Din Epistola către Filipeni a Sf. Ap. Pavel (1, 20-27)

20. potrivit cu aşteptarea mea stăruitoare şi cu nădejdea mea că’ntru nimic nu voi fi ruşinat, ci că’ntru toată îndrăznirea, acum ca’ntotdeauna, Hristos va fi preamărit în trupul meu, fie prin viaţă, fie prin moarte;
21. căci pentru mine a trăi este Hristos, şi a muri este câştig.
22. Dar dacă a trăi în trup înseamnă a-i da lucrării mele roadă, atunci nu ştiu ce voi alege.
23. Sunt strâns din două părţi: am dorinţa să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, că e cu mult mai bine;
24. dar să rămân în trup e mai de trebuinţă, de dragul vostru.
25. Şi încredinţat fiind eu de aceasta, ştiu că voi rămâne şi că voi petrece cu voi cu toţi spre propăşirea voastră şi spre bucuria credinţei,
26. pentru ca lauda voastră’ntru mine să prisosească’n Hristos Iisus prin revenirea mea la voi.
27. Numa’ să vă purtaţi în chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie venind eu şi văzându-vă, fie nefiind de faţă, să aud despre voi că staţi cu tărie într’un singur duh, într’un singur suflet luptându-vă împreună pentru credinţa Evangheliei,

Din Sfânta Evanghelie după Luca (6, 12-19)

12. Şi a fost că în zilele acelea El a ieşit la munte să Se roage şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu.
13. Şi când s’a făcut ziuă i-a chemat pe ucenicii Săi şi a ales dintre ei doisprezece, pe care i-a numit apostoli:
14. pe Simon, căruia i-a zis Petru, şi pe Andrei, fratele lui, pe Iacob şi pe Ioan, pe Filip şi pe Bartolomeu,
15. pe Matei şi pe Toma, pe Iacob al lui Alfeu şi pe Simon numit Zilotul,
16. pe Iuda al lui Iacob şi pe Iuda Iscarioteanul, care a devenit trădător.
17. Şi coborând împreună cu ei, a stat într’un loc şes, El şi mulţime numeroasă de ucenici ai Săi şi mulţime multă de popor din toată Iudeea şi din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră să-L asculte şi să se vindece de bolile lor.
18. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau.
19. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El, că putere ieşea dintr’Însul şi pe toţi îi vindeca.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

„Şi a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu.” Iată temeiul şi începutul privegherilor creştineşti de toată noaptea. Căldura rugăciunii goneşte somnul, şi răpirea duhului nu îţi îngăduie să bagi de seamă scurgerea vremii. Adevăraţii rugători nu bagă de seamă curgerea timpului: lor li se pare că de-abia s-au pus la rugăciune şi deja s-a făcut ziuă. Dar până a ajunge la această desăvârşire, trebuie ridicată povara şi nevoinţa privegherii. Pe aceasta au purtat-o şi o poartă sihaştrii; au purtat-o şi o poartă închinoviaţii; au purtat-o şi o poartă mirenii evlavioşi şi temători de Dumnezeu. Chiar dacă povara privegherii este greu de purtat, rodul ei rămâne în suflet în chip de netăgăduit şi pentru totdeauna: pacea sufletului şi străpungerea de inimă, în timp ce trupul slăbeşte şi se istoveşte. Starea aceasta este foarte de preţ pentru cei ce râvnesc să sporească duhovniceşte! De aceea, acolo unde sunt rânduite privegheri (de pildă, în Athos), oamenii nu vor să se despartă de ele. Toţi recunosc că este foarte greu; dar nimeni nu doreşte să schimbe această rânduială, din pricina folosului pe care îl primeşte inima de la privegheri. Somnul odihneşte şi hrăneşte trupul mai mult decât orice; iar privegherea îl smereşte mai mult decât orice. Cel care a dormit pe săturate se îngreunează la lucrările duhovniceşti şi este rece faţă de ele; cel care priveghează este iute ca o capră neagră şi arde cu duhul. Dacă e vorba să învăţăm trupul ca pe un rob să facă binele, nici un mijloc nu este mai potrivit ca deasa priveghere. Prin ea, trupul face cunoştinţă cu stăpânirea duhului asupra sa şi se obişnuieşte să i se supună; iar duhul capătă deprinderea de a-l stăpâni.