aşa grăieşte Domnul:
Din Cartea Facerii (22, 1-18)
1. Şi a fost că după toate acestea l-a încercat Dumnezeu pe Avraam şi i-a zis: „Avraame, Avraame!” Iar el a răspuns: „Iată-mă!”
2. Şi [Dumnezeu] i-a zis: „Ia-l pe fiul tău cel dorit, Isaac, cel pe care-l iubeşti, şi du-te în ţinutul Moria şi adu-l acolo ardere-de-tot pe un munte pe care ţi-l voi spune Eu!”
3. Iar Avraam s’a sculat dis-de-dimineaţă, a pus samarul pe asinul său şi a luat cu sine două slugi şi pe Isaac, fiul său; şi după ce-a tăiat lemnele pentru jertfă s’a ridicat şi a plecat spre locul de care-i vorbise Dumnezeu.
4. Iar în cea de-a treia zi, ridicându-şi Avraam ochii, a văzut locul de departe.
5. Şi le-a zis Avraam slugilor sale: „Voi rămâneţi aici, cu asinul; eu şi băieţelul ne ducem pân’acolo, ne vom închina şi ne vom întoarce la voi”.
6. Avraam a luat lemnele cele pentru jertfă şi le-a pus pe umerii lui Isaac, fiul său, iar el a luat în mâini focul şi cuţitul, şi amândoi au plecat împreună.
7. Dar Isaac i-a grăit lui Avraam, tatăl său; i-a zis: „Tată!” Iar acesta a răspuns: „Ce este, fiule?” [Isaac] a zis: „Iată focul şi lemnele; dar mielul pentru jertfă unde este?”
8. Iar Avraam a răspuns: „Dumnezeu va vedea El Însuşi de mielul pentru jertfă, fiule!” Şi s’au dus amândoi mai departe, împreună.
9. Iar dacă au ajuns la locul de care-i vorbise Dumnezeu, Avraam a ridicat acolo jertfelnic; a aşezat lemnele pe el, l-a legat pe Isaac, fiul său, şi l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor.
10. Apoi Avraam şi-a întins mâna şi a luat cuţitul ca să-şi înjunghie fiul.
11. Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis: „Avraame, Avraame!” El a zis: „Iată-mă!”
12. [Îngerul] a zis: „Să nu-ţi ridici mâna asupra băiatului, nici să-i faci vreun rău, căci acum ştiu că te temi de Dumnezeu şi că de dragul Meu nu l-ai cruţat nici pe fiul tău cel iubit!”
13. Şi ridicându-şi Avraam ochii, a privit; şi iată un berbec încurcat cu coarnele într’un tufiş. Şi ducându-se, Avraam a luat berbecul şi l-a adus ca ardere-de-tot în locul lui Isaac, fiul său.
14. Avraam a numit locul acela Iahvé-irè, adică „Domnul vede”, şi de aceea i se zice astăzi: „În munte Domnul va fi văzut”.
15. Şi îngerul Domnului a strigat a doua oară din cer către Avraam
16. şi a zis: „Juratu-M’am pe Mine Însumi – zice Domnul: de vreme ce tu ai făcut aceasta, şi de dragul Meu nu l-ai cruţat nici pe fiul tău cel iubit,
17. cu binecuvântare te voi binecuvânta, iar pe urmaşii tăi îi voi face numeroşi ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării, şi urmaşii tăi vor stăpâni cetăţile duşmanilor lor;
18. şi prin urmaşul tău se vor binecuvânta toate neamurile pământului, pentru că tu ai ascultat de glasul Meu”.
Din Proverbele lui Solomon (17, 17-28; 18, 1-5)
17. Cel ce-şi înalţă casa, caută s’o dărâme, iar cel leneş la învăţătură va cădea în necazuri.
18. Pentru orice vreme să ai un prieten, iar fraţii să-ţi fie de folos la nevoie, că pentru aceasta sunt făcuţi.
19. Omul fără minte bate din palme şi se veseleşte sieşi, aşa cum chezaşul se pune zălog pentru prietenul său.
20. Cel ce iubeşte păcatul se bucură de gâlceavă, iar cel cu inima împietrită nu se adună cu cei buni.
21. Omul cu limbă schimbătoare va cădea în necazuri, iar inima nebunului durere îi este celui ce o are.
22. Un tată nu se bucură de fiul lipsit de’nvăţătură, dar fiul înţelept îşi veseleşte mama.
23. O inimă veselă face viaţa sănătoasă, dar omului mâhnit i se usucă oasele.
24. Căile celui ce primeşte mită nu sporesc, iar necredinciosul se abate de la căile dreptăţii.
25. Faţa omului înţelept o citeşti uşor, dar ochii nebunului sunt pe la marginile pământului.
26. Fiul fără minte îi este mânie tatălui său şi întristare celei ce l-a născut.
27. Nu e bine să-l păgubeşti pe omul drept şi nu-i cuviincios să unelteşti împotriva celor ce stăpânesc cu dreptate.
28. Cel ce împiedică rostirea unei vorbe grele e un om cu minte, iar omul care rabdă mult e un înţelept.
1. Omul care vrea să se despartă de prieteni caută pricini, dar în toată vremea va fi vrednic de ocară.
2. Omul lipsit de minte nu are nevoie de înţelepciune, că mai bine o duce cu nebunia.
3. Când necredinciosul intră în adâncul răutăţilor, nici nu le bagă de seamă, dar necinste şi ocară vin peste el.
4. Apă adâncă este cuvântul în inima omului şi râu ce tresaltă şi fântână de viaţă.
5. Nu e bine să-i dai cinstire omului fără Dumnezeu, şi nici potrivit ca omului drept să-i răpeşti, la judecată, dreptatea.
Din Epistola către Evrei a Sf. Ap. Pavel (9, 24-28; 1-7)
24. Căci Hristos n’a intrat într’un altar făcut de mâini – închipuirea celui adevărat –, ci în cerul însuşi, pentru ca pentru noi să Se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu;
25. dar nu ca să Se aducă pe Sine jertfă de mai multe ori, ca arhiereul care intră’n altar în fiecare an cu sânge străin;
26. altfel, ar fi trebuit ca de la’ntemeierea lumii să pătimească de mai multe ori; dar El o singură dată S’a arătat, acum, la sfârşitul veacurilor, pentru ca prin jertfa Sa să desfiinţeze păcatul.
27. Şi aşa cum oamenilor le este rânduit ca o singură dată să moară – după care e judecata –,
28. tot astfel şi Hristos, după ce o singură dată a fost adus jertfă ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce-L aşteaptă spre mântuirea lor.
1. E adevărat că şi cel dintâi avea rânduieli pentru sfintele slujbe, şi altarul pământesc;
2. căci s’a pregătit un cort, primul, în care erau sfeşnicul şi masa şi pâinile punerii-înaintea; acesta se numeşte sfânt.
3. Iar înapoia celei de a doua catapetesme era un cort numit sfânta-sfintelor,
4. având altarul de aur al tămâierii şi chivotul legământului, peste tot ferecat cu aur. În chivot era urna de aur care avea mana, şi toiagul lui Aaron, cel ce odrăslise, şi tablele Legii.
5. Deasupra chivotului erau Heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării – dar despre acestea nu putem vorbi acum cu de-amănuntul.
6. Astfel fiind întocmite lucrurile, preoţii intrau întotdeauna în primul cort, săvârşind sfintele slujbe;
7. în cel de-al doilea însă numai arhiereul, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care-l aducea pentru sine însuşi şi pentru păcatele cele din neştiinţă ale poporului.
Din Evanghelia după Marcu (8, 27-31)
27. Şi au ieşit Iisus şi ucenicii Săi prin satele din preajma Cezareii lui Filip. Şi pe drum i-a întrebat pe ucenicii Săi, zicând: „Cine zic oamenii că sunt Eu?”
28. Ei i-au răspuns, zicând: „Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul dintre profeţi”.
29. Şi El i-a întrebat: „Dar voi, voi cine ziceţi că sunt?” Răspunzând Petru, I-a zis: „Tu eşti Hristosul!”
30. Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El.
31. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învie.
Din Evanghelia după Luca (10, 38-42; 11, 27-28)
38. Şi pe când mergeau ei, El a intrat într’un sat; iar o femeie cu numele Marta L-a primit în casa ei.
39. Şi ea avea o soră ce se chema Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, Îi asculta cuvântul.
40. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: „Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m’a lăsat să slujesc singură? Spune-i deci să mă ajute”.
41. Şi răspunzând Domnul, i-a zis: „Marto, Marto, te’ngrijeşti şi pentru multe te sileşti,
42. ci un lucru trebuie; că Maria partea cea bună şi-a ales-o, care nu i se va lua”.
27. Şi a fost că pe când spunea El acestea, o femeie din mulţime, ridicându-şi glasul, I-a zis: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi pieptul la care ai supt!”
28. Iar El a zis: „Într’adevăr, fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc”.
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,
Sfântul Teofan Zăvoratul
Domnul i-a întrebat pe Apostoli ce cred despre Dânsul. Prin Sfântul Apostol Petru, ei au răspuns: „Tu eşti Hristos”. Nu deodată s-a copt mărturisirea aceasta, ci, pârguindu-se, s-a sălăşluit în adâncul inimii şi a început să o cârmuiască. Ea a fost întunecată, dar nu clătinată, de moartea Domnului şi a înviat cu mai mare putere prin Învierea Lui, făcându-i pe apostoli să propovăduiască toată viaţa întregii lumi. Este o clipă în viaţa fiecărui credincios când el strigă din toate puterile sale: „Tu eşti Hristosul, Domnul şi Mântuitorul meu. Tu eşti mântuirea mea, lumina mea, puterea mea, mângâierea mea, nădejdea mea şi viaţa veşnică”. Atunci se săvârşeşte un lucru care-l face să strige dimpreună cu apostolul: „Cine mă va despărţi de dragostea lui Hristos?” – şi asemenea lui va începe să alerge după tot ce este plăcut lui Hristos Domnul, până ce va ajunge la măsura vârstei lui.
0 Comments