Cerealele au constituit mult timp baza hranei în vechime, fiind foarte variat prelucrată. Fierte în apă, cerealele deveneau crupe; măcinate și coapte, deveneau pâine.  Boabele puteau fi consumate și prăjite: „grăunţe proaspăt frecate din spice şi prăjite pe foc” (Levitic 2, 14).

Potrivit psalmului 4, 7, dar și altor referințe, una dintre cele mai mari bucurii ale oamenilor era atunci când grâul, vinul nou și untdelemnul erau din abundență: „dat-ai bucurie în inima mea mai mult decât în ei când roada lor de grâu, de vin şi untdelemn s’a înmulţit”. Prin urmare, pâinea constituia una dintre jertfele potrivite pentru a fi aduse pe altar, ca mulțumire. Consumarea pâinii presărate simbolic cu sare pecetluia un legământ în lumea antică. Jertfa de pâine contribuia și la întreținerea preoților. Pâinea era și un simbol al ajutorului dat de Dumnezeu oamenilor.

După treierarea și vânturarea cerealelor, boabele erau depozitate, așteptându-se strângerea unei cantități suficient de mari pentru consumul zilnic. În cele mai multe case, grânele erau transformate în făină folosindu-se o râșniță manuală. Acest prim „procesor de hrană”, piatra de măcinat, era o unealtă atât de importantă în vechea gospodărie încât era interzisă folosirea ei ca gaj de împrumut. După măcinat, făina era amestecată cu apă și apoi era frământată. După aceea se adăuga drojdia, care nu era așa cum o cunoaștem noi astăzi. Dospirea se realiza cu ajutorul unei bucăți de aluat crud, vechi de mai multe zile, în care drojdia se forma de la sine. (Matei 13, 33; Luca 13, 21) Așteptarea creșterii pâinii nu era de scurtă durată. Iisus a folosit simbolul dospirii întrucât acest proces implică o modificare profundă. Talmudul din Ierusalim ne spune că „fiicele lui Lot frământau pâinea, urcau în Ierusalim să se roage, apoi se întorceau”, timp în care creștea pâinea. Acest lucru este important de știut pentru a înțelege de ce evreii nu au avut timp să lase pâinea să crească înainte de a pleca din Egipt, așa că au luat-o cu ei nedospită.

Prepararea pâinii era una dintre activitățile grele și de durată din gospodărie. Pentru a avea pâine coaptă și gata de dus la câmp, soția trebuia să se scoale cu mult înainte de revărsatul zorilor. (Proverbe, 31, 15) Într-o oră de măcinat se obțineau cam 800 g de făină. Presupunând că se consuma cam jumătate de kilogram de făină pe zi de persoană, soția avea nevoie de 3 ore pentru a obține făina necesară hranei unei familii formate din 5-6 persoane.

Coacerea efectivă a pâinii dura numai câteva minute. Cea mai simplă metodă de coacere era aceea pe un strat de cărbuni. Coacerea se făcea însă mai ales în cuptoare, care erau plasate în curțile caselor.

Dacă înțelegem cât de grea era munca pentru prepararea pâinii, apreciem mai mult cunoscutele cuvinte: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”. Evident, nu este numai o rugăciune pentru o recoltă bogată, ci și pentru puterea de care avem nevoie în vederea dobândirii strictului necesar al vieții.

Pâinea din Ieșire 29, 23 era simplă, rotundă și se asemăna pietrelor plate, ușor colorate, răspândite pe dealurile calcaroase din Țara sfântă. Nu este, așadar, o simplă coincidență că în Evanghelii găsim asociații între pietre și pâine: „Cine oare este omul acela dintre voi căruia fiul său îi va cere pâine şi el îi va da piatră?” (Mt. 7, 9); „Dacă eşti tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini” (Mt. 4, 3).

Iisus este prezentat adesea mulțumind pentru pâine, moment asociat mai ales cu frângerea pâinii la Cina cea de Taină sau în fața celor doi ucenici la Emaus. Astfel, pâinea a fost transformată de Iisus într-un element fundamental al teologiei și practicii creștine. Cuvântarea despre „pâine” din Ioan 6 cuprinde cuvintele atât de cunoscute: „Eu sunt Pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi …”. Rolul pâinii în viața cotidiană a făcut ca ea să devină cel mai puternic simbol al hranei.

(după Hrana din timpurile biblice, de M. F. Vamosh)

„…vor fi aduse pâini dospite, ca adaos la jertfa de laudă mulţumitoare.”  (Levitic 7, 13)

În loc de drojdie

• 3/4 ceașcă făină de grâu integrală

3/4 ceașcă apă caldă

Amestecați făina cu apa într-un pahar sau vas de ceramică și lăsați timp de 4 zile într-un loc curat, fără curent.

Aluatul (după 4 zile)

• 6 cești de făină integrală de grâu
• 2 lingurițe de sare
• 2 cești de apă caldă
• 2 lingurițe de ulei de măsline

Puneți făina, apa și sarea într-un vas și adăugați amestecul de făină și apă caldă (cel de 4 zile). Amestecați pentru a forma un aluat. Frământați cu făină pe mâini timp de 10 minute. Formați pâini, așezați-le în vasul de copt, ungeți-le cu ulei de măsline, acoperiți cu un prosop curat și lăsați să crească timp de 3-4 ore. Coaceți-le timp de o oră la foc potrivit, în cuptorul preîncălzit.

„… din frământătura pe care-o scoseseră din Egipt au copt în spuză azime, că ea nu se dospise.” (Ieșire 12, 39)

• 2 cești făină de grâu
• 3/4 ceașcă apă rece
• 2 lingurițe ulei de măsline
• 1 linguriță sare

Se poate adăuga orice condiment: isop, ceapă, usturoi, susan, scumpie etc.

Amestecați făina, uleiul de măsline și sarea cu apă pentru a obține un aluat pe care îl frământați 3 minute. Adăugați apoi condimentele. Împărțiți în 8 bucăți din care faceți turte subțiri, rotunde pe care le înțepați cu furculița. Coaceți-le pe un ceaun pus cu gura în jos pe ochiul aragazului sau în cuptor, cam 10 minute, la foc tare.

*** rețetele sunt adaptate după Hrana din timpurile biblice, de M. F. Vamosh