Din Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel (12, 4-5, 15-21)

4. Că după cum într’un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare,
5. tot aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos, şi fiecare ne suntem mădulare unii altora…
15. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.
16. Fiţi într’acelaşi gând unii pentru alţii; nu vă gândiţi la cele de slavă, ci spre cele smerite aplecaţi-vă. Nu vă socotiţi voi înşivă înţelepţi.
17. Nu plătiţi nimănui cu rău pentru rău. Îngrijiţi-vă de cele bune în faţa tuturor oamenilor.
18. Dacă-i cu putinţă, pe cât ţine de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.
19. Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci daţi-i loc mâniei grăite de Domnul, căci scris este: A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti.
20. Dimpotrivă, dacă duşmanul tău e flămând, dă-i să mănânce; dacă-i e sete, dă-i să bea; căci făcând aceasta, cărbuni de foc vei grămădi pe capul lui.
21. Nu te lăsa biruit de rău, ci răul cu binele biruieşte-l.

Din Sfânta Evanghelie după Matei (12, 9-13)

9. Şi plecând de acolo, a venit în sinagoga lor.
10. Şi iată un om care avea o mână uscată. Şi L-au întrebat, zicând: „Este oare îngăduit să vindeci în zi de sâmbătă?”… Ca să-L învinuiască.
11. Iar El le-a răspuns: „Cine va fi între voi omul care va avea o oaie şi, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca şi o va scoate afară?
12. Cu cât mai preţios decât oaia este omul! Aşa că îngăduit este să faci bine sâmbăta”.
13. Atunci i-a zis omului: „Întinde-ţi mâna!” El a întins-o şi ea şi-a revenit, sănătoasă ca şi cealaltă.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

„…îngăduit este să faci bine sâmbăta.” Aceasta a spus-o Domnul după ce l-a vindecat în sinagogă pe cel cu mâna uscată, fiind zi de sâmbătă, pentru a-i mustra pe fariseii care mergeau până-ntr-acolo cu păzirea poruncii privitoare la sâmbătă, încât măsurau până şi câţi pași este îngăduit a face în această zi. Dar întrucât faptele bune nu le poţi face fără să te mişti, ei se învoiau mai degrabă să lase deoparte faptele bune, decât să se mişte mai mult decât credeau ei că e îngăduit. Mântuitorul i-a osândit nu o dată pentru aceasta, întrucât sâmbăta presupunea odihna de grijile lumeşti, nu de faptele evlaviei şi iubirii de fraţi. În creştinism se prăznuieşte duminica în loc de sâmbătă cu acelaşi ţel: odihna de toate lucrările lumeşti şi închinarea acestei zile numai lucrărilor lui Dumnezeu. Cugetarea creştinească sănătoasă nu a ajuns niciodată la meschinăria fariseilor cu privire la nelucrarea în ziua de duminică; însă îngăduinţa de a lucra în această zi a fost împinsă mult dincolo de hotarele cuviinţei. Pe farisei, nelucrarea i-a despărţit de săvârşirea faptelor bune; iar pe creştini, făptuirea pe care singuri şi-o îngăduie. În seara din ajun de duminică – teatru, apoi o altă oarecare distracţie. Dimineaţa dorm până târziu; la biserică nu mai au când ajunge. Câteva vizite, prânzul; seara, iarăşi distracţii. Aşa este jertfită întreaga vreme pântecelui şi dezmierdării celorlalte simţuri; de Dumnezeu şi facerea de bine nu mai au oamenii când să-şi amintească.