aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola Întâi către Corinteni a Sf. Ap. Pavel (11, 31-34; 12, 1-6)
31. Că dacă ne-am judeca noi înşine, nu am mai fi judecaţi;
32. dar când ne judecă Domnul, ni se dă o pedeapsă, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea.
33. De aceea, fraţii mei, când vă adunaţi ca să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii.
34. Iar dacă cuiva îi este foame, să mănânce acasă, ca să nu vă adunaţi spre osândă. Cât despre celelalte, le voi rândui când voi veni.
1. Iar în ceea ce priveşte darurile duhovniceşti, nu vreau, fraţilor, ca voi să fiţi în necunoştinţă.
2. Voi ştiţi că la vremea când eraţi păgâni vă duceaţi la idolii cei necuvântători ca şi cum aţi fi fost nişte apucaţi.
3. De aceea vă fac cunoscut că nimeni grăind în Duhul lui Dumnezeu nu zice: Anatema fie Iisus!, şi nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus!, decât întru Duhul Sfânt.
4. Sunt felurimi de daruri duhovniceşti, dar e Acelaşi Duh;
5. şi sunt felurimi de slujiri, dar e Acelaşi Domn;
6. şi felurimi de lucrări sunt, dar Acelaşi Dumnezeu este Cel care pe toate în toţi le lucrează.
Din Sfânta Evanghelie după Matei (18, 1-11)
1. În ceasul acela s’au apropiat ucenicii de Iisus, zicându-I: „Cine oare este mai mare întru împărăţia cerurilor?”
2. Şi El, chemând la Sine un copil, l-a pus în mijlocul lor
3. şi le-a zis: „Adevăr vă spun: De nu vă veţi reveni şi nu veţi fi precum copiii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.
4. Dar cel ce se va smeri pe sine ca acest copil, acela este mai mare întru împărăţia cerurilor.
5. Şi cel ce va primi un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine Mă primeşte.
6. Dar celui ce-i va fi piatră de poticnire unuia dintr’aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi să-şi atârne de gât o piatră de moară şi să se înece în adâncul mării.
7. Vai lumii, din pricina poticnirilor! Că poticnirile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine poticnirea!
8. Iar dacă mâna ta sau piciorul tău îţi devine piatră de poticnire, taie-l şi aruncă-l de la tine; că mai bine-ţi este să intri în Viaţă ciung sau şchiop decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul cel veşnic.
9. Şi dacă ochiul tău îţi devine piatră de poticnire, scoate-l şi aruncă-l de la tine; că mai bine-ţi este să intri în Viaţă cu un singur ochi decât să ai doi ochi şi să fii aruncat în gheena focului.
10. Luaţi seama să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici; că vă spun Eu vouă că îngerii lor din ceruri pururea văd faţa Tatălui Meu Care este în ceruri;
11. fiindcă Fiul Omului a venit să-l mântuiască pe cel pierdut.
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,
Sfântul Teofan Zăvoratul
„De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra întru Împărăţia Cerurilor.” Întocmirea inimii de copil este pilduitoare. Copiii, înainte de a se dezvolta în ei pornirile egoiste, sunt o pildă vrednică de urmat. Ce vedem la copii? Credinţă deplină, care nu iscodeşte, ascultare fără cârtire, dragoste nefăţarnică, lipsă de griji şi tihnă sub ocrotirea părinţilor, vioiciune şi prospeţime, agerime şi dorinţa de a învăţa şi a se desăvârşi. Mântuitorul însă arată cu precădere o anumită trăsătură a lor, smerenia: „Cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare întru Împărăţia Cerurilor”, căci acolo unde este smerenie adevărată, se află toate virtuţile dimpreună. Smerenia se arată în desăvârşirea ei tocmai atunci când celelalte virtuţi au înflorit deja şi s-au pârguit în inimă; ea e cununa şi acoperământul lor. Aceasta este taina vieţii duhovniceşti întru Hristos Iisus Domnul nostru. Cu cât are cineva viaţa duhovnicească mai înaltă, cu atât este mai smerit, căci el vede mai limpede că nu el se osteneşte sporind duhovniceşte, ci „harul care este în el”; şi aceasta este măsura „vârstei deplinătăţii lui Hristos”: căci lucrul cel mai însemnat la Hristos Iisus este faptul că El „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte”.
***
„Dar Maria şi-a ales partea bună” (Lc. 10, 42). Adormirea Maicii Domnului ne înfăţişează sfârşitul cel bun al acestei alegeri. Mântuitorul Însuşi a venit la adormirea ei ca să-i primească sufletul în mâinile Sale. De acelaşi lucru s-au învrednicit numeroşi sfinţi; acelaşi lucru îl întâlnesc, în diferite chipuri şi trepte, toţi cei ce au ales partea cea bună. În ceasul alegerii, acest sfârşit se întrevede numai prin nădejde şi, într-o oarecare măsură, este chiar pregustat; dar apoi ostenelile, luptele şi silinţele se perindă una după alta, întunecând calea aleasă. Steaua călăuzitoare rămâne bunul sfârşit al părţii celei bune, întocmai ca focul ce luminează în depărtare pentru drumeţul pe care l-a aprins seara. Nădejdea e dătătoarea râvnei, reazemul răbdării şi statorniciei în lupta începută, iar tăria nădejdii este credinţa. Oamenii aleg prin credinţă, prin nădejde devin statornici în alegerea făcută, iar prin răbdare ajung la sfârşitul cel bun.
0 Comments