Din Epistola către Evrei a Sf. Ap. Pavel (9, 8-23)

8. Prin aceasta Duhul Sfânt ne deschide ochii că drumul către altar nu era limpede arătat, atâta vreme cât primul cort încă mai stătea în picioare.
9. Aceasta era o parabolă pentru timpul de astăzi, cum că sunt daruri şi jertfe care nu au putere să ducă la desăvârşire conştiinţa celui ce slujeşte,
10. ele fiind doar legiuiri despre mâncăruri, despre băuturi, despre felurite spălări, puse pentru trup până la vremea îndreptării.
11. Dar Hristos, Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, venind prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit – nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta –,
12. a intrat o dată pentru totdeauna în sfânta-sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, aflându-ne nouă răscumpărare veşnică.
13. Fiindcă dacă sângele de ţapi şi de tauri şi cenuşa de junincă, stropindu-i pe cei întinaţi, îi sfinţeşte prin curăţirea trupului,
14. atunci sângele lui Hristos, cel ce fără prihană prin veşnic Duh I s’a adus lui Dumnezeu, cu cât mai mult va curăţi conştiinţa voastră de faptele cele moarte, ca să-I slujiţi Dumnezeului-Celui-Viu!
15. Şi iată pentru ce este El Mijlocitor al unui nou testament: ca prin moartea pe care El a suferit-o spre a răscumpăra greşalele de sub întâiul testament, să primească cei chemaţi făgăduinţa moştenirii veşnice.
16. Căci acolo unde este testament trebuie neapărat să fie arătată moartea celui care l-a făcut.
17. Un testament îşi capătă puterea de la morţi, dat fiind că el nu are nici o putere câtă vreme cel ce l-a făcut trăieşte.
18. Ca urmare, nici cel dintâi n’a fost sfinţit fără sânge.
19. Într’adevăr, după ce Moise i-a rostit întregului popor toate poruncile după lege, a luat sângele viţeilor şi ţapilor, cu apă şi cu lână roşie şi cu isop, a stropit şi cartea însăşi, şi pe tot poporul,
20. şi a zis: Acesta este sângele legământului pe care Dumnezeu l-a poruncit pentru voi!
21. Şi tot aşa a stropit cu sânge cortul şi toate vasele pentru slujbă.
22. După lege, aproape toate se curăţesc cu sânge, şi fără vărsare de sânge nu există iertare.
23. Trebuia deci ca, pe de-o parte, peceţile celor cereşti să fie curăţite prin acestea şi, pe de alta, cele cereşti însele să fie, dar prin jertfe mai bune decât acestea.

Din Sfânta Evanghelie după Marcu(8, 22-26)

22. Şi au venit la Betsaida. Şi au adus la dânsul un orb şi L-au rugat să Se atingă de el.
23. Şi luându-l pe orb de mână, l-a scos afară din sat; şi scuipând pe ochii lui şi punându-Şi mâinile pe el, l-a întrebat dacă vede ceva.
24. Şi el, ridicându-şi ochii, a zis: „Văd oamenii umblând, îi văd ca pe nişte copaci…”.
25. După aceea a pus iarăşi mâinile pe ochii lui şi el a văzut bine şi şi-a revenit şi pe toate le vedea limpede.
26. Şi l-a trimis la casa sa, zicându-i: „Să nu intri în sat, nici să spui la cineva din sat”.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Pe orbul din Betsaida Domnul nu l-a vindecat dintr-o dată, ci la început nedeplin, apoi deplin şi abia atunci a început orbul să vadă totul limpede. De ce a făcut Domnul aşa, numai El ştie. Noi însă vom trage de aici următorul învăţământ: dacă Domnul a socotit că trebuie să vindece treptat vederea trupească, cu cât mai mult este nevoie de acest lucru în privinţa luminării ochilor noştri. În perioada patriarhilor, revelaţia dumnezeiască avea un caracter foarte simplu; în perioada Legii, ea a devenit mai complexă şi mai amănunţită; în perioada noastră creştină, ea este încă şi mai amănunţită şi mai înaltă. Dar lucrurile se termină, oare, aici? Pe pământ nu te aştepta la lucruri înalte, le vei afla dincolo. Doi Sfinţi Apostoli ne încredinţează de aceasta: Sfinţii Ioan şi Pavel. Acum vedem totul ca printr-un geam mat; dincolo, vom vedea totul limpede, însă şi dincolo vor fi trepte ale luminării minţii, întrucât cunoaşterea lui Dumnezeu nu are hotare. Pe pământ, revelaţia dumnezeiască e încheiată; n-ai de ce să visezi la lucruri mai înalte; avem toate lucrurile care ne trebuie; însuşeşte-ţi-le şi trăieşte prin ele! Revelaţia creştină nu mai făgăduieşte o nouă revelaţie, ci numai faptul că Evanghelia va fi cunoscută în întreaga lume, fapt care va însemna şi sfârşitul rânduielii de acum a lucrurilor. Atunci, credinţa va slăbi, dragostea se va împuţina, viaţa va deveni o povară şi bunătatea lui Dumnezeu va pune capăt lumii.