Din Epistola a doua către Timotei a Sf. Ap. Pavel (1, 1-18)

1. Pavel, apostol al lui Hristos Iisus, prin voia lui Dumnezeu după făgăduinţa vieţii care este’n Hristos Iisus,
2. lui Timotei, iubitului fiu: Har, milă, pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Hristos Iisus, Domnul nostru!
3. Când zi şi noapte ne’ncetat te pomenesc în rugăciunile mele, Îi mulţumesc lui Dumnezeu pe Care din strămoşi Îl slujesc în conştiinţă curată.
4. Aducându-mi aminte de lacrimile tale, cu dor doresc să te văd ca să mă umplu de bucurie.
5. Plin sunt şi de amintirea neprefăcutei credinţe care este’n tine, aceea care mai întâi s’a sălăşluit în bunica ta Loida şi’n maica ta Eunichi şi despre care sunt încredinţat că e şi’n tine.
6. E pricina pentru care te îndemn să reînsufleţeşti harul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.
7. Că Dumnezeu nu ne-a dat duh de temere, ci de putere şi de iubire şi de minte’nţeleaptă.
8. Aşadar, nu te ruşina de mărturisirea asupra Domnului nostru, nici de mine, înlănţuitul Său, ci fii părtaş la suferinţă pentru Evanghelie, potrivit puterii lui Dumnezeu
9. Care ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci potrivit planului Său şi harului dat nouă întru Hristos Iisus mai înainte de timpurile veşnice,
10. dar care acum s’a vădit prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Iisus, Cel ce a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelia
11. pentru care am fost eu pus propovăduitor şi apostol şi învăţător al neamurilor.
12. Pentru care pricină şi îndur aceste suferinţe; dar nu mă ruşinez, fiindcă ştiu în Cine mi-am pus credinţa; şi sunt încredinţat că puternic este El să păzească vistieria pe care mi-a încredinţat-o până la Ziua aceea.
13. Întipăreşte-ţi în minte cuvintele sănătoase pe care le-ai auzit de la mine, în credinţa şi’n iubirea cea întru Hristos Iisus.
14. Păzeşte vistieria cea bună ce ţi-a fost încredinţată prin Duhul Sfânt Care locuieşte’ntru noi.
15. Tu ştii că toţi cei din Asia s’au lepădat de mine, între care Fighel şi Ermoghen.
16. Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m’a însufleţit, iar de lanţurile mele nu s’a ruşinat;
17. dimpotrivă, de’ndată ce-a venit în Roma, cu multă osârdie m’a căutat şi m’a găsit.
18. Să-i dea Domnul ca’n Ziua aceea să afle milă de la Domnul. Şi cât de mult m’a slujit el în Efes, tu o ştii prea bine.

Din Sfânta Evanghelie după Luca (19, 12-28)

12. Deci a zis: „Un om de neam mare s’a dus într’o ţară’ndepărtată ca să-şi ia domnie şi să se întoarcă.
13. Şi chemând zece slugi ale sale, le-a dat zece mine şi le-a zis: Neguţătoriţi cu ele până ce voi veni!
14. Dar cetăţenii lui îl urau şi au trimis în urma lui solie, zicând: Nu vrem ca acesta să domnească peste noi!
15. Şi a fost că atunci când el s’a întors, după ce-şi luase domnia, a zis să fie chemate slugile acelea cărora le dăduse banii, ca să ştie cine ce a neguţătorit.
16. Şi a venit cea dintâi, zicând: Doamne, mina ta a adus încă zece mine.
17. Şi i-a zis: Bine, slugă bună, fiindcă întru puţin ai fost credincioasă, să ai stăpânire peste zece cetăţi.
18. Şi a venit a doua, zicând: Mina ta, Doamne, a adus încă cinci mine.
19. Iar el i-a zis şi acesteia: Să ai şi tu stăpânire peste cinci cetăţi.
20. A venit şi cealaltă, zicând: Doamne, iată-ţi mina, pe care am păstrat-o într’un ştergar,
21. că m’am temut de tine, pentru că eşti om aspru; iei ce n’ai pus şi seceri ce n’ai semănat.
22. Şi i-a zis: După gura ta te voi judeca, slugă vicleană! Ştiai că eu sunt om aspru, că iau ce n’am pus şi secer ce n’am semănat;
23. atunci, de ce n’ai dat argintul meu schimbătorilor de bani? Şi eu, venind, l-aş fi luat cu dobândă.
24. Şi le-a zis celor care stăteau de faţă: Luaţi de la el mina şi daţi-o celui care are zece mine.
25. – Şi ei i-au zis: Doamne, acela are zece mine… –
26. V’o spun eu vouă că aceluia ce are i se va da; iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce are.
27. Iar pe acei vrăjmaşi ai mei, care n’au vrut ca eu să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea!”
28. Şi zicând acestea, mergea înainte, suindu-Se la Ierusalim.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Pilda celor zece mine înfăţişează întreaga istorie a omenirii până la cea de-a doua venire a lui Hristos. În ea, Domnul spune despre Sine că merge la Tatăl Ceresc prin pătimiri, moarte şi înviere, ca să primească domnia asupra omenirii, care este moştenirea Sa. Cei rămaşi pe pământ se împart în două tabere: robii care I-au slujit Domnului prin ascultarea faţă de credinţă şi cei care nu vor să-L aibă drept împărat şi să-I slujească, din pricina necredinţei lor. Celor ce se apropie de Domnul prin credinţă, fiind gata să-I slujească, li se dau darurile Sfântului Duh în Sfintele Taine: aceasta este mina, şi fiecare credincios o primeşte pentru a sluji în rândul celorlalţi credincioşi. Atunci când toţi oamenii care trebuie să se supună Domnului i se vor supune, El va veni din nou, de data asta ca Împărat. Primul lucru pe care îl va face va fi să-i judece pe robii Săi – care ce a agonisit cu harul dat; iar apoi va urma judecata şi asupra celor care n-au vrut să-L recunoască drept Împărat – adică fie că n-au crezut, fie că au căzut din credinţă. Întipăreşte-ţi în minte aceste adevăruri şi nu îţi alunga luarea aminte de la ele, fiindcă atunci se vor lua hotărâri care nu vor mai putea fi schimbate. Fugi de necredinţă; dar nici credinţa ta să nu rămână deşartă, ci adu şi roadele ei. Dacă te vei afla credincios în puţine, peste multe te va pune Domnul.