Taina dialogului om-Dumnezeu.

Este o taina in sensul ca sarpele, adica diavolul, nu are acces la ea; el nu stie ce se afla in inima omului, salasul Duhului Sfant. De aceea roadele sfatului (canonului) pe care il primim la Sf. Spovedanie nu pot fi stricate de vrajmas, atata vreme cat nu purtam un dialog cu el.

Dialogul nu este fatis, desigur, ca doar n-o sa stam de vorba cu diavolul, constienti de prezenta lui! Dialogul acesta este ascuns, prin gandurile (ispitele) pe care le seamana vrajmasul:

“Oare e bine sa citesc psalmi?! Si asa nu inteleg mare lucru din ei… Parca 3 sunt prea multi… Sunt obosit in seara asta, lasa.. Ii spun maine…Sau in alta zi…”

Si ce vedem in Capitolul 3? Vedem ca Eva tocmai asta face: sta la sfat cu sarpele.

Fiind inca nedesavarsit, omul din Eden era ca un copil: inocent si naiv; nu stia sa discearna glasul strainului.

“Cel ce intra pe usa este pastorul oilor […] Oile asculta glasul Lui [..], merg dupa dupa el, caci cunosc glasul lui [..] Iar dupa strain nu vor merge […] pentru ca nu cunosc glasul strainilor […] Eu sunt pastorul cel bun” (Ioan, 10:1-5).

Auziti ce zice Hristos? Cei care asculta de Dumnezeu recunosc glasul vrajmasului si fug de el. Or, omul Edenului ce a facut? A ascultat vorba sarpelui, au crezut sarpelui mai mult decat lui Dumnezeu.

Dumnezeu le-a explicat de ce nu ar trebui sa manance din pomul cunostintei binelui si raului si i-a lasat sa aleaga, nu le-a incalcat libertatea. Dumnezeu nu a indraznit, in smerenia iubirii Lui, sa calce peste libertatea omului. Nu putea oare, daca vroia ca omul sa nu se atinga de pom, sa-l cocoate pe acesta la 3 metri de pamant; sau sa-l faca nevazut din ochii lor?! Dar Dumnezeu dorea un raspun de la om, un raspuns in libertate si in iubire..

Iar sarpele a profitat de aceasta si de naivitatea omului nedesavarsit, care nu s-a imbracat cu “armele lui Dumnezeu (printre care este si ascultarea) ca sa poata sta impotriva uneltirilor diavolului” (Efeseni 6:11).

Atunci omul s-a invoit, doborat fiind de  cele trei ispite prin care intra pacatul : “pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii” (1 Ioan 2:16), adica:  “rodul pomului este bun de mancat, placut ochilor la vedere si vrednic de dorit, pentru ca da stiinta”, a gandit Eva . Acestea sunt cele trei ispite prin care a trecut Hristos in pustia Carantaniei cand a fost ispitit de diavol: preschimbarea pietrelor in paine, frumusetea lumii pe care sa o stapaneasca si mandria cunoasterii Scripturilor (Luca, 4:1-14).

Toate sunt imbietoare prin natura lor, mai ales ultima, cunoasterea. Iar sarpele aici a lovit: “vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu” – gandul lui Lucifer si a cetei lui ingeresti, care au vrut sa fie mai presus de Dumnezeu, iar acum se razbuna pe cel iubit al lui Dumnezeu: omul.

Sfantul Ioan Scararul aseaza mandria in “topul” pacatelor: este prima meteahna in manifestarile omului si ultima de doborat pe scara despatimirii.

Sa avem mare grija sa nu intram si noi in top!

Ana I.