Primul lucru pe care îl avem de făcut [într’o zi], grija principală, izvorâtă din îndatorirea creștinească și nevoia sufletească pentru mântuire, este să îngenunchem, să înălțăm mâinile noastre către Dumnezeu și să ne rugăm. Cât de frumoase sunt rugăciunile Bisericii noastre, atât de diferite de cele ale vieții! „Sculându-ne din somn, cădem către Tine, Bunule, și cântare Îți aducem, Puternice, împreună cu îngerii.” Deci, după ce ne-am sculat și am căzut la bunătatea lui Hristos, să-I mulțumim că ne-a învrednicit să trecem cu bine vremea nopții și să vedem lumina zilei și să-L rugăm să ne ierte păcatele.

Să ne rugăm pentru vrăjmașii noștri, care ne batjocoresc, ne osândesc, ne alungă și ne îndeamnă la păcat. Pentru că dacă nu iertăm, nici Dumnezeu n-o va face cu noi. Aceasta este iubirea cea mai vie față de aproapele, atunci când cineva se roagă pentru altul din toată inima. Să iertăm și să iubim pe vrăjmași. Sfinții Părinți spun că el [cel care ne produce o stare nefericită] este instrumentul lui Iisus, cel care ne arde egoismul și mândria. Acesta o face din răutate, dar noi să altoim, însă, măslinul sălbatic într-unul roditor și vom produce roade folositoare pentru viața noastră. De aceea, este un mare folos să-i acceptăm pe oamenii potrivnici. Noi, rugându-ne pentru acei oameni, pe de o parte, ne îndreptățim înaintea lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, îi ajutăm să se lumineze, pentru că este posibil ca ei să nu-și amintească de Dumnezeu, să nu facă rugăciune, nici chiar cruce. Cine îi va ajuta pe aceștia? Așadar, au nevoie absolută de rugăciunile noastre, ca Dumnezeu să-i ierte și să-i sfințească și, în același timp, îi vom ajuta să vină la pocăință. Mare lucru este iubirea aceasta!

Rugăciunea să o facem dimineața, împreună cu metaniile pe care duhovnicul ni le-a rânduit. Metania înseamnă închinarea înaintea lui Dumnezeu, lucru pe care diavolul nu-l face, nu-și pleacă capul, nu se îngenunchează, nu se închină. Puținele metanii pe care le batem se adună încet la Jertfelnicul din ceruri și, când vom urca la cele de sus, le vom găsi înmulțite. Să facem rugăciunea noastră dimineața pentru că ea ne va lumina ziua. Nu trebuie să-L uităm niciodată pe Dumnezeu și, rugându-ne dimineața, primim harul Lui, puterea, binecuvântarea, pe îngerul nostru, și înaintăm prin truda zilei. Deci să ne amintim mereu de El cu „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”. Acolo unde lucrăm, mulți oameni spun cuvinte urâte pentru că sunt pătimași și nu iau seama la nimic altceva decât la cele trecătoare, vremelnice, la plăcerile vieții. Omul care se roagă nu ia seama la aceștia, nu se face părtaș și nu-i urmează, ci simte milă și se roagă pentru ei, ca Dumnezeu să-i lumineze și să vină la curăție, la ziua și la aerul curat.

Și înainte de somnul de seară să îngenunchem și să aducem rugăciunile noastre lui Dumnezeu. În ceasurile zilei și ale nopții să deschidem Noul Testament și să citim cel puțin un capitol. Să ne rugăm cât putem ca atunci când plecăm din această viață să nu avem păcate mari și grele, ci cât mai puține și neînsemnate.

Dumnezeu n-are nevoie de rugăciunile noastre, de metanii, de postiri, de toate acestea, dar în lipsa lor noi suntem cei care permitem intrarea duhurilor rele în sufletul nostru. Să ne nevoim cu toată puterea sufletului nostru pentru Împărăția Cerurilor. Să ne curățim cât putem de mult și să ne punem în ordine gândurile ce pot deveni cauza căderii din harul lui Dumnezeu.