Înainte de reforma calendaristică a lui Iulius Cezar, Noiembrie era a noua lună a anului. Grecii au preluat termenul latin, imprimându-i unele particularități fonetice – noembris. De aici, denumirea a fost preluată de slava veche, noiabri/ noiamvrii, de unde l-a adoptat și limba noastră: în scrisorile, hrisoavele și actele de hotărnicie vechi, luna noiembrie apare sub formele noemvrie, noemvre, noemvrii.

În mai multe limbi însă, poporul a păstrat denumirile tradiționale chiar după stabilirea numelui oficial. Astfel, în Rusia luna noiembrie era numită grudeni, de la cuvântul „grud” – bulgări înghețați. Termenii populari românești ai lui Noiembrie sunt Brumar, Promorar, Brumarul cel mare, denumiri cu o proveniență evidentă: brumă, respectiv promoroacă.

Proverbele legate de această lună subliniază răcirea simțitoare a aerului, desfrunzirea copacilor, apariția brumei. Păsările migratoare vor fi plecat până la căderea brumei, iar „Dacă țârâie pe lângă casă ciocârlanii, degrabă va fi frig.”

Elena B.