Din Faptele Sfinților Apostoli (4, 13-22)

13. Şi văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan şi ştiind că sunt oameni fără carte şi simpli, se mirau; şi îi cunoşteau că fuseseră împreună cu Iisus.
14. Pe de altă parte, văzându-l pe omul cel tămăduit stând cu ei, nimic n’aveau de zis împotrivă.
15. Dar poruncindu-le să iasă afară din sinedriu, vorbeau între ei,
16. zicând: „Ce vom face noi cu oamenii aceştia? Cum că prin ei s’a făcut o minune învederată, vădit le este tuturor celor ce locuiesc în Ierusalim, şi noi nu putem tăgădui.
17. Dar ca nu cumva să se răspândească mai mult în popor, să-i ameninţăm, pentru ca nici unui om să nu-i mai vorbească ei în numele acesta”.
18. Şi chemându-i, le-au poruncit ca nicidecum să nu mai grăiască şi nici să mai înveţe în numele lui Iisus.
19. Iar Petru şi Ioan, răspunzând, le-au zis: „Judecaţi dacă înaintea lui Dumnezeu este drept să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu;
20. că noi nu putem să nu vorbim despre cele ce-am văzut şi-am auzit”.
21. Iar ei, ameninţându-i din nou, le-au dat drumul, negăsind nici un chip să-i pedepsească, din pricina poporului; că toţi Îl slăveau pe Dumnezeu pentru ceea ce se făcuse.
22. Căci omul cu care se făcuse această minune a vindecării avea mai mult de patruzeci de ani.

Din Evanghelia după Ioan (5, 17-24)

17. Iar Iisus le-a răspuns: „Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez”.
18. Deci pentru aceasta căutau şi mai mult Iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu.
19. Dar Iisus le-a răspuns şi le-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu-L va vedea pe Tatăl făcând; căci pe cele ce le face El, pe acestea şi Fiul asemenea le face.
20. Căci Tatăl Îl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face; şi lucruri mai mari decât acestea Îi va arăta, pentru ca voi să vă miraţi.
21. Că precum Tatăl îi învie pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce El voieşte.
22. Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata I-a dat-o Fiului,
23. pentru ca toţi să-L cinstească pe Fiul aşa cum Îl cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu-L cinsteşte pe Fiul nu-L cinsteşte pe Tatăl Carele L-a trimis.
24. Adevăr, adevăr vă spun: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel care M’a trimis, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s’a mutat din moarte la viaţă.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

„Judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu. Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am auzit.” Aşa au vorbit Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan către mai-marii iudeilor, atunci când aceştia i-au oprit să mai vorbească despre Domnul Iisus cel Înviat, după ce ei tămăduiseră în numele Lui pe cel olog din pântecele mamei sale. Nu s-au temut de ameninţări, căci adevărul, învederat fiind, nu le îngăduia să tacă: „Noi am văzut şi am auzit”, au zis ei, „şi mâinile noastre au pipăit”, aşa cum avea să adauge mai apoi Sfântul Ioan (1 In. 1, 1). Ei erau martori oculari, iar aceştia sunt, după normele cunoaşterii omeneşti, cei mai de încredere martori ai adevărului. În această privinţă, nici unul din tărâmurile cunoaşterii omeneşti nu are asemenea martori. Faptul că de atunci au trecut optsprezece veacuri şi jumătate n-a micşorat nicicum puterea acestei mărturii şi, prin urmare, adevărul mărturisit de ei n-a devenit mai puţin învederat. Dacă oamenii cad în necredinţă – şi acum sunt foarte mulţi care cad -, cad nu din altă pricină decât lipsa gândirii sănătoase. Ei nu vor să judece şi se lasă mânaţi de păreri amăgitoare, pe care înşelăciunea inimii stricate le face lesne să pară vrednice de crezare. Sărmane suflete! Pier, închipuindu-şi că au nimerit, în cele din urmă, pe drumul potrivit, bucurându-se mai ales că au păşit cei dintâi pe această cărare, făcându-se şi altora călăuze. Dar nu e mare bucurie să şezi pe scaunul pierzătorilor.