Nu este oare o rușine și cea mai mare batjocură ca pe o slugă de-a noastră (sau angajat) s-o punem să ne facă cele mai de seamă treburi, iar gura noastră, propriul nostru mădular, să nu o folosim nici ca pe o slugă, ci, dimpotrivă, s-o întrebuințăm la lucruri nefolositoare și de prisos? Dar nu; o întrebuințăm la lucruri potrivnice, vătămătoare și la nimic folositoare. Că de-ar fi nouă de folos cele ce rostim, atunci negreșit spusele noastre ar fi plăcute și lui Dumnezeu. Dar așa, grăim tot ce ne sfătuiește diavolul când râdem, când spunem glume, când blestemăm și ocărâm, când ne jurăm, când mințim și jurăm strâmb, când suntem morocănoși, când vorbim prea mult, când flecărim mai rău decât babele, discutând numai fleacuri.

Spuneți-mi, vă rog, care dintre cei de față ar putea, dacă i-aș cere, să-mi spună un psalm sau un text din dumnezeieștile Scripturi? Nici unul! Și nu-i numai asta grozăvia! Grozăvia este alta, că suntem atât de nepăsători față de cele duhovnicești pe cât suntem de iuți, ba mai iuți decât focul, față de cele satanice. De v-aș întreba de știți cântece de lume, cântece de dragoste, cântece desfrânate, aș vedea că mulți le știu pe de rost și că le cântă cu multă plăcere. Dar ce scuză găsiți că nu știți un text din Scriptură? „Nu-s călugăr”, mi se răspunde! „Am femeie și copii și trebuie să mă îngrijesc de casa mea!”. Ei bine, scuza asta vă pierde, că socotiți că numai călugărilor li se cuvine să citească dumnezeieștile Scripturi, când, de fapt, voi aveți cu mult mai multă nevoie de ele decât călugării, pentru că voi trăiți în lume, voi vă răniți în fiecare zi; și de aceea voi aveți mai cu seamă nevoie de leacul Sfintelor Scripturi.

Prin urmare, a socoti de prisos citirea Sfintelor Scripturi este cu mult mai rău decât a nu le citi. Astfel de gânduri sunt gânduri drăcești.

(Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia a II-a la Matei)

Despre citirea Sfintei Scripturi (2)