Ca în orice biserică, cele mai multe icoane se află pe iconostas, numit și tâmplă sau catapeteasmă. Cel mai potrivit este termenul tâmplă, sugerând atât adunarea credincioșilor în jurul Celui Sfânt (ideea străveche de templu), cât și ideea de trup, care ascultă de Capul său (altarul fiind centrul de comandă al bisericii).

Tâmpla nu este o bariera între clerici și laici, ci o interfață care ușurează comunicarea între noi după modelul Logosului, care, făcându-se om, nu a înjosit divinitatea intangibilă (cum susțineau gnosticii și musulmanii), ci a făcut posibil dialogul nostru personal cu Tatăl și cu Duhul.

Alte icoane sunt așezate pe iconostase mai mici:

Mântuitorul și Maica Domnului în pronaos, spre închinare tuturor celor ce intră în biserică; în iconostasul din dreapta ușilor împărătești se află icoana sfinților noștri ocrotitori și ea se înlocuiește cu icoana Învierii sau a diferitelor praznice în duminici și sărbători din calendarul ortodox, iar în stânga ușilor împărătești se află icoana axioniță, numită așa după cântarea Axion estin (Cuvine-se cu adevărat), închinată Maicii Domnului la Liturghie.

302130_10151196650014491_386491589_n copyAxionița noastră înfățișează sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului din 1 octombrie, al doilea hram al bisericii noastre și este o icoană veche de proveniență rusească, ce a călătorit pe multe meleaguri pentru a se opri ca un dar ceresc în biserica noastră pe timpul când se afla în construcție.

În această icoană, Maica Domnului se arată credincioșilor în timpul Sfintei Liturghii, înconjurată de cetele sfinților, încredințându-ne că Biserica nevăzută (a sfinților plecați la Domnul) vegheză peregrinarea noastră către Mântuitorul Hristos. La fel și sfinții de pe pereți – în pronaos, cuvioșii, în naos, martirii și în altar părinții (episcopi) sunt învățători, prieteni și însoțitori ai noștri pe Cale.

Aduceți-vă aminte de mai marii voștri…”

Dacă cu rolul didactic al icoanelor sunt de acord mai toate confesiunile, acuza adusă ortodocșilor intervine în momentul închinării la icoane. Teoria este mult prea vastă pentru a fi rezumată aici (s-a desfășurat pe sute de ani și pe sute de scrieri). Voi spune doar că atunci când ne închinăm icoanelor noi:

1. ne închinăm chipului celui dintâi ce strălucește în toți sfinții;

2. salutăm, printr-un gest de evlavie (adică de politețe sinceră) pe Domnul Iisus, pe Fecioara Maria și pe sfinți ca pe prieteni adevărați, care ne-au oferit ei cei dintâi prietenia. Este iarăși o experiență senzorială, straină neortodocșilor.

PRIORITATE

1. Cea dintâi icoană într-o biserică este crucea.Cruce altar 1

“Că n-am socotit între voi să știu altceva, decât pe Iisus Hristos, și pe acesta, răstignit.” (I Cor II, 2)

Ea este suspendată deasupra Sfintei Mese – mormântul tainic al Domnului și încununează de asemenea tâmpla, biserica însăși și toate obiectele de cult (cărți, veșminte, cădelniță, ș.a.). Este icoana Iubirii răstignite.

2. Cele 4 icoane împărătești de pe tâmplă.

Perechea Mântuitorul – Maica Domnului ilustrează, dincolo de realitatea umanității Fiului lui Dumnezeu, tema principală a Bibliei: iubirea dintre Ziditor și creația Sa, al cărei rod minunat este Fecioara Maria.

 

În cele 2 icoane mari laterale se află Sf. Chiril și Metodiu, ocrotitorii Bisericii noastre, și Sf. Mucenici Gheorghe și Dimitrie, ocrotitorii agriculturii.

 

 

La mijloc, pe ușile împărătești, se află Buna Vestire, “începutul mântuirii noastre”; când ele se deschid, Taina Întrupării se actualizează – pe cele 7 căi sacramentale – pentru credincioșii din biserică.

3. Cele 12 icoane praznicare, reprezentând viața Fecioarei Maria și a Mântuitorului Hristos în momente sărbătorite de-a lungul anului bisericesc, ordonate de-o parte și de alta a icoanei mari a Cinei de Taină, prima Liturghie după al cărei model se desfășoară toate celelalte liturghii.

Cina cea de Taină

În dispunerea praznicelor – de la stânga la dreapta – am ținut ca ele să respecte cronologia vieții Mântuitorului, așa încât Cina cea de Taină este încadrată în mod logic de Intrarea în Ierusalim și de Învierea Domnului, iar narațiunea sfântă se finalizează cu Înălțarea Sfintei Cruci, sub semnul căreia Biserica va trăi până la a Doua Venire. Asupra icoanelor praznicare ne vom opri mai pe larg pentru a ne face părtași simbolismului lor purtător de viață.

4. Deasupra icoanelor praznicare se găsesc, în strânsă relație cu acestea, icoanele profeților, primii purtători de Duh ce au vestit Împărăția lui Dumnezeu.

24 (Custom)

Sf. Treime, cu Sf. Patr. Avraam și soția sa Sara

În cele 10 icoane au fost aleși ca reprezentanți patriarhii Isac și Iacob, conducătorii Moise și Aaron, regii David și Solomon și cei 4 profeți mari (numiți așa datorită volumului scrierilor lor): Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel. Icoanele profeților sunt dominate de singura icoană canonica a Sfintei Treimi, reprezentând ospitalitatea patriarhilor Avraam și Sara la stejarul Mamvri din Hebron. Astfel se obține pe verticală minunata asociere dintre ospățul treimic și Cina cea de Taină, imagini definitorii – și care se completează – ale Împărăției lui Dumnezeu. Ce este această Împărăție ? A cina împreună cu Hristos în bucuria Sfintei Treimi.

5. Icoanele sfinților de pe pereți, arătând prin dispunerea lor că ne însoțesc pe Calea lui Hristos cu modelul lor de viață și cu rugăciunile lor.