Din Apocalipsa Sf. Ap. Ioan (10)

1. Şi-am văzut un alt înger puternic, pogorându-se din cer, învăluit într’un nor; şi pe capul său, curcubeul; şi faţa lui, ca soarele; şi picioarele lui, ca nişte stâlpi de foc.
2. Şi’n mână avea o carte mică, deschisă. Şi şi-a pus piciorul cel drept pe mare, iar pe cel stâng pe pământ,
3. şi a strigat cu glas mare, aşa cum răcneşte un leu. Iar când a strigat, cele şapte tunete şi-au slobozit glasurile.
4. Şi când cele şapte tunete au vorbit, eu eram să scriu, şi-am auzit o voce care zicea din cer: „Pecetluieşte cele ce-au vorbit cele şapte tunete şi nu le scrie!”
5. Iar îngerul pe care l-am văzut stând pe mare şi pe pământ şi-a ridicat mâna dreaptă către cer
6. şi s’a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, pe Cel ce a făcut cerul şi cele ce sunt în cer, şi pământul şi cele ce sunt pe pământ, şi marea, şi cele ce sunt în mare, că timp nu va mai fi,
7. ci’n zilele când cel de al şaptelea înger va grăi – când va fi să trâmbiţeze –, atunci taina lui Dumnezeu, aşa cum le-a binevestit El robilor Săi profeţii, este încheiată.
8. Iar glasul din cer pe care-l auzisem a vorbit din nou cu mine şi a zis: „Mergi de ia cartea cea deschisă’n mâna îngerului care stă pe mare şi pe pământ!”
9. Şi m’am dus la înger şi i-am zis să-mi dea cărticica. Şi mi-a răspuns: „Ia-o şi mănânc-o; şi pântecele ţi-l va amărî, dar în gura ta va fi dulce ca mierea”.
10. Şi-am luat din mâna îngerului cărticica şi am mâncat-o; şi’n gura mea era dulce ca mierea, dar după ce am mâncat-o mi s’a amărât pântecele.
11. Şi mi s’a spus: „Tu trebuie ca din nou să profeţeşti la o mulţime de popoare şi de neamuri şi de limbi şi de’mpăraţi”.

Tâlcuirea Apocalipsei de la Sfinții Părinți până în zilele noastre,

pr. Ioan Sorin Uscă

Cartea e dulce, pentru că ea cuprinde cuvintele lui Dumnezeu şi mila Sa; amară, pentru că vesteşte înfricoşătoarea Judecată. S-a văzut aici şi o atenţionare spre a nu înfăţişa cele tainice celor nepricepuţi: proorocii noştri cugetau adevăruri mai mari decât tot ce se poate scrie, dar pe care ei nu le-au încredinţat scrisului. Apostolul Ioan, la porunca Cuvântului însuşi, a mâncat acel sul, ca să nu mai fie copiat şi predat celor nevrednici. Ioan Evanghelistul, când a înghiţit un capăt al sulului care era scris pe faţă şi pe dos, a închipuit Scriptura întreagă, care e la început foarte dulce când o mesteci, dar care devine tot mai amară pentru conştiinţa tuturor celor care ajung s-o cunoască.