Din Epistola către Evrei a Sf. Ap. Pavel (1, 1-12)

1. În multe rânduri şi’n multe feluri grăindu-le Dumnezeu odinioară părinţilor noştri prin profeţi,
2. în zilele acestea de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate, prin Care şi veacurile le-a făcut.
3. Fiind El strălucirea slavei Sale şi chipul fiinţei Sale, şi pe toate ţinându-le cu cuvântul puterii Lui, după ce prin El Însuşi a săvârşit curăţirea păcatelor noastre a şezut de-a dreapta Slavei întru cele preaînalte,
4. devenind El cu atât mai presus de îngeri, cu cât numele pe care l-a moştenit e mai presus de ei.
5. Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut; şi iarăşi: Eu Îi voi fi Lui Tată şi El Îmi va fi Mie Fiu?
6. Şi iarăşi, când Îl aduce’n lume pe Cel-Întâi-Născut, El zice: Şi să I se închine Lui toţi îngerii lui Dumnezeu.
7. Şi despre îngeri zice: Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale foc arzător;
8. dar despre Fiul: Scaunul Tău, Dumnezeule, este în veacul veacului şi toiagul dreptăţii este toiagul împărăţiei Tale.
9. Iubit-ai dreptatea şi ai urât fărădelegea; de aceea Te-a uns pe Tine Dumnezeu, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe fârtaţii Tăi.
10. Şi: Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat şi cerurile sunt lucrul mâinilor Tale;
11. ele vor pieri, dar Tu rămâi, şi toate ca o haină se vor învechi;
12. ca pe o velinţă le vei împătura şi ca o haină se vor schimba, dar Tu acelaşi eşti, şi anii Tăi nu se vor sfârşi.

Din Sfânta Evanghelie după Luca (2, 1-20)

1. Iar în zilele acelea a ieşit poruncă de la cezarul August să se înscrie toată lumea.
2. Această înscriere, cea dintâi, s’a făcut pe când Quirinus guverna în Siria.
3. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa.
4. Şi Iosif s’a suit şi el din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din seminţia lui David,
5. ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată.
6. Iar pe când erau ei acolo, s’au împlinit zilele ca ea să nască.
7. Şi L-a născut pe Fiul ei Cel Întâi-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, fiindcă pentru ei nu era loc la han.
8. Şi în ţinutul acela erau păstori care stăteau pe câmp şi-şi păzeau turma făcând noaptea de strajă.
9. Şi iată, îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi ei s’au înfricoşat cu frică mare.
10. Şi îngerul Domnului le-a zis: „Nu vă temeţi. Că, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul;
11. că’n cetatea lui David vi S’a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul.
12. Şi acesta vă va fi semnul: Veţi găsi un Prunc înfăşat şi culcat în iesle”.
13. Şi, deodată, laolaltă cu îngerul s’a văzut mulţime de oaste cerească lăudându-L pe Dumnezeu şi zicând:
14. „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”
15. Iar după ce îngerii au plecat de la ei la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: „Să mergem dar până la Betleem şi să vedem lucrul acesta ce s’a făcut, pe care Domnul ni l-a făcut nouă cunoscut”.
16. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle.
17. Şi văzându-L, au vestit cuvântul ce li se grăise despre Copilul Acesta.
18. Şi toţi cei ce au auzit se mirau de cele ce le spuneau păstorii.
19. Iar Maria păstra toate cuvintele acestea, punându-le întru inima ei.
20. Şi s’au întors păstorii slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte le-au auzit şi le-au văzut aşa cum li se spuseseră.

Tâlcuire a Sf. Ier. Nicolae (Velimirovici),

Domnul Iisus a arătat ascultare smerită, de fiu, în hotărârea de a Se naște ca om în trup. Pentru că trupul smerit al omului era, pentru El, o peșteră și mai umilitoare decât aceea din Betleem. Mai mult, El Și-a arătat ascultarea smerită născându-Se în sărăcie, într-un popor puțin cunoscut și dintr-o mamă cu totul necunoscută lumii. Noul Adam trebuia să-l vindece pe vechiul Adam de neascultare și mândrie. Leacul era ascultarea și smerenia. De aceea Domnul nu a venit în lume din mândra Romă, ci din Betleem, și nu din casa socotită de August divină, ci din pocăita și smerita casă a lui David. Domnul Iisus a venit pe pământ pentru ca întreg pământul să ridice laudp Dumnezeului Celui de sus și astfel să aducă pace pe pământ și bunăvoire printre oameni. „Eu sunt Domnul… Cel ce fac pace…” (Isaia 45:6-7).În Rai, strămoșul nostru Adam, cu inima și cu mintea cânta neîncetat laude Dumnezeului Celui de sus, pământul existenței sale era în pace, trupul său nu era sfâșiat de nici un fel de pofte ori patimi, aflându-se în armonie desăvârșită atât cu sufletul cât și cu duhul; și era plin de bunăvoire, de dragoste atât pentru Ziditorul său, cât și pentru zidirile lui Dumnezeu din jurul său. Când a păcătuit, inima lui s-a umplut de frică, buzele lui au amuțit de groază și neodihna i-a cuprins întreaga ființă, poftele drăcești crescând în el iute ca un vis – pofte drăcești față de Dumnezeu, de femeia lui, de toate ființele și față de el însuși. Pentru neslăvirea Dumnezeului Celui adevărat și slăvirea zeilor mincinoși, închipuiți, a venit neodihnă asupra pământului, și din aceste două lucruri a venit reaua voire printre oameni care a schimbat viața omului într-un Turn Babel și în foc al iadului.
Împreună cu Noua Zidire, trebuie să rânduim cele trei lucruri care l-au facut pe Adam fericit în Rai. De aceea, la vremea nașterii Noului Adam, Domnul Iisus, mulțimile îngerilor au cântat lauda de mântuire: