Din Epistola Întâi către Corinteni a Sf. Ap. Pavel (6, 20; 7, 1-12)

20. căci cu preţ aţi fost cumpăraţi! Slăviţi-L dar pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu!
1. Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.
2. Dar, din pricina desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei.
3. Bărbatul să-i dea femeii ceea ce-i datorează; de asemenea şi femeia, bărbatului.
4. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; tot aşa, nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.
5. Să nu vă lipsiţi unul de altul decât prin bună înţelegere, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; şi apoi să fiţi din nou împreună, ca nu cumva Satana să vă ispitească prin neputinţa voastră de a vă stăpâni.
6. Şi aceasta o spun ca pogorământ, nu ca poruncă.
7. Fiindcă vrerea mea este ca toţi oamenii să fie ca mine. Dar fiecare îşi are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, iar altul într’alt fel.
8. Celor necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca mine.
9. Dar dacă nu se pot înfrâna, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească decât să ardă.
10. Iar celor căsătoriţi le poruncesc – nu eu, ci Domnul: Femeia să nu se despartă de bărbat
11. – dar dacă se va despărţi, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei –; şi nici bărbatul să nu-şi lase femeia.
12. Iar celorlalţi le grăiesc – eu, nu Domnul: Dacă un frate are femeie necredincioasă şi ea vrea să locuiască cu el, să nu se despartă de ea.

Din Sfânta Evanghelie după Matei (14, 1-13)

1. În vremea aceea, tetrarhul Irod a auzit de faima lui Iisus.
2. Şi le-a zis slujitorilor săi: „Acesta este Ioan Botezătorul; el s’a sculat din morţi şi de aceea se fac minuni prin el”.
3. Că Irod, prinzându-l pe Ioan, îl legase şi-l pusese în temniţă, din pricina Irodiadei, soţia lui Filip, fratele său;
4. pentru că Ioan îi zicea: „Nu-ţi este îngăduit s’o ai de soţie”.
5. Şi voind să-l ucidă, s’a temut de mulţime, că-l socoteau profet.
6. Dar prăznuind Irod ziua sa de naştere, fiica Irodiadei a jucat în faţa oaspeţilor şi i-a plăcut lui Irod.
7. Pentru aceasta, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere.
8. Iar ea, îndemnată fiind de mama ei, i-a zis: „Dă-mi aici, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul”.
9. Şi regele s’a întristat, dar din pricina jurământului şi a celor ce şedeau la masă cu el, a poruncit să i se dea.
10. Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă.
11. Şi capul lui Ioan a fost adus pe tipsie şi dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale.
12. Şi venind ucenicii lui, i-au luat trupul şi l-au înmormântat şi s’au dus să-I dea de ştire lui Iisus.
13. Şi auzind Iisus, a plecat de acolo cu corabia la loc singuratic; dar mulţimile, aflând, au venit după El, pe jos, din cetăţi.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

A ajuns la urechile lui Irod vestea despre faptele Domnului, iar el s-a grăbit să tragă concluzia: „A înviat Ioan”. La câte lucruri nu s-ar fi putut gândi! Și totuşi, el nu s-a gândit decât la Ioan. Dar ce i-a îndreptat gândurile spre Ioan? Conştiinţa. Ei nu îi poţi ascunde faptele nelegiuite, judecata ei n-o poţi călca în picioare. Irod şi-a luat singur dreptul de a tăia capul lui Ioan, iar ceilalţi nu i-au tăgăduit acest drept; conştiinţa însă şi-a spus cuvântul, iar vocea ei n-a putut fi înăbuşită cu nimic. Iată că Irod îl vede peste tot pe Ioan. Câte asemenea povestiri nu cunoaştem, în care conştiinţa îl urmăreşte pe păcătos, înfăţişându-i păcatul şi cele asupra cărora a păcătuit, aşa încât le vede aievea! Asta înseamnă că este în noi un glas pe care trebuie să-l recunoaştem ca nefiind al nostru. Dar al cui? Al lui Dumnezeu. De unde a luat naştere firea noastră, de la Acela ia naştere şi glasul. Dacă acest glas e al lui Dumnezeu, trebuie să îl ascultăm, căci nu este îngăduit făpturii să se împotrivească Făcătorului. Glasul acesta spune că Dumnezeu este, că depindem de El cu desăvârşire şi, ca atare, este de neîngăduit să nu nutrim în noi o frică evlavioasă faţă de Dumnezeu; pe care având-o, datori suntem să împlinim voia Lui, pe care ne-o arată şi conştiinţa. Toate acestea alcătuiesc cuvântul lui Dumnezeu, cel înscris în firea noastră; şi vedem că oameni din toate vremurile și din toate ţările ascultă acest cuvânt şi iau aminte la el. Pretutindeni se crede în Dumnezeu, pretutindeni se ia aminte la glasul conştiinţei şi este aşteptată viaţa viitoare. Numai acum a devenit cumva la modă să nu recunoşti aceste adevăruri. Aşa fac materialiştii, care va să zică, materia-liştii propovăduiesc o învăţătură potrivnică firii *.

Notă*: Joc de cuvinte: cuvântul estestvennik („materialist”, în limbajul vremii) este derivat de la cuvântul estestvo – „fire (natură)”, avându-se în vedere, probabil, argumentele extrase din domeniul ştiinţelor naturale de care se serveau materialiştii – n. tr.