a plecat, Corneliu i-a chemat pe doi din slujitorii săi de casă şi pe un ostaş cucernic din cei ce-i erau mai apropiaţi.
8. Şi după ce le-a istorisit toate, i-a trimis la Ioppe.
9. Iar a doua zi, în timp ce ei mergeau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s’a suit în odaia de sus, cam pe la ceasul al şaselea, să se roage.
10. Şi a fost că i s’a făcut foame şi voia să mănânce; dar pe când ei îi pregăteau, el a căzut în extaz.
11. Şi a văzut cerul deschis şi un lucru ca o faţă mare de masă coborându-se legată de patru colţuri şi lăsându-se pe pământ.
12. În ea erau toate dobitoacele cu patru picioare şi târâtoarele pământului şi păsările cerului.
13. Şi glas a fost către el: „Scoală-te, Petre, înjunghie şi mănâncă!”
14. Iar Petru a zis: „Nicidecum, Doamne, că niciodată n’am mâncat ceva spurcat sau necurat”.
15. Şi din nou a fost glas către el, a doua oară: „Pe cele ce le-a curăţit Dumnezeu, tu să nu le numeşti spurcate!”
16. Şi aceasta s’a făcut de trei ori, şi îndată lucrul acela s’a ridicat la cer.
17. În timp ce Petru nu se dumerea întru Sine ce ar putea să fie vedenia pe care o văzuse, iată că bărbaţii trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, stând la poartă
18. şi strigând, au întrebat dacă Simon cel numit Petru găzduieşte acolo.
19. Şi’n timp ce Petru era gândindu-se la vedenie, Duhul i-a zis: „Iată, te caută trei bărbaţi;

Din Evanghelia după Ioan (6, 48-54)

48. Eu sunt Pâinea vieţii.
49. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie, dar au murit;
50. aceasta este Pâinea care Se pogoară din cer, pentru ca tot cel ce mănâncă din Ea să nu moară.
51. Eu sunt Pâinea cea vie, Care S’a pogorât din cer. De va mânca cineva din Pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu”.
52. Deci se certau Iudeii între ei, zicând: „Cum poate acesta să ne dea trupul lui să-l mâncăm?…”.
53. Şi le-a zis Iisus: „Adevăr, adevăr vă spun: Dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi.
54. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Sfântul Pavel apăra la început cu atâta râvnă rânduielile Vechiului Testament pentru că era încredinţat fără făţărnicie că este voia neabătută a lui Dumnezeu ca aceste rânduieli să rămână nestrămutate. Râvna lui nu era îndreptată spre a sluji credinţa părintească, ci spre a sluji lui Dumnezeu. Acesta era duhul vieţii sale: a se închina pe sine lui Dumnezeu şi a-şi îndrepta toate puterile spre cele plăcute Lui. Ca atare, pentru întoarcerea lui sau pentru a-l face să ţină partea nu Vechiului Legământ, ci Noului Legământ, a fost de ajuns să i se arate în chip simţit că de-acum Dumnezeu nu mai vrea Vechiul Testament, ci Noul Testament, că toată bunăvoirea Lui Şi-a strămutat-o de la primul la cel de-al doilea. Acest lucru l-a săvârşit în el arătarea Domnului pe drumul Damascului. Atunci a devenit pentru el lucru limpede ca râvna lui nu este îndreptată unde trebuie şi că felul în care se purta nu era plăcut lui Dumnezeu, ci era împotriva Lui. Văzând cum stau lucrurile de fapt şi cu ajutorul harului dumnezeiesc, năzuinţele lui s-au schimbat de îndată şi a strigat: „Doamne, ce voieşti să fac?”. Şi din acea clipă, toată râvna şi-a îndreptat-o spre ceea ce i s-a arătat şi toată viaţa nu a uitat această întâmplare, ci, pomenind-o cu recunoştinţă, îşi îmboldea râvna de a lucra Domnului şi Mântuitorului său fără a-şi cruţa puterile. Aşa fac şi aşa trebuie să facă şi toţi cei ce se întorc cu adevărat spre Domnul.