Din Epistola a doua către Timotei a Sf. Ap. Pavel (3, 10-15)

10. Tu însă mi-ai urmat mie în învăţătură, în purtare, în năzuinţă, în credinţă, în iubire, în stăruinţă,
11. în prigonirile şi suferinţele mele câte mi-au fost în Antiohia, în Iconiu, în Listra. Câte prigoniri am răbdat!, şi din toate m’a izbăvit Domnul.
12. Prigoniţi vor fi şi toţi cei ce voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus.
13. Cât despre oamenii răi şi amăgitori, ei vor merge din rău în mai rău, înşelători şi înşelaţi.
14. Tu însă rămâi în cele ce-ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat
15. şi fiindcă din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cele ce pot să te înţelepţească spre mântuire prin credinţa cea întru Hristos Iisus.

Din Sfânta Evanghelie după Luca (18, 10-14)

10. „Doi oameni s’au suit la templu să se roage; unul fariseu şi celălalt vameş.
11. Fariseul, stând drept, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, mulţumescu-Ţi că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau chiar ca acest vameş;
12. postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig.
13. Iar vameşul, departe stând, nici ochii nu voia să şi-i ridice spre cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!
14. Vă spun Eu vouă: Acesta s’a coborât la casa sa mai îndreptăţit decât acela. Că tot cel ce se înalţă pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa”.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an,

Sfântul Teofan Zăvoratul

Astăzi, evanghelia ne învaţă smerenia sau simţământul că nu avem dreptul de a fi ascultaţi. Nu-ţi însuşi dreptul de a fi ascultat, ci să purcezi la rugăciune ca unul ce eşti cu totul nevrednic de luare-aminte şi cutezi a deschide gura şi a înălța ruga către Dumnezeu numai şi numai datorită nemărginitului pogorământ al Domnului față de noi. Nici prin gând să nu-ţi treacă: „am făcut cutare şi cutare faptă bună; aşadar, dă-mi cutare şi cutare lucru”. Tot ce ai făcut să socoţi ca ţinând de datoria ta; erai dator să faci aceste fapte. Dacă nu le-ai fi făcut, ai fi fost vrednic de osândă, iar pentru ceea ce ai făcut nu ai de ce să fii răsplătit – nu ai făcut nimic deosebit. Fariseul şi-a înşirat dreptul de a fi ascultat şi a ieşit din templu fără să se fi ales cu nimic. Rău nu a fost faptul că a făcut ceea ce spunea că a făcut – fiindcă aşa se şi cuvenea a face -, ci faptul că a făcut caz de asta, în vreme ce nici n-ar fi trebuit să-i treacă prin cap aşa ceva. Izbăveşte-ne, Doamne, de păcatul acesta fariseic! Rareori vorbeşte cineva ca fariseul, însă puţini sunt cei care nu simt astfel cu inima: fiindcă de ce se roagă oamenii rău? Pentru că şi fără rugăciune se simt drepţi înaintea lui Dumnezeu.