Aceasta este vestea cea bună pe care ne-au adus-o doi îngeri care străjuiau mormântul gol și giulgiurile zăcând. La Mormânt s’au întâlnit, în acel moment, Creatorul cu îngerii și cu omul înlăcrimat. Hristos dialoghează cu lacrimile omului: “Zisu-i-a Iisus: „Femeie, de ce plângi? pe cine cauţi?” (In. 20, 15) Iată, mironosița L’a căutat pe Hristos în mormânt, dar nu L’a aflat. Unde era Hristos? Oare S’a ascuns de îndurerata Sa maică, de apostoli, de ucenicii Săi, de femeile mironosițe, de orbii cărora le’a dat vederea, de cei uscați pe care i’a vindecat, de cei ce L’au iubit? Oare Se ascunde Hristos de noi ca să nu’L găsim? A părăsit oare Hristos lumea? Nu! Dar unde L’a găsit totuși mironosița? Printre lacrimi! Iată unde Se ascunde și azi Hristos de noi!

M’am întâlnit și eu cu Hristos într’o zi, pe cărările pământești și m’a întrebat: “Fiule, de ce nu plângi și de ce nu Mă cauți?” Și I’am zis: “Doamne, oare pe mine m’ai plămădit din stâncă și nu pot lăcrima? Doamne, mai frământă-mă o dată, dar, Te rog, pune într’a mea țărână și o picătură din scumpul Tău Sânge ce l’ai vărsat pe Crucea Golgotei, ca să pot plânge și eu și să Te pot căuta!”

Pământul este paradisul unde a venit Hristos să Se răstignească pentru mine. Când a pătimit și S’a jertfit Hristos pentru noi, la Ierusalim era primăvară, era timpul când oamenii își sădeau un pom în grădină. Hristos S’a dus să’Și sădească și El un pom pe stânca Golgotei. Pomul pe care l’a sădit Hristos era pomul Crucii. Acel pom Îl va rodi pe Hristos Euharistic. Din roada acestui pom ne cheamă Hristos, la fiecare Liturghie, să gustăm ca să nu mai murim niciodată. Pomul din care gustase Adam în Rai s’a uscat. Acesta însă nu mai este pomul oprit, ci pomul chemării tale la care să vii, din care să te hrănești și la umbra căruia să te odihnești în pacea lui Hristos. Întinde’ți brațul și frânge și tu din Rodul Crucii!

(† Ioan al Munților)