Aşa grăieşte Domnul: – La vreme potrivită Te-am ascultat şi’n zi de mântuire ţi-am ajutat; Te-am plăsmuit şi neamurilor Te-am dat spre legământ ca să pui pământu’n rânduială şi moşteniri pustiite să moşteneşti, spunând celor din legături: „Ieşiţi!”; şi celor din întuneric: „Arătaţi-vă!” Hrăniţi vor fi în căile lor, păşunea lor va fi pe toate cărările. Nu vor flămânzi, nici vor înseta şi nici căldura sau soarele îi vor lovi, ci Acela care-i miluieşte îi va alina şi prin izvoare de apă îi va mâna. Şi voi face ca fiece munte să le fie o cale şi fiece cărare să le fie păşune. Iată, aceştia de departe vor veni, şi aceştia de la Miazănoapte şi de la Apus, iar alţii din ţara Perşilor. Veseliţi-vă, voi, ceruri, şi să se bucure pământul; – „Veselie!” să strige munţii şi: „Dreptate!” dealurile, că a avut Domnul milă de poporul Său şi pe cei smeriţi ai poporului Său i-a alinat. Dar Sionul a zis: „Domnul m’a părăsit, Domnul m’a uitat…”. Oare îşi va uita femeia pe propriul ei copil astfel încât să nu-i fie milă de odrasla pântecelui ei? Dar chiar dacă o femeie ar uita acestea, Eu pe tine nu te voi uita! zice Domnul.

Căci harul lui Dumnezeu li s’a arătat, mântuitor, tuturor oamenilor, învăţându-ne să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti, şi’n veacul de acum să trăim cu stăpânire de sine, cu dreptate şi cucernicie, aşteptând fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce pe Sine S’a dat pentru noi ca să ne răscumpere din toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Sieşi popor ales, râvnitor de fapte bune. Dar când s’a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi iubirea Sa de oameni, El nu din pricina faptelor pe care le-am făcut noi întru dreptate, ci după mila Sa ne-a mântuit prin baia naşterii din nou şi prin înnoirea Duhului Sfânt pe Care din belşug L-a vărsat peste noi prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, pentru ca, îndreptăţiţi fiind prin harul Său, întru nădejde să devenim moştenitori ai vieţii veşnice.

Iar în al cincisprezecelea an de domnie a cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procurator al Iudeii, Irod, tetrarh al Galileii, şi Filip, fratele său, tetrarh al Itureii şi al ţinutului Trahonitidei, şi Lisanias, tetrarh al Abilenei, în vremea arhiereilor Anna şi Caiafa, fost-a cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie. Şi a venit el în tot ţinutul dimprejurul Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, spre iertarea păcatelor. Aşa cum s’a scris în cartea cuvintelor lui Isaia profetul: Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi-I cărările. Orice vale se va umple şi fiece munte şi deal se va micşora; cele strâmbe se vor face drepte şi căile colţuroase vor fi netede. Şi orice trup va vedea mântuirea lui Dumnezeu. Deci le spunea mulţimilor care veneau să se boteze de către el: „Pui de vipere, cine v’a învăţat să fugiţi de mânia ce va să fie? Aşadar, faceţi-i pocăinţei roade vrednice de ea şi nu începeţi a zice în sinea voastră: Părinte îl avem pe Avraam!, căci vă spun eu vouă că şi din pietrele acestea poate Dumnezeu să-i ridice fii lui Avraam. Iată că securea stă la rădăcina pomilor; deci, tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc”. Şi mulţimile îl întrebau, zicând: „Aşadar, ce să facem?” Iar el, răspunzând, le zicea: „Cel ce are două haine să dea celui ce nu are, şi cel ce are bucate să facă la fel”. Şi au venit şi vameşii să se boteze şi i-au zis: „Învăţătorule, noi ce să facem?” Iar el le-a spus: „Să nu faceţi nimic mai mult decât vă este rânduit”. Îl întrebau însă şi ostaşii, zicând: „Dar noi ce să facem?” Şi le-a zis: „Să nu asupriţi pe nimeni, pe nimeni să nu-l învinuiţi pe nedrept şi să vă mulţumiţi cu lefurile voastre”. Iar cum tot poporul era în aşteptare şi toţi se întrebau în inimile lor despre Ioan: „Nu cumva el este Hristosul?”, Ioan le-a răspuns tuturor, zicând: „Eu unul vă botez cu apă, dar vine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor; Acela vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc; a Cărui lopată este în mâna Lui, ca să cureţe aria şi să adune grâul în hambarul Său, iar pleava o va arde în foc nestins”. Şi la multe altele îndemnând, îi binevestea poporului vestea cea bună.

Slavă… la Ceasul Al șaselea

Mâna ta care s-a atins de preacuratul creștet al Stăpânului

și prin al cărei deget pe Dânsul ni L-ai arătat nouă,

înalț-o către Dânsul pentru noi, Botezătorule, ca cel ce ai îndrăzneală multă;

pentru că mai mare decât toți proorocii ești mărturisit de Dânsul.

Și iarăși, ochii tăi care au văzut pe Preasfântul Duh pogorându-Se în chip de porumbel,

ridică-i către Dânsul, Botezătorule, milostiv nouă făcându-L.

Și vino de stai împreună cu noi, pecetluind cântarea.