Din Epistola către Efeseni a Sf. Ap. Pavel (2, 19-22; 3, 1-12)

19. Prin urmare, voi nu mai sunteţi străini, şi nici venetici, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi casnici ai lui Dumnezeu,
20. zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos,
21. întru Care toată zidirea, bine’ncheiată laolaltă, creşte spre a fi locaş sfânt întru Domnul;
22. întru El sunteţi şi voi zidiţi împreună, spre a fi locaş al lui Dumnezeu întru Duhul.
1. Pentru aceasta eu, Pavel, întemniţatul lui Iisus Hristos pentru voi, păgânii…
2. Dacă într’adevăr aţi auzit de iconomia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dat mie pentru voi,
3. anume că prin descoperire mi s’a făcut cunoscută taina, aşa cum pe scurt v’am scris mai sus,
4. citind acolo, puteţi cunoaşte priceperea mea în taina lui Hristos,
5. care’n alte generaţii nu s’a făcut cunoscută fiilor oamenilor aşa cum întru Duhul li s’a descoperit acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţilor,
6. cum că păgânii sunt împreună-moştenitori şi mădulare ale aceluiaşi trup şi împreună-părtaşi ai făgăduinţei întru Hristos Iisus, prin Evanghelie,
7. căreia eu slujitor m’am făcut, potrivit cu darul harului lui Dumnezeu ce mi-a fost dat prin lucrarea puterii Sale.
8. Mie, celui mai mic dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta de a le binevesti neamurilor bogăţia cea de nepătruns a lui Hristos
9. şi tuturor luminat să le arăt care este iconomia tainei celei din veci ascunse în Dumnezeu, Cel ce pe toate le-a zidit prin Iisus Hristos:
10. anume, ca Începătoriilor şi Stăpâniilor celor din ceruri să li se facă acum cunoscută prin Biserică înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri,
11. potrivit cu planul cel din veci pe care El l-a împlinit în Hristos Iisus, Domnul nostru,
12. Cel întru Care, prin credinţa în El, cu încredere avem îndrăznire şi cale deschisă „spre Dumnezeu”.

Din Sfânta Evanghelie după Marcu (11, 11-23)

11. Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu; şi după ce S’a uitat la toate de jur-împrejur, fiind vremea spre seară a ieşit spre Betania împreună cu cei doisprezece.
12. Şi a doua zi, pe când ieşeau din Betania, El a flămânzit.
13. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, S’a dus acolo să vadă dacă va găsi ceva în el; şi ajungând la smochin, n’a găsit nimic decât frunze; că încă nu era vremea smochinelor.
14. Şi vorbindu-i, i-a zis: „De-acum înainte, roadă din tine nimeni în veac să nu mănânce!” Iar ucenicii Săi auzeau.
15. Şi au venit în Ierusalim. Şi intrând în templu, a început să-i dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele neguţătorilor de porumbei le-a răsturnat.
16. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu.
17. Şi-i învăţa şi le spunea: „Oare nu este scris: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema pentru toate neamurile? Voi însă aţi făcut-o peşteră de tâlhari…”.
18. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Că se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui.
19. Iar când s’a făcut seară, au ieşit afară din cetate.
20. A doua zi dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini.
21. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: „Învăţătorule, iată, smochinul pe care l-ai blestemat s’a uscat…”.
22. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu.
23. Adevăr vă spun că cel ce i-ar zice muntelui acestuia: Ridică-te şi te aruncă în mare!, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Smochinul acoperit de frunze era arătos la vedere, dar nu s-a învrednicit de bunăvoinţa Domnului, fiindcă nu avea roade; iar roade nu avea fiindcă nu avea putere lăuntrică de rodire. Câţi asemenea smochini nu sunt în viaţa duhovnicească?! La arătare totul e frumos, dar înăuntru, gol. Sunt oameni cumpăniţi, cinstiţi şi toate faptele creştineşti le împlinesc; dar duhul vieţii în Hristos Iisus nu-l au; ca atare, nu au roade vii, iar ceea ce e în ei doar pare roadă, însă nu este. Dar în ce stă duhul vieţii în Hristos Iisus? La asta vom răspunde: o parte e de la Domnul, o parte e de la noi. De la Domnul este puterea de rodire în sine; al nostru este doar locaşul primitor al acestei puteri. Pentru acesta din urmă să te îngrijeşti mai mult. Rădăcina este simţirea că fără Domnul pieri şi te
prăpădeşti. Astfel vei dobândi în toată viaţa ta, în toate faptele şi ostenelile tale, inimă înfrântă şi smerită. Mai departe, dat fiind că viitorul este necunoscut, iar vrăjmaşii sunt mulţi şi poticnirea este cu putinţă în orice clipă, vin frica şi cutremurul care însoţesc lucrarea mântuirii, împreună cu strigarea neîncetată: „Cu judecăţile pe care le ştii, mântuieşte-mă!”. Vai celui care se reazemă pe altceva decât pe Domnul; vai şi celui care s-a ostenit pentru altceva decât pentru Domnul! Întreabă-te pe tine însuţi, omule care te-ai ostenit cu faptele socotite ca bineplăcute lui Dumnezeu: pentru cine te-ai ostenit? Dacă din partea conştiinţei vei primi răspunsul plin de îndrăznire: „Doar pentru Domnul”, e bine; dacă nu, îţi clădeşti casa pe nisip. Iată câteva lămuriri privitoare la duhul roditor lăuntric. După acest îndreptar cugetă şi în celelalte privinţe!