Mai întâi să clarificăm cine erau femeile mironosițe. Întâi de toate este Maica Domnului, care nu L-a părăsit pe Hristos până la cruce. Apoi, Maria Magdalena, Maria lui Iosif, Maria lui Cleopa, Salomeea și Ioana lui Huza. Ele s-au alăturat cetei de ucenici ai Mântuitorului, făcând cele ale Martei.

La răstignirea Mântuitorului, câteva au asistat, cu inimile frânte, la ceea ce se întâmpla cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Dacă partea bărbătească nu prea era îngăduită, deoarece soldații se temeau că se vor răscula ca să elibereze pe cel ce era condamnat la moarte prin răstignire, femeile mironosițe nu au fost alungate de ostașii romani. Tot ele au fost acelea care au văzut unde a fost așezat în mormânt trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Întrucât era vineri spre seară și începea Paștele iudeilor, ungerea cu miresme s-a făcut și ea în pripă și nu îndeajuns.

Iată că un grup de trei femei mironosițe, în zorii zilei întâi a săptămânii, ziua de duminică, s-au dus la mormânt să ungă trupul Domnului. Ele au plecat să ungă trupul Domnului, dar n-au mai apucat. Atunci se pune întrebarea de ce le mai spunem mironosițe, dacă nu L-au uns cu mir. Nu L-au uns cu mir, dar L-au uns cu altceva. L-au uns cu purtarea lor de grijă. Oridecâteori L-au văzut însetat, obosit, I-au pus în față o bucată de pâine Mântuitorului, dar și Apostolilor. N-au apucat să-L ungă, pentru că înviase.

După rânduiala iudaică, cei care erau condamnați la moarte prin răstignire nu se înmormântau într-un loc cu ceilalți oameni, ci era un loc anume în Ierusalim, un cimitir al criminalilor. Întrucât totul era în pripă în vinerea aceea, Iosif, cerând de la Pilat trupul Domnului, l-a pus în mormântul său nou. Pe Pilat nu-l interesa unde va fi așezat trupul lui Hristos, pentru că el era de altă religie, romană, păgână. Ce credeți că au făcut iudeii în ziua de Paști? S-au certat unii cu alții cum să facă, ca în ziua întâi a săptămânii, repede-repede, să-i pună pe ucenici să-L scoată din mormânt pe Iisus și să-L ducă în cimitirul criminalilor. Așa plănuiau mai-marii iudeilor, predicatorii vremii. Aceasta a fost preocuparea lor în ziua de Paști, când Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a coborât la iad să-i ridice atât pe Adam, cât și pe toți strămoșii lor, din lanțurile robiei.

Acum vă întreb eu: Unde era iadul? În adâncuri, unde a coborât Hristos, sau se mutase templul răutății pe pământ, unde n-a suportat să fie așezat Hristos într-un mormânt nou? Și iată, certându-se ei să-L scoată afară din mormânt, femeile mironosițe au venit și mormântul era gol. Hristos înviase!

Nu vă certați! Nu vă certați în ziua de Paști, în ziua de sărbătoare! Nu aduceți polaritatea iadului, nu mutați iadul în casele dumneavoastră, ci veniți la sfânta biserică, care într-un fel preînchipuie și mormântul Domnului, așa cum au venit și femeile mironosițe! Consider că toți cei care vin la Sfânta Liturghie vor lua plată de mironosițe, pentru că au venit cu inima caldă să-L întâlnească pe Hristos cel Înviat!

Veți gândi probabil ce fericite au fost femeile care au trăit în acea perioadă și au putut să-I dea o bucată de pâine lui Hristos și Sfinților Apostoli, deoarece femeile de astăzi nu mai au bucuria aceasta – dar nu este așa! Acestor femei li s-a dat un har mai mare, și anume Dumnezeu le-a dat harul de a naște sfinți și de a-i crește. După aceea Dumnezeu le-a dat harul de a frământa cu mâinile lor, cu rugăciune și cu lacrimi, făina din bobul de grâu curat, din care se face prescură și din prescură se face Dumnezeu. Femeile fac prescură pentru Dumnezeu, de aceea au mare har și pot să intre în rândul mironosițelor.

(extrase din Pe cărarea Raiului – convorbiri duhovnicești cu … Ioan al Munților)

Miresmele nespuse de lacrimi şi tăcere,

Suspinuri ce-s ascunse, fără de mângâiere,

Şoptiri de rugăciune, cu trupul frânt – şi suflet

Înfrânt, înspre Icoană… Dau lumii azi răsuflet.

Măicuţe care-şi poartă copii spre-mpărtăşire,

Răbdare-n miez de noapte, surâs în miezul zilei,

Priviri neobosite de duioşie caldă,

Femeile din lume şi astăzi le mai poartă.

Ce vifor le rezistă, smerenia de-i vie?

Par slabe şi plăpânde, lujeri de păpădie,

Dar tremurând, îşi cheamă mereu Ocrotitorul,

Care să le ajute – El e Mântuitorul.

Şi luminiţe-n casă, chiar ele-s căndeluţe,

Frumoase, iubitoare, cu inimi de măicuţe,

Abia-ndrăznesc privirea să-şi urce la Cea care

E Maică însăşi Vieţii, de-a pururea fecioară.

Ne-nvaţă, Doamne Sfinte, ca mirul să-Ţi aducem,

Şi-n cupa vieţii noastre, mai mult nectar să strângem;

Să nu oprim vreodată lumina-n pâlpâire,

Ci doar mai mult, să creştem, să creştem în iubire! 

(de Mirela Șova)

Hristos a înviat! Ce vorbă Sfântă!
Îți simți de lacrimi calde ochii uzi
Și-n suflet parcă serafimii-ți cântă
De câte ori, creștine, o auzi.

Hristos a înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în Adevăr;
În poienița-n care zburdă cerbii,
În florile de piersic și de măr.

În stupii de albină fără greș,
În vântul care suflă mângâios,
În ramura-nflorită de cireș,
Dar, vai, în suflet ți-nviat Hristos?

Ai cântărit cu mintea ta, creștine,
Cât bine ai făcut sub cer umblând,
Te simți măcar acum pornit spre bine,
Măcar acum te simți mai bun, mai blând?

Simți tu topită-n suflet vechea ură?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ți-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ți gură?
Iubirea pentru semeni o simți jar?

O, dac’ aceste legi de-a pururi sfinte
În aur măcar azi te-au îmbrăcat,
Cu serafimii,-n suflet imn fierbinte
Ai drept să cânți: Hristos a înviat!

(de Vasile Militaru)