aşa grăieşte Domnul:
Din Proorocia lui Isaia (7, 1-14)
1. Şi a fost că’n zilele lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia, regele lui Iuda, s’a ridicat Raţon, regele Aramului, ca împreună cu Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, să lovească Ierusalimul, dar n’au izbutit să-l biruie.
2. Şi’n casa lui David s’a adus o veste care spunea: „Aram a ţinut un sfat de taină cu Efraim…”. Atunci sufletul i s’a uluit – şi sufletul poporului său – aşa cum un copac în pădure se clatină de vânt.
3. Şi a zis Domnul către Isaia: „Ieşi în întâmpinarea lui Ahaz, tu şi fiul tău Iaşub, cel ce a rămas, la iezerul din drumul de sus al ţarinii nălbitorului.
4. Şi să-i zici: – Ai grijă să nu vorbeşti şi nu te teme, nici să-ţi tremure inima din pricina acestor doi tăciuni care fumegă; fiindcă atunci când îmi va trece mânia cea iute, Eu iarăşi voi vindeca.
5. Cât despre fiul lui Aram şi fiul lui Remalia, de vreme ce ei s’au sfătuit în rău, zicând:
6. – Ne vom ridica împotriva Iudeii şi, după ce vom vorbi cu ei, îi vom întoarce de partea noastră, iar peste ea îl vom pune rege pe fiul lui Tabeel…,
7. aşa zice Domnul Atotţiitorul: – Sfatul acesta nu va dura, şi nici măcar va fi;
8. ci capul lui Aram e Damascul şi capul Damascului e Reţin; încă şaizeci şi cinci de ani, şi regatul lui Efraim va înceta să mai fie popor.
9. Iar capul lui Efraim e Somoron şi capul lui Somoron e fiul lui Remalia; dar dacă nu credeţi, nici că veţi fi în stare să înţelegeţi”.
10. Şi Domnul i-a mai grăit lui Ahaz, zicând:
11. „Cere pentru tine un semn de la Domnul Dumnezeul tău, în adânc sau în înălţime!”
12. Şi a zis Ahaz: „Nu voi cere, nici îl voi ispiti pe Domnul!”
13. Iar el [Isaia] a zis: „Ascultă acum, tu, casa lui David: Nu vă ajunge că staţi de capul oamenilor? Staţi acum şi de capul lui Dumnezeu?
14. Pentru aceasta, Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va purta în pântece şi va naşte fiu şi-L vor chema cu numele de Emanuel.
Din Cartea Facerii (5, 1-24)
1. Aceasta este cartea neamului lui Adam. În ziua când l-a făcut Dumnezeu pe Adam, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut.
2. Bărbat şi femeie i-a făcut; şi i-a binecuvântat şi i-a numit cu numele de „om” în ziua în care i-a făcut.
3. Adam a trăit două sute treizeci de ani şi atunci i s’a născut un fiu după asemănarea sa şi după chipul său şi i-a pus numele Set.
4. Zilele pe care le-a trăit Adam după naşterea lui Set au fost şapte sute de ani; şi i s’au născut fii şi fiice.
5. Iar de toate, zilele vieţii lui Adam au fost nouă sute treizeci de ani; şi a murit.
6. Set a trăit două sute cinci ani şi i s’a născut Enos.
7. După naşterea lui Enos, Set a mai trăit şapte sute şapte ani, şi i s’au născut fii şi fiice.
8. Iar de toate, zilele lui Set au fost nouă sute doisprezece ani; şi a murit.
9. Enos a trăit o sută nouăzeci de ani şi atunci i s’a născut Cainan.
10. După naşterea lui Cainan, Enos a mai trăit şapte sute cincisprezece ani şi i s’au născut fii şi fiice.
11. Iar de toate, zilele lui Enos au fost nouă sute cinci ani; şi a murit.
12. Cainan a trăit o sută şaptezeci de ani şi atunci i s’a născut Maleleil.
13. După naşterea lui Maleleil, Cainan a mai trăit şapte sute patruzeci de ani şi i s’au născut fii şi fiice.
14. Iar de toate, zilele lui Cainan au fost nouă sute zece ani; şi a murit.
15. Maleleil a trăit o sută şaizeci şi cinci de ani şi atunci i s’a născut Iared.
16. După naşterea lui Iared, Maleleil a mai trăit şapte sute treizeci de ani şi i s’au născut fii şi fiice.
17. Iar de toate, zilele lui Maleleil au fost opt sute nouăzeci şi cinci de ani; şi a murit.
18. Iared a trăit o sută şaizeci şi doi de ani şi atunci i s’a născut Enoh.
19. După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani şi i s’au născut fii şi fiice.
20. Iar de toate, zilele lui Iared au fost nouă sute şaizeci şi doi de ani; şi a murit.
21. Enoh a trăit o sută şaizeci şi cinci de ani şi atunci i s’a născut Matusalem.
22. Şi după naşterea lui Matusalem a umblat Enoh cu Dumnezeu două sute de ani şi i s’au născut fii şi fiice.
23. Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani.
24. Şi a umblat Enoh cu Dumnezeu şi nu s’a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase.
Din Proverbele lui Solomon (6, 3-20)
3. Fă, fiule, ceea ce-ţi poruncesc eu, şi te vei mântui – că de dragul prietenului tău te vei da pe mâna celor răi –, nu te lăsa, stârneşte-l şi pe prietenul pentru care te-ai pus chezaş;
4. să nu dai somn ochilor tăi şi nici genelor tale dormitare,
5. ca să scapi ca o căprioară din cursă şi ca o pasăre din laţ.
6. Mergi la furnică, leneşule! Sârguieşte văzându-i deprinderile şi fii mai înţelept decât ea!
7. Că aceea, fără să lucreze pământul, fără să aibă pe cineva s’o îndemne şi fără să fie sub oarecare stăpân,
8. îşi pregăteşte vara hrană şi belşug de strânsură la vremea secerişului. Sau mergi la albină şi vezi cât e de harnică şi cât de curat îi este lucrul; de ostenelile ei se folosesc, spre sănătate, regii şi oamenii simpli; ea de către toţi e iubită şi lăudată; cu toate că puterile-i sunt slabe, ea stă în frunte prin aceea că a cinstit înţelepciunea.
9. Până când, leneşule, vei sta culcat? şi când te vei scula din somn?
10. Puţin somn, puţină şedere, puţină dormitare, puţin să stai cu mâinile în sân,
11. şi ca un rău călător îţi va veni sărăcia şi ca un bun alergător, lipsa.
12. Dar dacă nu vei fi leneş, atunci ca un izvor îţi va veni secerişul, iar sărăcia ca un rău alergător va fugi de tine.
13. Omul fără minte şi fără lege umblă în căi rele; el face semne cu ochiul, bate din picior şi învaţă ameninţând cu degetul;
14. inimă îndărătnică, el în toată vremea meştereşte răul: unul ca acela gâlceavă stârneşte prin cetate.
15. De aceea, năprasnic îi va veni pieirea, fără de veste va fi tăiat şi sfărâmat de istov.
16. Că el se bucură de tot ceea ce Domnul urăşte şi de aceea va fi sfărâmat, pentru necurăţia sufletului:
17. Ochiul semeţului, limba nedreaptă, mâinile ce varsă sânge nevinovat,
18. inima ce meştereşte gânduri rele, picioarele grabnice în a face răul,
19. mărturia strâmbă care aţâţă minciuna şi scornitorul de certuri între fraţi.
20. Fiule, păzeşte legile tatălui tău şi nu lepăda rânduielile maicii tale;
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,
Sfântul Teofan Zăvoratul
„Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup” (Fac. 6, 3). În om există două tendinţe contrarii, însă conştiinţa este una singură. Caracterul oricărei personalităţi umane este definit prin partea spre care ea înclină. Dacă înclină spre partea duhului, omul va fi duhovnicesc; dacă înclină spre partea trupului, omul va fi trupesc. Duhul nu piere nici în cel trupesc, însă e înrobit şi nu are nici un cuvânt de spus. El e subjugat şi înrobit trupului ca un rob stăpânului său, născocind pentru el toate desfătările cu putinţă. Nici în omul duhovnicesc trupul nu piere, dar se supune duhului şi lucrează pentru el, pierzându-şi dreptul la hrană – prin postire, la somn – prin priveghere, la odihnă – prin necontenita trudă şi istovire, la desfătarea simţurilor – prin însingurare şi tăcere. Dumnezeu nu rămâne acolo unde împărăţeşte trupul, fiindcă organul comuniunii Sale cu omul este duhul, care, într-o astfel de situaţie, nu este la locul care i se cuvine.
Prima oară, se simte apropierea lui Dumnezeu atunci când duhul începe să-şi ceară drepturile prin mişcările fricii de Dumnezeu şi ale conştiinţei; iar atunci când şi conştiinţa împreună cu libertatea înclină în această parte, Dumnezeu intră în comuniune cu omul şi începe să locuiască în el. Din acel minut vor începe să se înduhovnicească şi sufletul şi trupul, şi omul lăuntric şi cel văzut, până ce Dumnezeu va deveni totul în toate în acel om, şi el, înduhovnicindu-se, se va îndumnezei. Ce minunată îmbunătăţire şi cât de puţin şi-o amintesc, o preţuiesc şi o caută oamenii!
0 Comments