Rugăciune a Sf. Isaac Sirul
Doamne, dă-mi să primesc simțirea puterii din cuvintele Scripturii. Amin.

aşa grăieşte Domnul:

Din Apocalipsa Sf. Ap. Ioan (9)

1. Şi a trâmbiţat al cincilea înger: şi-am văzut o stea căzută din cer pe pământ; şi i s’a dat cheia fântânii adâncului,
2. şi ea a deschis fântâna adâncului; şi din fântână s’a ridicat un fum ca fumul unui mare cuptor; şi soarele şi văzduhul s’au întunecat de fumul fântânii.
3. Şi din fum au ieşit lăcuste pe pământ şi li s’a dat lor putere precum putere au scorpiile pământului.
4. Şi li s’a poruncit să nu vatăme iarba pământului şi nici o verdeaţă şi nici un copac, ci numai pe oamenii care nu au pe frunţile lor pecetea lui Dumnezeu.
5. Şi li s’a dat lor nu ca să-i omoare, ci ca ei să fie chinuiţi timp de cinci luni; şi chinul lor este la fel ca chinul de scorpie când înţeapă un om.
6. Şi’n zilele acelea vor căuta oamenii moartea şi nu o vor afla; şi vor dori să moară… şi moartea va fugi de ei.
7. Iar înfăţişarea lăcustelor era asemenea unor cai pregătiţi de război. Şi aveau pe capete cununi ca de aur; şi feţele le erau ca nişte feţe de oameni.
8. Aveau păr ca părul de femei, şi dinţii lor erau ca ai leilor.
9. Şi aveau pieptare ca platoşele de fier, iar vuietul aripilor lor era ca vuietul unor care de luptă cu mulţi cai ce-aleargă’n bătălie.
10. Şi aveau cozi asemenea scorpiilor, şi bolduri; şi’n cozile lor le este puterea de a-i vătăma pe oameni timp de cinci luni.
11. Şi ca’mpărat al lor îl au pe îngerul adâncului, al cărui nume în evreieşte este Abaddon, iar în elineşte are numele Apollion.
12. Întâiul „vai” a trecut; iată că după aceasta vin încă două „vai”-uri.
13. Şi a trâmbiţat al şaselea înger: şi-am auzit un glas din cele patru cornuri ale altarului de aur care este’naintea lui Dumnezeu,
14. zicând către îngerul al şaselea, cel care avea trâmbiţa: „Dezleagă-i pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare, Eufratul”.
15. Şi cei patru îngeri, care erau ţinuţi gata pentru ceasul şi ziua şi luna şi anul acela, au fost dezlegaţi pentru ca să omoare o treime din oameni.
16. Şi numărul oştirilor călărimii era de douăzeci de mii de ori câte zece mii; le-am auzit numărul.
17. Şi caii şi pe cei ce şedeau pe ei i-am văzut astfel în vedenie: aveau platoşe de foc şi de iachint şi de pucioasă, iar capetele cailor semănau cu capetele leilor, şi din gurile lor ieşea foc şi fum şi pucioasă.
18. De aceste trei plăgi au fost ucişi o treime din oameni: de focul şi de fumul şi de pucioasa care ieşea din gurile lor;
19. pentru că puterea cailor le este’n gură şi’n cozi; căci cozile lor sunt asemenea şerpilor: având capete, vatămă şi cu acestea.
20. Dar ceilalţi oameni, care n’au murit de plăgile acestea, nu s’au pocăit de faptele mâinilor lor: să nu se mai închine demonilor şi idolilor de aur şi de argint şi de aramă şi de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble;
21. şi nu s’au pocăit de crimele lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de desfrânarea lor, nici de hoţiile lor.

Tâlcuirea Apocalipsei de la Sfinții Părinți până în zilele noastre,

pr. Ioan Sorin Uscă

Prin cai socotesc că se înţeleg sau oamenii cei dobitoceşti, plecaţi spre femei (cf. Ieremia 5, 8), sau dracii cei mai de jos şi pe cei stăpâniţi de alţii. Iar călăreţii, diavolii care îi stăpânesc, fac acest lucru nu numai prin slujitorii luaţi dintre ei, ci şi prin oamenii cei răi, care, ca nişte unelte ale lor (ale dracilor), îi amăgesc şi-i ispitesc pe cei de o fire cu ei. Iar zalele cele ca focul, ca iachintul şi ca iarba pucioasă socotim a închipui că duhurile cele viclene au fire din văzduh şi lucrări arzătoare ca şi focul. Iar capetele cailor ca ale leilor închipuiesc firea lor cea aducătoare de moarte şi sălbatică. Focul, fumul şi pucioasa ce ieşea din gurile lor, cu care se spune că a fost omorâtă a treia parte din oameni, închipuie ori păcatele ce ard roadele inimii prin bântuielile, învăţăturile şi îmboldirile dracilor cele aducătoare de moarte, ori arderile cetăţilor şi vărsările de sânge ce vin din îngăduinţa lui Dumnezeu prin năvălirile păgânilor. Şi arată cum cozile aveau capete de şerpi, pentru că ascuţişurile drăceşti ale îndemnurilor lor sunt păcatele cele aducătoare de otravă şi de moarte a sufletului.