Din Epistola către Efeseni a Sf. Ap. Pavel (4, 14-19)

14. ca să nu mai fim copii, clătinaţi de valuri şi purtaţi de orice vânt de’nvăţătură încoace şi’ncolo prin viclenia oamenilor, prin meşteşugul lor de a atrage’n rătăcire;
15. ci’n iubire trăind după adevăr, în toate să creştem întru El Care este Capul, Hristos,
16. dintru Care întregul trup, bine alcătuit şi bine încheiat prin toate legăturile care-l hrănesc după lucrarea fiecărei părţi la măsura ei, îşi face creşterea spre a se zidi el însuşi întru iubire.
17. Aşadar, aceasta spun şi mărturisesc întru Domnul: de acum să nu mai umblaţi aşa cum umblă păgânii în deşertăciunea minţii lor,
18. întunecaţi fiind la minte, înstrăinaţi de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor;
19. fiind ei în nesimţire, s’au dat pe ei înşişi neruşinării, spre nesăţioasa săvârşire a tot felul de necurăţii.

Din Sfânta Evanghelie după Marcu (11, 27-33)

27. Şi au venit iarăşi în Ierusalim. Şi în timp ce Iisus umbla prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii şi bătrânii
28. şi I-au zis: „Cu ce putere faci tu acestea? Sau cine ţi-a dat ţie această putere de a le face?”
29. Iar Iisus le-a zis: „Vă voi întreba şi Eu un cuvânt; răspundeţi-Mi, şi vă voi spune şi Eu cu ce putere fac acestea:
30. Botezul lui Ioan, din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeţi-Mi!”
31. Şi ei se chibzuiau între ei, zicând: „Dacă noi vom zice: Din cer!, El va spune: Atunci, de ce nu i-aţi dat crezare?;
32. dar de vom zice: De la oameni…”. Se temeau de mulţime, fiindcă toţi socoteau că Ioan a fost cu adevărat profet.
33. Şi răspunzând, I-au zis: „Nu ştim…”. Şi Iisus le-a zis: „Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea!…”.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Mântuitorul dovedeşte că e trimis din cer prin mărturia lui Ioan Botezătorul; arhiereii, cărturarii şi bătrânii tac, fiindcă nu aveau ce să răspundă împotrivă, dar tot nu cred. Altă dată, a arătat acelaşi lucru prin faptele Sale; s-au gândit cum s-o întoarcă: „Cu domnul demonilor scoate pe demoni”. Când această viclenie a fost răsturnată, au tăcut iarăşi, dar nici atunci nu au crezut. Aşa sunt întotdeauna necredincioşii: orice le-ai spune şi oricât de puternice dovezi le-ai aduce în sprijinul adevărului, nu pot răspunde nimic, dar tot nu cred. Ai zice că mintea lor e damblagită, dar cu privire la celelalte lucruri judecă sănătos. Numai când vine vorba de credinţă încep să se rătăcească în idei şi în cuvinte. Se rătăcesc şi atunci când schimbă adevărurile credinţei date de Dumnezeu cu vederile lor. Îndoiala se preschimbă la ei într-un reazem tare ca o stâncă. Ascultaţi-le toată teoria. Şi un copil va pricepe că e o pânză de păianjen, însă ei nu văd asta. Neînţeleasă orbire! Încăpăţânarea necredincioşilor mai poate fi lămurită şi prin nedorinţa de a crede; însă de unde poate să vina asta? Şi de ce ea capătă în această împrejurare asemenea putere, că face un om inteligent să se agaţe cu bună ştiinţă de un mod de gândire ilogic? Aici e vorba de întuneric – şi oare nu de la părintele întunericului vine el?