Din Proorocia lui Isaia (2, 3-11)

3. Şi multe neamuri vor merge şi vor zice: Veniţi să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului lui Iacob!; El ne va spune nouă calea Sa; iar noi vom merge pe ea, că din Sion va ieşi Legea şi din Ierusalim cuvântul Domnului.
4. Şi El va face judecată între neamuri, şi multe popoare va mustra. Iar ele-şi vor preface săbiile în fiare de plug şi lăncile în seceri; un neam nu va ridica sabie împotriva altui neam şi ele nu vor mai învăţa să se războiască.
5. Şi acum, tu, casă a lui Iacob: Veniţi, şi să umblăm în lumina Domnului!
6. Căci El Şi-a lepădat poporul, casa lui Iacob, pentru că ţara lor e plină de vrăji cum era altădată, ca şi aceea a celor de alt neam, şi mulţi copii străini li s-au născut.
7. Căci ţara lor s’a umplut de argint şi de aur şi nenumărate erau vistieriile lor; şi ţara li s’a umplut de cai, iar carele lor sunt fără număr.
8. Şi s’a umplut pământul de urâciuni: – chiar lucrul mâinilor lor – şi s-au închinat celor făcute de degetele lor.
9. Şi omul s’a încovoiat şi bărbatul a fost umilit: pe asta nu le-o voi ierta.
10. Şi acum, intraţi în crăpăturile stâncilor şi ascundeţi-vă în pământ, de frica Domnului şi de slava tăriei Lui, când Se va scula să prăpădească pământul.
11. Că privirea Domnului e înaltă, dar omul e umil; dar trufia omului va fi umilită şi numai Domnul Se va înălţa în ziua aceea.

Din Cartea Facerii (1, 14-23)

14. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie ’ntru tăria cerului luminători care să lumineze pământul, să despartă ziua de noapte şi să fie ei spre semne şi spre anotimpuri şi spre zile şi spre ani,
15. şi să fie ei întru tăria cerului luminători să lumineze pământul!” Şi a fost aşa:
16. Dumnezeu i-a făcut pe cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare spre stăpânirea zilei şi luminătorul cel mai mic spre stăpânirea nopţii, şi stelele.
17. Şi le-a pus Dumnezeu întru tăria cerului, ca să lumineze pământul,
18. să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
19. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra.
20. Şi a zis Dumnezeu: „Puiască apele puiţă de fiinţe vii; şi păsări să zboare peste pământ în largul tăriei cerului!” Şi a fost aşa:
21. A făcut Dumnezeu înotătoarele cele mari şi toate fiinţele vii care mişună, şi pe care apele le puiesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
22. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi le-a zis: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi apele mărilor; şi păsările să se înmulţească pe pământ!”
23. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea.

Din Proverbele lui Solomon (1, 20-33)

20. Înţelepciunea prin răspântii îşi înalţă glasul şi pe uliţe vorbeşte deschis,
21. pe coamele zidurilor îşi face vestirea, la porţile celor puternici se aşază şi la porţile cetăţii cu îndrăznire grăieşte:
22. – Atâta timp cât nevinovaţii vor ţine de mână dreptatea, ei nu vor fi ruşinaţi; dar nemintoşii poftitori de batjocură, necredincioşi făcându-se, au urât priceperea
23. şi vinovaţi s’au făcut spre mustrare. Iată, graiul suflării mele clocotitor se face pentru voi şi am să vă învăţ cuvintele mele.
24. Că am strigat şi nu m’aţi ascultat, şi v’am întins cuvinte şi nu aţi luat aminte;
25. ci sfaturile mele le-aţi defăimat şi mustrările mele nu le-aţi luat în seamă.
26. De aceea şi eu voi râde la nimicirea voastră şi mă voi veseli când vă va veni pieirea
27. şi când fără de veste va da peste voi huietul şi când ca un vifor se va’ntâmpla surparea sau când vor da peste voi necaz şi împresurare, sau când cu vuiet veţi pieri.
28. Atunci voi mă veţi chema şi eu nu voi auzi, cei răi mă vor căuta şi nu vor da de mine;
29. pentru că ei au urât înţelepciunea, iar frica de Dumnezeu nu şi-au ales-o,
30. nici la sfaturile mele n’au vrut să ia aminte, iar mustrările mele le-au batjocorit.
31. De aceea mânca-vor ei din roadele purtării lor şi de necurăţia lor vor fi sătui;
32. strâmbătatea făcută pruncilor îi va ucide şi proba de foc îi va nimici pe cei necuraţi.
33. Dar cel ce mă ascultă întru nădejde va sălăşlui şi fără spaima răului va avea odihnă.

Din Evanghelia după Marcu (11, 22-26)

22. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu.
23. Adevăr vă spun că cel ce i-ar zice muntelui acestuia: Ridică-te şi te aruncă în mare!, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.
24. De aceea vă spun: Pe toate câte le cereţi rugându-vă, să credeţi că le-aţi şi primit, şi le veţi avea.
25. Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşalele voastre.
26. Iar dacă voi nu iertaţi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşalele”.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

„De vei chema înţelepciunea şi spre cunoştinţă vei îndrepta glasul tău, şi de o vei căuta pe dânsa ca pe argint şi de o vei săpa ca pe o comoară, atunci vei afla frica Domnului şi cunoştinţa lui Dumnezeu o vei afla” (Pilde 2, 3-5). Rădăcina vieţii plăcute lui Dumnezeu este frica de Domnul. Îndată ce aceasta va veni, puterea ziditoare va reorândui totul în tine şi va reface în tine minunata rânduială – cosmosul* duhovnicesc. Cum poate fi dobândită frica de Dumnezeu? Ea e în tine, atâta doar că e înăbuşită: trebuie să o învii. Pentru aceasta, dă glas raţiunii tale şi deschide-ţi inima pentru a primi insuflările adevărului. Până acum, raţiunii nu i s-a dat cuvântul: a fost în robie şi nu îndrăznea să rostească învăţături sănătoase: ei bine, acum să vorbească. Ea va începe să grăiască despre faptul că Dumnezeu este Atotţiitor, că El te ţine şi te poate arunca în orice clipă; despre faptul că Dumnezeu este pretutindeni şi ştie toate, vede totul în tine şi se mânie asupra ta pentru tot ce e rău în tine; despre faptul că El este Drept Judecător, gata să te pedepsească chiar acum, dar cu milostivire îşi înfrânează mânia până la o vreme; despre moarte, care e gata în orice clipă să te înşface şi să te predea judecăţii şi răzbunării. Ascultă şi pătrunde-ţi inima de simţirea acestor adevăruri. De vei trezi acest simţământ, împreună cu el va veni şi frica de Dumnezeu. Aceştia sunt zorii vieţii.
–––––-

* Kosmos are în limba greacă semnificaţia de „ordine, armonie”, de unde, prin extensie, sensul de „podoabă”, precum şi acela, mult mai familiar contemporanilor noştri, de „cosmos, lume, univers” (totalitatea lucrurilor existente privite ca ansamblu armonic, supus unor anumite rânduieli).