aşa grăieşte Domnul:
Din Epistola către Romani a Sf. Ap. Pavel (8, 2—13)
2. Fiindcă legea duhului vieţii în Hristos Iisus m’a eliberat din legea păcatului şi a morţii,
3. pentru că ceea ce-i era cu neputinţă legii – fiind ea slabă prin trup – a săvârşit Dumnezeu: trimiţându-L pe Fiul Său într’un trup asemănător cu acela al păcatului şi pentru păcat, El a osândit păcatul în trup,
4. pentru ca dreptatea legii să se plinească’ntru noi, cei ce nu ne purtăm după trup, ci potrivit duhului.
5. Fiindcă cei ce sunt după trup, pe cele ale trupului le cugetă; dar cei ce sunt după duh, pe cele ale duhului.
6. Căci cugetul trupului este moarte, dar cugetul Duhului este viaţă şi pace;
7. de vreme ce cugetul trupului este vrăjmăşie faţă de Dumnezeu, căci nu i se supune legii lui Dumnezeu; că nici nu poate,
8. iar cei ce sunt în trup nu pot să-I placă lui Dumnezeu.
9. Dar voi nu sunteţi în trup, ci în Duh, dacă într’adevăr Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Dar dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui.
10. Dacă însă Hristos este în voi, pe de-o parte trupul e mort în virtutea păcatului, iar pe de altă parte duhul e viaţă în virtutea dreptăţii.
11. Iar dacă Duhul Celui ce L-a înviat pe Iisus din morţi locuieşte în voi, Cel ce L-a înviat pe Iisus Hristos din morţi va face vii şi trupurile voastre cele muritoare, prin Duhul Său Care locuieşte în voi.
12. Drept aceea, fraţilor, datori suntem, dar nu trupului ca să vieţuim după trup –
13. că dacă vieţuiţi după trup, veţi muri; dar dacă prin Duhul ucideţi faptele trupului, veţi trăi.
Din Sfânta Evanghelie după Matei (10, 16—22)
16. Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii.
17. Feriţi-vă de oameni, căci vă vor da pe mâna soboarelor, şi’n sinagogile lor vă vor biciui.
18. Din pricina Mea veţi fi duşi înaintea conducătorilor şi a regilor, ca să le fiţi mărturie lor şi păgânilor.
19. Iar când vă vor da în mâna lor, nu vă îngrijoraţi de cum sau ce veţi vorbi, că în ceasul acela vi se va da vouă ce să vorbiţi;
20. fiindcă nu voi sunteţi cei ce vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este Cel ce grăieşte întru voi.
21. Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide.
22. Şi veţi fi urâţi de toţi din pricina numelui Meu; dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui.
Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,
Sfântul Teofan Zăvoratul
„Iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.” Dar avem ce răbda? În privinţa asta nimeni nu duce lipsă. Fiecare are un stadion mare în care poate să-şi antreneze răbdarea; înseamnă deci că fiecare are mântuirea la îndemână. Rabdă totul până în sfârşit şi te vei mântui.Trebuie totuşi să rabzi intru cunoştinţă; altminteri, poţi să rabzi şi să nu tragi nici un folos. Mai întâi, se cuvine să păzeşti sfânta credinţă şi să duci viaţă fără pată, după îndreptarul credinţei, iar păcatele ce s-ar întâmpla, să le cureţi numaidecât prin pocăinţă. În al doilea rând, primeşte tot ce trebuie să rabzi ca din mâna lui Dumnezeu, ţinând bine minte că fără voia lui Dumnezeu nimic nu se întâmplă. În al treilea rând, având credinţa că tot ce vine de la Domnul este trimis de El spre binele sufletelor noastre, pentru toate dă mulţumită lui Dumnezeu fără făţărnicie: dă mulţumită pentru necazuri, şi da mulţumită pentru mângâieri. În al patrulea rând, să iubeşti necazurile, fiindcă sunt mijloace puternice de mântuire şi să te sileşti a înseta de ele ca de o doctorie amară, însă vindecătoare. În al cincilea rând, să ţii minte că atunci când a venit necazul nu îl poţi lepăda ca pe o haină strâmtă: trebuie să-l înduri. Fie că-l înduri creştineşte sau nu, de îndurat tot trebuie să-l înduri; aşa că mai bine să înduri creştineşte. Cârtirea nu izbăveşte de necazuri, ci doar le îngreunează; iar smerita supunere faţă de rânduielile dumnezeieştii Pronii, precum şi inimă buna, uşurează necazurile. În al şaselea rând, gândeşte-te ce ar fi însemnat dacă Domnul ar fi vrut să se poarte cu tine după măsura plină a dreptăţii. În al şaptelea rând, mai înainte de toate roagă-te, şi Domnul Cel Milostiv îţi va da tărie a duhului, încât atunci când alţii se vor minuna de necazurile tale, ţie îţi va părea că-i o nimica toată să le înduri.
0 Comments