Din Epistola a doua către Corinteni a Sf. Ap. Pavel (9, 12-15; 10, 1-7)

12. pentru că slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte şi prin multe mulţumiri către Dumnezeu:
13. având ei în faţă dovada acestei slujiri, prin ea Îl vor slăvi pe Dumnezeu pentru supunerea voastră întru mărturisirea Evangheliei lui Hristos şi pentru dărnicia prin care cu ei şi cu toţi vă faceţi părtaşi;
14. şi’n rugăciunea lor pentru voi vă vor dori, de dragul harului lui Dumnezeu care prisoseşte’n voi.
15. Mulţumire lui Dumnezeu pentru darul Său cel de negrăit!
1. Eu însumi, Pavel, vă îndemn prin blândeţea şi îngăduinţa lui Hristos – eu, cel smerit între voi faţă către faţă, dar care’ndrăzneşte spre voi atunci când nu-i de faţă –,
2. mă rog dar ca nu cumva când voi fi de faţă să îndrăznesc cu încrederea cu care cred că voi îndrăzni împotriva unora care socotesc că noi umblăm după trup.
3. Pentru că, deşi umblăm în trup, nu ne luptăm trupeşte –
4. de vreme ce armele luptei noastre nu sunt trupeşti, dar pentru Dumnezeu au puterea de a surpa întăriturile. Noi surpăm socotinţele minţii
5. şi toată trufia care se ridică împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu, şi tot gândul îl robim spre supunerea faţă de Hristos,
6. şi gata suntem să pedepsim toată neascultarea, atunci când supunerea voastră va fi deplină.
7. Priviţi lucrurile’n faţă! Dacă cineva se încrede’n sine că este al lui Hristos, tot astfel suntem şi noi.

Din Sfânta Evanghelie după Marcu (3, 20-27)

20. Şi a venit în casă; şi iarăşi mulţimea s’a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce.
21. Şi auzind ai Săi, au plecat ca să-L ia de-acolo cu de-a sila, că ziceau: „Nu e’n toate minţile”.
22. Iar cărturarii, care veniseră din Ierusalim, ziceau că El îl are pe Beelzebul şi că prin domnul demonilor îi scoate pe demoni.
23. Şi chemându-i la Sine, le vorbea în parabole: „Cum poate Satana să-l scoată pe Satana?
24. Dacă o împărăţie se va dezbina în sinea ei, acea împărăţie nu poate dăinui;
25. şi dacă o casă se va dezbina în sinea ei, casa aceea nu va putea dăinui;
26. şi dacă Satana s’a ridicat împotriva luişi şi s’a dezbinat, nu poate dăinui, ci are sfârşit.
27. Nimeni nu poate intra în casa unui om tare ca să-i răpească lucrurile dacă mai întâi nu-l va lega pe cel tare; şi doar atunci îi va jefui casa.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

„Dacă o împărăţie se va dezbina în sine, acea împărăţie nu mai poate dăinui.” Atâta vreme cât înlăuntrul nostru domneşte fără vreo împotrivire viclenia păcătoasă (n.b. minciuna şi nedreptatea), împărăţia întunericului şi păcatului rămâne trainică în noi; însă când harul lui Dumnezeu trage spre Sine partea sufletului robită de păcat, slobozind-o din robie, are loc înlăuntru o dezbinare: păcatul de o parte, binele de cealaltă. Îndată ce omul, ca urmare a acestei deşteptări, se uneşte, prin conştiinţa şi libertatea sa, cu binele, păcatul îşi pierde orice sprijin şi merge spre destrămare. Statornicia în hotărârea cea bună, precum şi răbdarea în ostenelile pe care aceasta le pretinde, risipesc şi alungă tot păcatul. Atunci, binele începe să împărăţească înlăuntrul omului şi dăinuie atâta vreme cât nici o cugetare rea nu se strecoară înlăuntru şi, atrăgând de partea sa voinţa, nu dă naştere iarăşi unei dezbinări. Dă numai puţin frâu liber imboldului păcătos care se zămisleşte, uneşte-te cu el şi pune-l în lucrare: binele va începe iarăşi să slăbească, iar răul să crească, până ce va înăbuşi binele cu totul. Aceasta este istoria aproape neîntreruptă a vieţii lăuntrice a celor slabi de înger, care nu au statornicie.