aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel (14, 6-9)
6. Cel ce ţine ziua, pentru Domnul o ţine; şi cel ce nu ţine ziua, pentru Domnul n’o ţine. Şi cel ce mănâncă, pentru Domnul mănâncă, fiindcă-I mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă, şi-I mulţumeşte lui Dumnezeu.
7. Că nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine.
8. Că dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Aşadar, şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem.
9. Căci pentru aceasta a trăit şi a murit şi a înviat Hristos, ca El să stăpânească şi peste morţi şi peste vii.
Din Sfânta Evanghelie după Matei (15, 32-39)
32. Iar Iisus, chemându-i la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: „Milă Îmi este de mulţime, că iată sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n’au ce să mănânce; şi nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca să nu se istovească pe cale”.
33. Şi ucenicii I-au zis: „De unde să avem noi aici, în pustiu, atâtea pâini încât să săturăm atâta mulţime?”
34. Şi Iisus i-a întrebat: „Câte pâini aveţi?” Ei au răspuns: „Şapte şi câţiva peştişori”.
35. Şi poruncind mulţimii să şadă pe pământ,
36. a luat cele şapte pâini şi peştii şi, mulţumind, a frânt şi le-a dat ucenicilor; iar ucenicii, mulţimilor.
37. Şi au mâncat toţi şi s’au săturat; şi au strâns şapte coşuri pline cu rămăşiţe de fărâmituri.
38. Iar cei ce au mâncat erau ca la patru mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.
39. Şi după ce a dat drumul mulţimilor, S’a suit în corabie şi S’a dus în ţinutul Magdala.
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,
Sfântul Teofan Zăvoratul
Încă o dată a săturat Domnul, în chip minunat, poporul ce-L însoţea, ca să arate că El este întotdeauna gata să îndestuleze cu dărnicie poporul credincios. Ar fi putut să facă asta de fiecare dată, dar n-a vrut să îi dezveţe de felul obişnuit de viaţă, pe care tot El l-a rânduit, l-a întărit şi îl face să dăinuie. Lucrările de căpetenie, atotcuprinzătoare ale Proniei, au fost săvârşite la începutul lumii, prin întocmirea tuturor lucrurilor; dar rânduind şi punând în mişcare totul, Dumnezeu nu S-a legat cu nimic prin legile firii, ci a rămas pe deplin slobod să se amestece, atunci când este nevoie, trimiţând ajutoare mai presus de fire. El lucrează ca un stăpân în gospodăria Sa, care întocmeşte rânduieli, însă, păzindu-le, nu este legat cu nimic de ele, ci are putere asupra lor, cârmuindu-le cu bunătate de gospodar. Potrivnicii credinţei nu înţeleg însemnătatea dumnezeieştii Pronii: o caută în gândurile lor dincolo de hotarele cuvenite şi, nevăzându-şi împlinite închipuirile, o tăgăduiesc. Pronia pe care o cer ei nu se află nicicum; dar fiinţează, fără îndoială, cea pe care I-a plăcut să o rânduiască şi să o păzească Însuşi Domnul Dumnezeu.
0 Comments