Agapele sunt dejunuri festive ale comunităţii bisericeşti, având ca scop construirea şi dezvoltarea unor relaţii familiale între cei care frecventează un anume locaş de rugăciune.

Ele constituie o prelungire a ospăţului euharistic – Sfânta Liturghie –, fiind instituite de Însuşi Mântuitorul Hristos şi de Sfinţii Apostoli:

Ucenicii Săi […] I-au zis: „[…] Dă-le drumul să meargă prin oraşele şi satele dimprejur ca să-şi cumpere de-ale mâncării”. Iar El, răspunzând, le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce”.Marcu 6, 35-37

Chemând cei doisprezece mulţimea ucenicilor, au zis: „Nu e potrivit ca noi să lăsăm deoparte cuvântul lui Dumnezeu şi să slujim la mese. Drept aceea, fraţilor, căutaţi între voi şapte bărbaţi, cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care noi să-i rânduim la treaba aceasta; iar noi vom stărui în rugăciune şi’n slujirea cuvântului”.Faptele Apostolilor 6, 2-4

pane pesti

Şi noi ne-am străduit de la început să formăm acest bun obicei al agapelor. Avem o sală de mese şi bucătărie cu toate dotările, avem şi fonduri pentru alimente, dar avem nevoie de implicarea dvs. pentru gătitul, aşezarea şi strângerea mesei.
Dacă fiecare familie sau grup de 2-3 prieteni s-ar înscrie doar o dată pe an, am avea acoperite măcar cele 50 de duminici ale anului.

Dacă doriţi să continuăm această frumoasă tradiţie, alegeţi-vă o duminică (sau o zi de sărbătoare) din luna ce urmează şi luaţi legătura cu dna. preoteasă (la biserică sau la telefon: 0722.702.209).