“După chipul şi asemănarea Sa i-a făcut; bărbat şi femeie i-a făcut.”

Una din cele mai uimitoare afirmaţii ale Bibliei, în faţa cărora distincţiile noastre între material şi spiritual nu mai funcţionează. Ştim cu toţii că sufletul este după chipul lui Dumnezeu, trupul nu prea ar avea cum, darmite bărbatul şi femeia în realitatea lor corporală, expusă (naked) fără reţineri la intrarea în multe biserici.

Chipul divin se cere înţeles în lumina iubirii creatoare pe care ne-a chemat s-o trăim. Comuniunea dintre bărbat şi femeie este cea dintâi taină prin care, cu mult înainte de Legământ şi de venirea Harului, Dumnezeu şi-a crescut fii pe calea iubirii. Conform Evangheliei după Luca, iubirea dintre Adam şi Eva şi urmaşii lor a constituit pilonul uman prin care  venit în lume Mântuitorul nostru.

Legământul lui Hristos cu umanitatea şi cu fiecare om în parte îmbraca adeseori în Scriptură veşmântul strălucitor al nunţii, model al deplinei intimităţi. De aceea, : “în viziunea Bisericii, sexualitatea nu este doar şi nici în primul rând o ispită. Înainte de toate, ea rezumă una din temele fundamentale ale vieţii omului. Diferenţa este următoarea: dacă ispitele se cer a fi ocolite, temele, dimpotrivă, suntem somaţi să ni le facem. Ceea ce nu este asumat nu este vindecat. ” (monahul Daniel Cornea, Sexualitatea, o privire din tinda Bisericii, ed. Christiana 2004)

Cum ne putem asuma sexualitatea dpdv creştin, într-o lume în care iubirea este dumnezeu şi ca atare justifică orice comportament şi face din căutarea plăcerii scopul principal ? Prin curaţie (castitate), înţeleasă ca integrarea a erosului la nivelul persoanei.

Vi se pare o definiţie abstractă ? Adam a mâncat de dragul poftei (eros), şi nu de dragul Ziditorului Său. Instinctele sale, netocmite şi goale, n-au aşteptat să crească la adevarata lor valoare, să fie educate de către Învăţător, ci s-au cerut pe loc satisfacute iar voinţa a consimţit. Aceasta a fost căderea, iar omul s-a trezit gol în trupul său, divizat în persoana sa.

Curăţia este cea care respectă limitele puse erosului nostru de revelaţia personală a Fiului. Aceste limite constituie un post pe care Hristos ne învaţă să-l interiorizăm neîncetat ca el să devină o cale spre bucurie în Domnul, iar nu spre frustrare personală.

Abţinerea totală de la relaţii sexuale înaintea căsătoriei este o limita pe care nu numai creştinătatea, ci majoritatea culturilor tradiţionale au respectat-o. La fel şi generozitatea aducerii copiilor pe lume, numită de creştini procreaţia, deoarece omul este asociat planului creator divin. La fel şi fidelitatea conjugală, bazată în creştinism pe iubirea unică a Domnului Iisus pentru fiecare om în parte.

În ultimii 80 de ani toate aceste 3 limite au fost încălcate cu o frenezie fără precedent iar profanarea valorilor familiale (abstinenţă, fidelitate, procreere) a devenit o normă socială care marginalizează pe oponenţi fără menajamente, în numele progresului care distruge orice limită considerându-o tabu şi valoare desuetă. Toate aceste atacuri ale necurăţiei nu ar fi putut distruge familia creştină dacă nu ar fi găsit o portiţă ştiinţifică: CONTRACEPŢIA.