De ce ucenicii lui Ioan şi ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?
Şi Iisus le-a zis: Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot să postească.
Dar vor veni zile, când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti în acele zile.
Marcu II, 18-20
Vedem din acest fragment că Domnul Hristos aboleşte temporar un vechi obicei religios, ce se regăsea în toate tradiţiile religioase ale lumii. Sf. Vasile spune că şi înaintea căderii oamenii au primit porunca postirii, iar căderea a fost chiar o încălcare a postirii. De aceea, călătoria noastră către Raiul pierdut presupune reluarea postului cu mai mare atenţie.
Ce înseamnă a posti ? cf. OrthodoxWiki: o practică de abţinere de la anumite mâncăruri, în anumite zile ale săptămânii (miercurea şi vinerea) sau pe perioade mai lungi stabilite de Biserică. Desigur, cu toţii ştim că postirea nu se reduce la registrul alimentar.
Nu limita însă virtutea postirii doar la dietă. Adevărata postire nu este doar reţinerea de la anumite mâncăruri, ci şi înstrăinarea de patimi şi păcate; înseamnă să nu nedreptăţeşti pe nimeni, să-l ierţi pe aproapele tău pentru tristeţea pe care ţi-a provocat-o, pentru răul pe care ţi l-a făcut, pentru banii pe care ţi-i datorează. Altfel, cu toate că nu mănânci carne, te hrăneşti cu însuţi fratele tău. (Sf. Vasile cel Mare – Despre postire)
Fiecare creştin este dator ca mai ales în posturi să-şi îndrepte viaţa şi să părăsească patimile, spre a dobîndi mîntuirea. Totuşi, deşi înfrînarea trupească din post nu este cea mai importantă, ea nu poate nicidecum să lipsească. Stăpînirea trupului face posibilă temperarea sufletului, şi amîndouă pregătesc primirea Duhului, adevăratul scop al vieţii creştine. De aceea, voi aborda în acest studiu postul sub aspect alimentar, ca verigă primordială a unei vieţi plăcute lui Dumnezeu.
Unul din marii stîlpi ai monahismului, Sf. Ioan Casian, situează lăcomia pîntecelui ca început al scării celor opt duhuri ale răutăţii. Iată lista lor:
1. LĂCOMIA PÎNTECELUI
2. CURVIA
3. IUBIREA DE ARGINŢI
4. MÎNIA
5. TRISTEŢEA
6. LENEA
7. SLAVA DEŞARTĂ
8. TRUFIA
Adam a căzut prin mâncarea oprită, şi abia după aceea le-a cunoscut pe celelalte 7. Domnul Hristos a fost ispitit de diavol mai întîi prin lăcomia pîntecelui. Plecînd de la o necesitate naturală, această lăcomie nu este un rău în sine, dar este un rău pentru că dă naştere curviei, dacă este lăsată fără frîu. Diavolul începe ispitirea prin inflaţia nevoii fundamentale a omului de a mânca şi a bea. În lista de patimi a Sf. Ioan Casian, lăcomia pîntecelui este cea mai mică, dar necontrolată dă putere celorlalte, care sunt din ce în ce mai nocive pentru om.
Apoi sfîntul face o paralelă uimitoare între lupta duhovnicească şi lupta israeliţilor conduşi de Moise pentru libertate şi pentru Ţara Făgăduinţei. În peregrinarea lor prin pustiu, evreii aveau în faţă Canaanul ocupat de 7 neamuri fioroase, iar în spate Egiptul, cel mai mare imperiu al lumii, care îi ţinuse în robie multe veacuri. Pentru a se aşeza în Ţara Făgăduinţei, ei trebuie să înfrunte, să învingă şi să nimicească cele 7 neamuri Canaanite. Dar Dumnezeu nu le-a poruncit să învingă şi să nimicească Egiptul, ci doar să fugă din el. Sf. Ioan Casian identifică Egiptul cu lăcomia pîntecelui, iar neamurile Canaanite cu celelalte 7 patimi. Lăcomia pîntecelui nu poate fi distrusă, pentru că este o nevoie naturală, dar celelalte 7 sunt diabolice şi trebuie bine stăpînite şi chiar nimicite. Cum ? Prin post şi rugăciune. Atîta timp cît suntem robi ai Egiptului, adică ai pîntecelui,nici nu putem vorbi de viaţă duhovnicească. Ea începe doar după ce am ieşit din această robie, dar pe măsură ce străbatem pustiul Sinaiului tentaţia de a ne întoarce în Egipt revine periodic cu intensitate.
Revenind la spusele lui Iisus, ce înseamnă a posti ? cel mai bine ne poate răspunde Cel ce a făcut şi apoi a învăţat:
Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”. Matei IV,1-4
Este vorba de o postire deplină, care se numeşte ajunare. Domnul Hristos a răbdat 40 de zile de foame şi sete în firea lui pămîntească, asemeni lui Moise şi Ilie. Pare enorm ca durată, dar după Hristos şi alţi sfinţi au săvîrşit astfel de ajunări (Sf. Simeon Stîlpnicul şi, mai recent, Sf. Nicolae Velimirovici) iar medicina confirmă această posibilitate. Pe de altă parte, este puţin pe lîngă ajunările unor călugări budişti, dar nu la astfel de performanţe ne cheamă Biserica.
Dar vor veni zile, când se va lua mirele de la ei şi atunci vor posti în acele zile
Sf. Apostoli au stabilit miercurea (ziua trădării lui Iuda) şi vinerea (ziua Pătimirii) ca zile de post pentru primele veacuri. În aceste zile, urmând exempul bun al fariseilor (care posteau şi ei 2 zile pe săptămînă), creştinii aşteptau pînă la ceasul al IX lea pentru a lua apoi singura gustare a acelei zile, constînd din pâine şi apă. Ceasul al IX s-a stabilit ca moment de dezlegare a ajunării pentru 2 motive: era ora la care romanii luau cena, cea mai importantă masă a zilei (şi a te sustrage de la ea era un motiv de demascare) şi era de asemeni ora morţii lui Hristos (Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul cu patimile şi cu poftele Gal. V, 24).
Postul Paştelui dura doar 1 săptămână în sec.III, dar a fost prelungit cu încă 6 săptămâni (în cinstea celor 40 de zile ţinute de Hristos) începînd din sec. IV, întrucît persecuţiile încetaseră iar păgânii dornici de încreştinare aveau nevoie de o testare serioasă în vederea Botezului, dar şi după aceea. Deşi în forma finală Postul cuprindea 7 săptămâni, s-a păstrat regula de mânca o dată pe zi, dar la pâine şi apă s-au adăugat fructe şi legume crude. În Miercurile şi Vinerile Postului vremea dezlegării ajunului se prelungea pînă la Vecernie, când mulţi se împărtăşeau cu Darurile mai înainte sfinţite. Sf. Liturghie se făcea doar Sâmbătă şi Duminică dimineaţă, ajunarea fiind astfel mult scurtată, iar creştinii mâncau la prânz şi seara, cu dezlegare la untdelemn şi vin.
Trebuie precizat că aceste reguli au rămas valabile de atunci pînă azi, şi abia în ultimele două secole atît monahii, cât şi mirenii au început să le îndulcească prin generalizarea regimului din sâmbete şi duminici la majoritatea zilelor. Stricteţea s-a păstrat doar în miercuri şi vineri, şi în prima şi ultima săptămână. Apoi, după cum s-a renunţat la ajunare păstrînd doar mâncarea de post, mulţi au renunţat şi la post, reducîndu-l la prima şi ultima săptămână. Prevăzînd această evoluţie, sfîntul Asterie al Amasei scria în sec. IV:
“Nu falsifica postul ca să nu păţeşti ce păţesc cârciumarii. Dacă ei sunt pedepsiţi pentru că pun apă în vin, cum vei scăpa oare nepedepsit tu care falsifici asprimea postului prin mâncări de post pregătite cu multă grijă şi artă?
„Dacă vreunul dintre cei ce practică asceza, fără nevoie trupească, ar dispreţui şi ar dezlega posturile cele transmise îndeobşte şi care se păzesc de Biserică, având acela şi mintea întreagă, să fie anatema“.
Canonul 19 al Sinodului Gangra
Celelalte posturi ale anului bisericesc au apărut mai târziu, din nevoia unei periodicităţi a ascezei şi a pocăinţei, ca nişte redute de apărare a identităţii creştine împotriva secularizării crescînde de-a lungul veacurilor. Despre Postul Crăciunului avem mărturii sporadice începînd din sec. V, şi abia în sec. XII s-a stabilit în forma actuală (15 noiembrie-24 decembrie), dimpreună cu Postul Adormirii Maicii Domnului (sau al Sfintei Cruci – 1-14 august) şi cu Postul Sf. Apostoli (sau al Rusaliilor, începînd la o săptămână după acestea şi mergînd pînă pe 28 iunie). Aceste 3 posturi sunt numite mici faţă de cel Mare, datorită duratei mai scurte şi a dezlegărilor mai dese, inclusiv la peşte.
După cum spune părintele Makarios Simonopetritul în magistrala carte Triodul explicat, regulile postului sunt un cadru general al vieţii ascetice de la care pornind fiecare îşi va putea găsi propriul său ritm de înaintare duhovnicească. Nu trebuie să ajungem sub tirania literei acestor reguli, ci să ne menţinem pe o cale a asceţilor, adică într-un antrenament zilnic de cultivare a valorilor Duhului.
La final propun o schemă de respectare a Postului:
1. zilele de post nu încep cu mâncare de post, ci cu rugăciune şi ajunare
2. a posti înseamnă nu doar a reduce calitatea meselor, ci şi numărul lor.
3. postul nu trebuie să devină o violenţă asupra corpului, dar nici un regim îmbelşugat şi lipsit de exigenţe.
4. pentru a posti ca la carte, avem nevoie de voinţă şi antrenare constantă, de aceea este important să avem o disciplină a mesei în orice zi a anului şi de o gradare a efortului în perioadele mari de post.
5. cele mai aspre zile de post sunt:
– cele din Săptămâna Patimilor (cu denii), culminând cu Vinerea şi Sâmbăta Mare;
– cele din prima săptămână a Postului Mare (cu Pavecerniţa Mare);
– miercurile (cu Vecernia Împărtăşirii) şi vinerile din perioadele de post;
– zile cu Priveghere * :
Ajunul Naşterii (24 dec.),
al Botezului Domnului (5 ian.),
al Sf. Petru şi Pavel (28 iun.),
al Schimbării la Faţă (5 aug.),
al Adormirii M.D. (14 aug.);
– Sărbători * :
Bunavestire (25 mar.)
Ziua Crucii (14 sep.)
Tăierea capului sf. Ioan Botezătorul (29 aug.)
* atunci când nu se suprapun zilelor de sâmbătă sau duminică
În aceste zile se cade să ajunăm pînă seara, luînd o masă cît mai uşoară (pâine şi verdeţuri) în jurul orei 17, ca apoi să participăm la slujbă. În zilele cu priveghere se împarte la sfîrşit pâine cu vin, binecuvîntate, după care nu se mai mănîncă nimic pînă la Liturghia Praznicului. În zilele cu Liturghie seara ( miercurile din săptămânile 2-6, Sfinţii 40 Mucenici, Bunavestire, Joia Mare) este de dorit organizarea de gustări sau agape, binevenite pentru a marca întîlnirea Învăţătorului cu ucenicii Săi.
6. în celelalte zile de post se mănîncă de 2 ori pe zi, la prânz şi seara, legume gătite; se poate bea şi un pahar de vin. Bine ar fi să ţinem cu asprime toate vinerile de peste an (cu excepţia celor cu sărbători sau cu harţi), pentru a ne obişnui cu ajunarea şi, de ce nu, pentru o purificare frecventă a organismului şi prevenirea bolilor societăţii de consum.
7. Micul dejun, ridicat de medicina contemporană la rangul de cea mai importantă masă a zilei, este un obicei alimentar destul de recent. Multe secole doar cei ce aveau de făcut eforturi fizice susţinute luau o gustare la începutul zilei.
8. Conform hotărîrilor Sf. Sinod, sunt scutiţi complet de post doar copii sub vârsta de 7 ani. Copii între 7 şi 12 ani, bătrânii peste 70 ani, femeile însărcinate şi lăuze precum şi cei bolnavi (de afecţiuni incompatibile cu postul) trebuie să ţină zilele de miercuri şi vineri de peste an, precum şi prima şi ultima săptămână a perioadelor de post, iar în celelate zile de post să se abţină de la carne. Oricine se află într-una din aceste categorii va cere scutirea parţială de post de la duhovnic şi va ţine cont de faptul că nimeni nu este scutit de postul sufletesc.
9. Pe durata postului soţii sunt datori să se abţină de la relaţii intime, după cuvîntul Apostolului: Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, ICor.VII,5
10. Pentru a ne simplifica viaţa şi a câştiga roadele Duhului, vom evita în posturi şi alte lucruri: privitul fără rost la televizor, discuţiile inutile, petrecerile şi distracţiile de tot felul.
Toate acestea par nespus de aspre celor care, animaţi de un oarecare sentiment religios, consideră că preocupările pur spirituale sunt mult mai importante decît aceste restricţii medievale. Pe de altă parte, nicicând nu au fost mai căutate dietele şi regimurile, terapiile naturiste şi teoriile alimentare de tot felul, adevăratul post al Bisericii fiind ignorat şi în duhul lui, dar şi în practica lui care a asigurat sănătatea a sute de generaţii de credincioşi. Să ne amintim însă că Adam a pierdut raiul “doar” din pricina neînfrînării la mâncare iar Domnul a spus: Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept. (Luca XVI, 10). Postul este mai întîi de toate un act de credinţă.
În Biserică, postul şi rugăciunea ne orientează nu spre performanţe ascetice sau spre uciderea trupului, ci spre “adevărata mâncare şi băutură.”(Ioan VI,55) Astfel întăriţi, vom putea străbate pustiul lepădării de felul lumesc de vieţuire, vom avea biruinţă în lupta cu patimile cele pierzătoare şi vom dobîndi dreptul de şedere în Ţara Făgăduinţei, spre care ne conduce acum nu Moise, ci cel care a zis:
Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. (Mt. XXVIII, 20)