Cugetă la mărețul fast de sfințenie, la culmea de virtuți cu care s’a gătit Maica Domnului ca să poată găzdui Cuvântul Etern în preacuratul ei pântece: rânduială cuvenită unei atât de înalte împliniri. A fost mai întâi zămislită și întărită în har. Tatăl ei s’a chemat Ioachim, adică pregătire a lui Dumnezeu, iar mama ei Ana, adică har, pentru ca totul să exprime înzestrări cu el [harul]. Se naște și trăiește în Cetatea Înflorită, ca floare a neprihanei; se cheamă Maria, ceea ce înseamnă Stăpână, de vreme ce însuși Suveranul Veșniciilor îi dă ascultare. Crește în templu, minune mare a lumii, pentru ca ea să fie a Cerului. Face legământ de feciorie, păstrându-se – poartă pecetluită – doar pentru Suveran, sufletul i se înzestrează cu plinătatea harului, iar inima i se împodobește cu toate virtuțile, ca să’L găzduiască pe Stăpânul cel Sfânt.

Cumpănește acum tu, cel ce va să primești în pieptul tău pe Însuși Cuvântul întrupat pe Care L’a zămislit în pântecele ei Maria: ea, cu asemenea înzestrare de haruri, pe când tu, atât de lipsit de ele! Să ia seama cel ce se împărtășește că’L primește pe însuși Domnul zămislit de Maria, acolo întrupat, aici împărtășit; dacă Maica Domnului, atât de sfântă, se tulbură când îl zămislește, cum să nu te rușinezi tu, atât de nevrednic, atunci când Îl primești? Se teme Fecioara cea plină de virtuți, iar tu, plin de păcate, nu tremuri? Caută să îți faci o idee despre un lucru atât de înalt și, dacă Fecioara, spre a’L zămisli o singură dată pe Cuvântul cel Veșnic, se pregătește de-atâtea ori, tu, ca să’L primești de-atâtea, caută să ți-o pregătești pe-aceasta.

***

Acestei pregătiri a Maicii Domnului i-a corespuns și mediul. Doamna aceasta era sustrasă zarvei omenești, consacrată exclusiv petrecerii dumnezeiești, așa încât, retrasă din lume, introdusă în Cer, a fost nevoie ca îngerul, spre a o căuta, să intre în iatacu-i ascuns și să bată la tainița inimii sale; de trei ori a salutat-o pentru ca ea să răspundă o dată, într-atât era de pierdută în sinea-i, într-atât de cufundată în cucernicia sa. Văl peste frumusețe îi era modestia feciorelnică, iar prudenta sfială, zid al cinstei. Uimit o salută îngerul, tulburată-l ascultă Maria, ea care și duhurilor le poate da lecții de neprihănire. Sfântul binevestitor o îmbie către maternitatea divină, iar ea se îngrijește de siguranța fecioriei sale; se sfiește să spună da celei mai înalte măreții și acceptă nu să fie împărăteasă, ci roabă, în fiecare cuvânt așteptând o minune și în fiecare faptă, o culme.

Vino, suflete, și ia lecții de virtuți, cercetează desăvârșiri, însușește-ți modul acesta adevărat de a’L primi pe Dumnezeul tău; ia seama cu câtă umilință trebuie să te apropii, cu câtă venerație să te înfățișezi. Ce iubire prevăzătoare! Ce temere încrezătoare! Dacă Fecioara, atât de copleșită de desăvârșiri, se îndoiește, dacă ea, plină de haruri, se teme, și dacă pe ea este nevoie să o întărească acela ce e fortăreața lui Dumnezeu, tu, atât de gol de virtuți, mirosind greu de păcate, cum oare te încumeți să’L găzduiești în pieptul tău pe Dumnezeul cel infinit și imens? Cumpănește măsura la care ai de ajuns, la ce neprihănire! Pregătește-ți, așadar, inima, dacă nu cu desăvârșirea pe care o datorezi, cu harul pe care’l vei fi dobândind.

***

În preacuratul Cort al Harului, pe acest tron sublim al virtuților, capătă trup Cuvântul cel Veșnic; aici se micșorează Cel neîncăput nici în Cerurile Cerurilor, iar cea care era plină de har, rămas-a plină de evlavie; de îndată ce’L va fi recunoscut în preacurații săi rărunchi pe Dumnezeu Fiul ei, fără doar și poate că sufletul, cu toate facultățile sale, i se va fi prosternat, adorându’L și închinându-se cu totul preamăririi și iubirii Lui; intelectul, fascinat de imensa măreție redusă la strâmtoarea unui trupușor; voința, înflăcărându-se de iubirea nesfârșitei bunătăți; memoria, recapitulându-i necontenit milosteniile.

Spre acestea să te străduiești, suflete al meu, după ce te-ai împărtășit, când Îl ai în pieptul tău în chip real și cu adevărat pe Însuși Dumnezeu și Domnul; alipește-te Lui, preamărește’L, adună’ți toate puterile ca să’I slujești și toate facultățile ca să’L adori.

***

Doamna aceasta a înălțat cântece de mulțumire lui Dumnezeu pe malul noianului de milostenii cu mai multă măreție decât cealaltă Marie, sora lui Moise, la țărmul Mării Roșii. Ea invită toate generațiile să aducă mulțumiri milei lui Dumnezeu, să preamărească numele cel sfânt al Domnului. Purcede apoi să înveșnicească din neam în neam binecuvântările dumnezeiești, cu laude recunoscătoare, și, întorcându-se în timp, îl trezește pe Avraam și sămânța lui ca să recunoască și să slăvească marele Cuvânt al lui Dumnezeu; așa mulțumește Maica Fecioară pentru că L’a zămislit pe Dumnezeul cel nemărginit.

Răsunând, așadar, de cântece atât de recunoscătoare, nu rămâne mut, suflete al meu, și, deoarece L’ai primit pe Dumnezeu Însuși, bate din palme cu glas de încântare și de bucurie; folosește’ți buzele și limba îndulcite cu o hrană atât de sfântă întru dulcile’i laude. Cântă’I azi Domnului cântare nouă pentru o asemenea cinste, și în majestuoasa Sa prezență, tot lăuntrul tău să se consacre stăruitor preamăririi Sale, în toți vecii vecilor. Amin.

(Baltasar Gracian)