Din Epistola către coloseni a Sf. Ap. Pavel (3, 12-16)

12. Aşadar, ca nişte sfinţi şi iubiţi aleşi ai lui Dumnezeu, îmbrăcaţi-vă cu simţăminte de’ndurare, de bunătate, de smerenie, de blândeţe, de’ndelungă-răbdare,
13. îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unul altuia dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; aşa cum Hristos v’a iertat vouă, tot astfel şi voi.
14. Mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru iubire, care este legătura desăvârşirii.
15. Şi’n inimile voastre să domnească pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi ca să fiţi un singur trup; şi fiţi mulţumitori.
16. Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie. Învăţaţi-vă şi povăţuiţi-vă între voi cu toată înţelepciunea. Cântaţi în inimile voastre lui Dumnezeu, mulţumindu-I în psalmi, în laude şi’n cântări duhovniceşti.

Din Sfânta Evanghelie după Luca (18, 18-27)

18. Şi L-a întrebat un dregător, zicând: „Învăţătorule bun, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?”
19. Iar Iisus i-a zis: „De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este bun, decât numai unul Dumnezeu.
20. Cunoşti poruncile: Să nu te desfrânezi, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”.
21. Iar el a zis: „Pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea”.
22. Şi auzind Iisus, i-a zis: „Încă una îţi lipseşte: Vinde tot ce ai şi împarte-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino, urmează-Mi Mie”.
23. Iar el, auzind acestea, s’a întristat, fiindcă era foarte bogat.
24. Şi văzându-l Iisus că s’a întristat, a zis: „Cei ce au bogăţii, cât de greu vor intra ei în împărăţia lui Dumnezeu!
25. Că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu”.
26. Iar cei ce auzeau au zis: „Şi cine poate să se mântuiască?”
27. Iar El a zis: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”.

Tâlcuire a PS Sebastian, episcopul Slatinei și al Romanaților

Nici bogăţia şi nici sărăcia nu pierd ori mântuiesc prin ele însele. Veţi vedea bogaţi la care avuţia naşte îngâmfare, mândrie, autosuficienţă, lăcomie, nemilostivire, împietrire, dar veţi vedea şi oameni cărora bogăţia nu le-a luat minţile şi nu le-a afectat credinţa ori dragostea faţă de Dumnezeu. Aduceţi-vă aminte de dreptul Avraam care, deşi era cel mai bogat om de pe pământ, striga din mijlocul bogăţiei lui: „pulbere şi cenuşă sunt eu“! (Fc. 18, 27) Şi a iubit pe Dumnezeu atât de mult, încât a fost gata să-şi jertfească nu doar bogăţiile sale – ceea ce n-a făcut bogatul nostru de astăzi — ci pe propriul fiu, Isaac (Fc. 22). Un alt exemplu, tot din Vechiul Testament, Dreptul Iov. Bogat, cu avuţii nenumărate, pierzându-le pe toate acestea prin îngăduinţa Domnului, L-a iubit totuşi pe El mai mult decât lucrurile cele pieritoare. Căci, deşi şi-a pierdut toată avuţia, a rămas, totuşi, credincios lui Dumnezeu şi răbdător în suferinţă. Un altul, Iosif din Arimateea: sfet­nic ales, bogat, dar mare admirator al Mântuitorului Hristos, I-a dăruit Domnului propriul său mormânt ca să fie îngropat în el (Mt. 27, 57-60). Şi mai sunt şi multe alte exemple de oameni pentru care bogăţia nu a fost numaidecât pierzare. Hristos nici nu a afirmat că este cu neputinţă bogatului să intre în Împărăţia Cerurilor, ci a spus doar că-i va fi foarte, foarte greu să-L iubească pe Dumnezeu şi pe semenul său mai mult decât avuţiile sale…

Atenţie că nici sărăcia nu este virtute, dacă nu este dublată de „sărăcia cu duhul“! Sărăcia poate şi ea împietri, înrăi şi neferici, ducând la hoţie, la dorinţă de câştig urât, la invidie faţă de cei care au mai mult, ori la veşnică nemul­ţumire cu propria stare, lucruri care nu vor zidi niciodată duhovniceşte. Altundeva trebuie căutat înţelesul cu care Dumnezeu ne previne că bogăţia este periculoasă — şi anu­me că ne leagă inima de ea, ne răpeşte libertatea, făcându-ne robi ai ei. Or, Hristos nu-Şi doreşte în Împărăţia Sa robi. Aţi văzut cum bogatul a cerut “să moştenească” Împărăţia Cerurilor, adică să fie stăpân peste ea? Dar cum ar fi putut fi stăpân el, de vreme ce s-a arătat neputincios de a stăpâni peste sine şi a fost robit de propria avuţie, căci, având de ales între Hristos şi avere, a preferat-o pe aceasta din urmă? Nu i-a convenit acest soi de creştinism care cere totul! Şi, de ce oare cere totul? Ei bine, cere totul pentru că numai atunci poţi iubi „pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu totul cugetul tău, din tot sufletul tău şi din toată virtutea ta” (Lc. 10, 27), când eşti gata să renunţi la toate pentru Dumnezeu. A vrut desăvârşire bogatul: iată calea desăvârşirii!