aşa grăieşte Domnul:
Din Cartea Facerii (49, 33; 50, 1-26)
33. Şi dacă Iacob a sfârşit să le dea porunci fiilor săi, şi-a’ntins picioarele în pat, şi-a dat suflarea cea din urmă şi s’a adăugat la poporul său.
1. Atunci Iosif, căzând pe faţa tatălui său, l-a plâns şi l-a sărutat.
2. Iosif le-a poruncit apoi doctorilor care erau în slujba lui să-l îmbălsămeze pe tatăl său; şi doctorii l-au îmbălsămat pe Israel.
3. După ce s’au împlinit patruzeci de zile – că atâtea zile trebuie pentru îmbălsămare – l-au plâns Egiptenii şaptezeci de zile.
4. Iar dacă au trecut zilele plângerii, le-a zis Iosif curtenilor lui Faraon: „Dac’am aflat eu har în ochii voştri, spuneţi-i din partea mea lui Faraon:
5. – Înainte de a muri, tatăl meu m’a pus să-i jur, zicându-mi: În mormântul pe care mi l-am săpat eu în ţara Canaanului, acolo să mă’ngropi… Aşadar, lasă-mă acum să mă sui ca să-l îngrop pe tatăl meu, şi mă voi întoarce”.
6. Iar Faraon a răspuns: „Suite-te şi-l îngroapă pe tatăl tău, aşa cum te-a jurat el”.
7. Şi s’a suit Iosif să-l îngroape pe tatăl său; şi’mpreună cu el s’au suit toţi slujitorii lui Faraon şi bătrânii casei sale şi toţi bătrânii din ţara Egiptului
8. şi toată familia lui Iosif, fraţii săi şi toată familia tatălui său şi neamul lui. Nu şi-au lăsat în ţinutul Goşen decât copiii, oile şi vitele.
9. Cu el au plecat, de asemenea, căruţe şi călăreţi: caravana devenise uriaşă.
10. Şi ajungând ei la aria lui Atad, de dincolo de Iordan, au plâns acolo cu mare plângere tânguitoare; şi l-a jelit Iosif pe tatăl său timp de şapte zile.
11. Văzând plângerea de la aria lui Atad, Canaaneenii, locuitorii acelui ţinut, au zis: „Amarnică e plângerea aceasta la Egipteni”. Deaceea i s’a dat locului aceluia numele Abel-Miţraim, adică Plângerea-Egiptenilor, care loc e dincolo de Iordan.
12. Aşa au făcut fiii lui [Iacob] cu el, după cum le poruncise:
13. l-au dus fiii săi în ţara Canaanului şi l-au îngropat în peştera din ţarina Macpela, cea de lângă Mamvri, pe care Avraam o cumpărase, cu ţarină cu tot, de la Efron Heteul, ca loc de veci.
14. Iosif s’a întors apoi în Egipt, el şi fraţii lui şi toţi cei ce se suiseră cu el să-şi îngroape tatăl.
15. Când însă fraţii lui Iosif au văzut că tatăl lor e mort, au zis: „S’ar putea ca Iosif să-şi aducă aminte de nelegiuirea noastră şi să-şi răzbune răul pe care noi i l-am făcut…”.
16. Şi i-au trimis vorbă lui Iosif, zicându-i: „Înainte de a muri, tatăl tău a dat o straşnică poruncă:
17. – Aşa să-i spuneţi lui Iosif: Iartă-le [fraţilor tăi] greşala şi păcatul, că rău ţi-au făcut ei ţie… Iartă deci greşala celor ce sunt robii Dumnezeului tatălui tău!” Şi a plâns Iosif când i s’au spus acestea.
18. Şi venind ei înşişi la el, au zis: „Noi suntem, iată, robii tăi”.
19. Dar Iosif le-a zis: „Nu vă temeţi, fiindcă şi eu sunt al lui Dumnezeu.
20. Voi mi-aţi vrut mie răul, dar Dumnezeu mi-a vrut binele, aşa ca El să plinească ceea ce se’ntâmplă acum: să ţină’n viaţă un popor numeros”.
21. Şi le-a mai zis: „Nu vă temeţi! Eu vă voi hrăni pân’la capăt, pe voi şi pe copiii voştri”. Şi i-a mângâiat şi le-a vorbit pe inima lor.
22. Iosif a locuit în Egipt, el şi fraţii săi şi toată casa tatălui său. Şi a trăit Iosif o sută zece ani.
23. Şi i-a văzut Iosif pe urmaşii lui Efraim până la al treilea neam; iar copiii lui Machir, fiul lui Manase, s’au născut pe genunchii lui Iosif.
24. Iosif le-a vorbit aşa fraţilor săi: „Eu mor, dar pe voi vă va cerceta Dumnezeu şi vă va strămuta din pământul acesta în pământul pe care cu jurământ l-a făgăduit Dumnezeu părinţilor noştri, lui Avraam şi lui Isaac şi lui Iacob”.
25. Şi i-a jurat Iosif pe fiii lui Israel zicând: „Atunci, când vă va cerceta Dumnezeu, amintiţi-vă de osemintele mele şi duceţi-le cu voi!”
26. Şi a murit Iosif, în vârstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat şi l-au pus într’un sicriu, în Egipt.
Din Proverbele lui Solomon (31, 8-31)
8. Deschide-ţi gura cu cuvântul lui Dumnezeu şi pe toţi judecă-i după cuviinţă.
9. Deschide-ţi gura şi judecă drept şi pune la inimă pricina celui sărac şi slab.
10. Cine va afla o femeie vrednică? fiindcă una ca aceasta e mai preţioasă decât nestematele.
11. Inima bărbatului ei are încredere într’însa; una ca aceasta nu va avea lipsă de bune dobândiri,
12. căci ea lucrează toată viaţa spre binele bărbatului ei.
13. Adunând lână şi in, ea cu mâinile ei le face de folos.
14. Ea e ca o corabie neguţătorind de departe: aşa îşi agoniseşte traiul.
15. Şi se scoală de-noapte şi le dă casnicilor de mâncare şi slujnicelor de lucru.
16. Ea vede o moşie şi o cumpără şi cu roada mânilor ei sădeşte stăpânire.
17. Îşi strânge cingătoarea pe mijloc şi braţul şi-l întăreşte pentru lucru.
18. Din deprindere ştie că bine este a lucra şi lampa ei nu se stinge toată noaptea.
19. Braţele şi le întinde spre ceea ce e de trebuinţă şi mâinile şi le îndeamnă spre fus.
20. Mâinile i le deschide nevoiaşului şi hrană îi întinde săracului.
21. Când bărbatul ei întârzie undeva, departe, el nu duce grijă de cele de acasă, căci toţi ai ei sunt îmbrăcaţi.
22. Soţului ei îi face haine cu ţesătură deasă, iar ea e îmbrăcată în vison şi porfiră.
23. Bărbatul ei devine om de cinste în cetate când stă în adunare cu bătrânii ţinutului.
24. Ea face pânzeturi subţiri şi le vinde Fenicienilor. şi cingători Canaaneenilor.
25. Gura şi-o deschide cu grijă şi măsură şi rânduială-i pune gurii sale.
26. Ea se îmbracă în putere şi cinste şi’n zilele ei de pe urmă se veseleşte.
27. Deprinderile casnicilor ei sunt pline de grijă, iar ea nu-şi mănâncă pâinea în trândăvie.
28. Iar gura şi-o deschide cu înţelepciune şi după rânduială. În bunătate şi-a crescut copiii şi i-a îmbogăţit, iar soţul ei o laudă:
29. „Multe fete au dobândit bogăţie, multe au înfăptuit putere, dar tu le-ai întrecut şi le-ai covârşit pe toate”.
30. Farmecele sunt mincinoase, deşartă-i frumuseţea femeii, căci femeia înţeleaptă va fi binecuvântată, şi ea să laude frica de Domnul.
31. Daţi-i din roada mâinilor sale şi lăudat în cetate să-i fie bărbatul!
Din Epistola către Evrei a Sf. Ap. Pavel (12, 28; 13, 1-8)
28. De aceea, pentru că noi primim o împărăţie de nezdruncinat, să mulţumim prin aceea că’ntru evlavie şi frică Îi aducem lui Dumnezeu bineplăcută slujbă.
1. Să dăinuie iubirea frăţească.
2. Nu uitaţi iubirea de străini; că prin aceasta unii, fără s’o ştie, au găzduit îngeri.
3. Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi legaţi împreună cu ei; de cei ce’ndură rele, de vreme ce şi voi sunteţi în trup.
4. Cinstită’ntru totul să fie căsnicia, şi patul ei fie ne’ntinat, căci Dumnezeu îi va judeca pe desfrânaţi şi pe adulteri.
5. Purtarea să vă fie fără iubire de arginţi; mulţumiţi-vă cu ceea ce aveţi, căci Însuşi El a zis: Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi,
6. aşa ca noi să putem avea curajul de a zice: Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme! Ce-mi va face mie omul?
7. Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, cei ce v’au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; la a căror săvârşire luând seama, urmaţi-le credinţa.
8. Iisus Hristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în veci.
Din Evanghelia după Ioan (11, 1-45)
1. Şi era un bolnav, Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei.
2. Iar Maria era aceea care L-a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate, Lazăr, era bolnav.
3. Deci au trimis surorile la El, zicând: „Doamne, iată, cel pe care-l iubeşti e bolnav”.
4. Iar Iisus, auzind, a zis: „Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, pentru ca prin ea să Se slăvească Fiul lui Dumnezeu”.
5. Iar Iisus îi iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr.
6. Aşadar, când a auzit că e bolnav, atunci a rămas două zile în locul unde era.
7. Numai după aceea le-a zis ucenicilor: „Să mergem iarăşi în Iudeea”.
8. Ucenicii I-au zis: „Învăţătorule, mai acum căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Tu din nou Te duci acolo?…”.
9. A răspuns Iisus: „Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într’o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că vede lumina acestei lumi;
10. dar dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este întru el”.
11. Pe acestea le-a zis, şi apoi le-a spus: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit, dar Mă duc să-l trezesc”.
12. Atunci I-au zis ucenicii: „Doamne, dacă a adormit, va scăpa”.
13. Iisus însă vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre adormirea prin somn.
14. Deci Iisus le-a spus atunci limpede: „Lazăr a murit;
15. şi Mă bucur pentru voi că Eu n’am fost acolo, pentru ca voi să credeţi… Dar să mergem la el”.
16. Atunci Toma, cel numit Geamănul, le-a zis celorlalţi ucenici: „Să mergem şi noi să murim cu El!”
17. Deci, când a venit Iisus, l-a găsit că de-acum avea patru zile în mormânt.
18. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii.
19. Şi mulţi dintre Iudei veniseră la Marta şi Maria ca să le aline pentru fratele lor.
20. Atunci Marta, de cum a auzit că vine Iisus, I-a ieşit în întâmpinare; iar Maria şedea în casă.
21. Şi a zis Marta către Iisus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n’ar fi murit.
22. Dar eu ştiu încă de pe acum că orice vei cere Tu de la Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da”.
23. Iisus i-a zis: „Fratele tău va învia”.
24. Marta I-a zis: „Ştiu că va învia, la înviere, în ziua de apoi”.
25. Şi Iisus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi;
26. şi tot cel ce trăieşte şi crede întru Mine, în veac nu va muri! Crezi tu aceasta?”
27. Zis-a Lui: „Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul Lui Dumnezeu, Cel ce a venit în lume.”
28. Şi zicând aceasta, s’a dus şi a chemat-o pe Maria, sora ei, spunându-i în taină: „Învăţătorul este aici şi te cheamă”.
29. Aceea, de cum a auzit, s’a sculat degrabă şi a venit la El.
30. Dar Iisus încă nu venise în sat, ci era tot în locul unde Îl întâmpinase Marta.
31. Iar Iudeii care erau cu ea în casă şi o alinau, văzând-o pe Maria că s’a sculat degrabă şi a ieşit, au mers după ea, socotind că se duce la mormânt ca să plângă acolo.
32. Deci, Maria, când a venit unde era Iisus şi L-a văzut, I-a căzut la picioare, zicându-I: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n’ar fi murit”.
33. Atunci Iisus, când a văzut-o plângând, şi pe Iudeii care veniseră cu ea plângând, a suspinat cu duhul şi S’a tulburat întru Sine.
34. Şi a zis: „Unde l-aţi pus?” Zisu-I-au: „Doamne, vino şi vezi”.
35. Iisus a lăcrimat.
36. Atunci au zis Iudeii: „Iată cât îl iubea!”
37. Iar unii din ei ziceau: „Oare el, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca şi acesta să nu moară?…”.
38. Deci din nou suspinând Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră, şi o piatră era aşezată pe ea.
39. Iisus a zis: „Ridicaţi piatra!” Marta, sora mortului, I-a zis: „Doamne, de acum miroase, că e a patra zi…”.
40. Iisus i-a zis: „Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”
41. Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: „Părinte, mulţumescu-Ţi că M’ai ascultat;
42. Eu ştiam că Tu întotdeauna Mă asculţi, dar de dragul mulţimii care stă’mprejur am zis, ca să creadă că Tu M’ai trimis”.
43. Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: „Lazăre, vino afară!”
44. Şi a ieşit mortul, legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză; şi faţa lui era înfăşurată cu maramă. Iisus le-a zis: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!”
45. Atunci mulţi din Iudeii care veniseră la Maria şi au văzut ce făcuse Iisus, au crezut în El.
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,
Sfântul Teofan Zăvoratul
Cine are pe Marta cea iubitoare de osteneală (adică faptele bune de tot felul) şi pe Maria ce şade la picioarele lui Iisus (adică întoarcerea caldă şi cu luare aminte a întregii inimi către Domnul), la acela va veni Însuşi Domnul şi va învia pe Lazărul lui – duhul, dezlegându-l de toate legăturile sufletului şi ale trupului. Atunci va începe pentru el o viaţă cu adevărat nouă, netrupească în trup şi nepământească pe pământ. Aceasta va fi o adevărată înviere în duh, mai înainte de învierea cea viitoare, care va fi şi a trupului!
0 Comments