Din Epistola către Coloseni a Sf. Ap. Pavel (1, 12-18)

12. cu bucurie mulţumind Tatălui, Celui ce v’a învrednicit să luaţi parte la moştenirea sfinţilor întru lumină,
13. Cel ce ne-a scos de sub stăpânirea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii Sale,
14. întru Care prin sângele Său avem răscumpărarea, iertarea păcatelor.
15. El este chipul nevăzutului Dumnezeu, Întâi-Născut a toată zidirea,
16. pentru că’ntru El au fost zidite toate, cele din ceruri şi de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie Tronuri, fie Domnii, fie Începătorii, fie Stăpânii. Toate prin El şi pentru El s’au zidit
17. şi El este mai înainte decât toate, şi toate’ntru El se ţin împreună.
18. Şi El este Capul trupului, al Bisericii, El, Care este Începutul, Întâiul-Născut din morţi, ca să fie El Cel dintâi întru toate.

Din Sfânta Evanghelie după Luca(17, 12-19)

12. intrând într’un sat, L-au întâmpinat zece bărbaţi leproşi care au stat departe.
13. Şi ei şi-au ridicat glasul, zicând: „Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!”
14. Şi văzându-i, El le-a zis: „Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor”. Şi a fost că’n timp ce ei mergeau, s’au curăţit.
15. Iar unul din ei, văzând că s’a vindecat, s’a întors slăvindu-L cu glas mare pe Dumnezeu.
16. Şi a căzut la picioarele Lui, cu faţa la pământ, mulţumindu-I. Şi acela era samarinean.
17. Şi răspunzând Iisus, a zis: „Oare nu zece s’au curăţit? Cei nouă unde sunt?
18. Nu s’a găsit să se întoarcă să-I dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care e de alt neam?”
19. Şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te; credinţa ta te-a mântuit”.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Au fost tămăduiţi zece leproşi, dar numai unul singur s-a întors să-I mulţumească Domnului. Oare nu acesta este, îndeobşte, procentul celor recunoscători dintre oamenii care au primit binefaceri de la Domnul? Cine n-a căpătat de la Domnul lucruri bune sau, mai bine zis, ce n-a făcut El bun în noi şi în jurul nostru? Dar toţi sunt, oare, recunoscători lui Dumnezeu şi toţi Îi dau mulţumită pentru toate? Unii îşi îngăduie chiar să întrebe: „Pentru ce ne-a dat Dumnezeu viaţă? Ar fi fost mai bine să nu fim”. Dumnezeu ţi-a dat viaţă ca să ai parte de fericirea veşnică; te-a adus la fiinţă fără să urmărească vreun câştig; tot fără să urmărească vreun câştig te-a înzestrat şi cu mijloacele de a ajunge la fericirea veşnică; totul ţine de tine: nu trebuie decât să te osteneşti puţin pentru asta. Tu spui: „Dar n-am parte decât de amărăciuni, de necazuri, de suferinţe, de nevoi”. Păi cum, şi astea sunt mijloace de a dobândi veşnica fericire; rabdă. Toată viaţa ta nu e decât o clipă faţă de veşnicie. Chiar dacă ar trebui să pătimeşti viaţa întreagă, fără curmare, asta tot nu înseamnă nimic înaintea veşniciei, dar tu ai şi clipe de mângâiere. Nu te uita la cele de acum, ci la cele ce ţi se gătesc în viitor; îngrijeşte-te să te faci vrednic de acest viitor şi atunci nu vei mai băga în seama amărăciunile: toate vor fi înghiţite de nădejdea neîndoielnică a desfătărilor veşnice şi recunoştinţa nu va înceta să se vădească pe buzele tale.