Biserica noastră se străduieşte să propună un stil creştinesc de viaţă tuturor celor care îşi desfăşoara viaţa şi activitatea în cadrul Universităţii. Acţiunile noastre nu se reduc doar la latura strict spirituală, ci căutam să venim şi prin soluţii practice în întâmpinarea celor care îl caută pe Dumnezeu.

În ultimii ani am reuşit, prin efortul comun al celor ataşaţi de această biserică, să organizăm câte o masă festivă în fiecare duminică şi zi de sărbătoare, după Sfânta Liturghie. Această masă a iubirii (în limbaj bisericesc – agapă) nu are neapărat un caracter social, urmărind în primul rând o mai bună cunoaştere şi apropiere sufletească între cei care frecventează slujbele bisericii noastre. De fiecare dată primim la masă între 40 şi 70 de persoane, în mare majoritate studenţi, într-o atmosferă care devine tot mai familială. Tinerii apreciază mult această întâlnire duminicală şi mulţi dintre ei susţin, prin rotaţie, ca voluntari, prepararea şi servirea mesei. Fondurile pentru alimente provin din cutia milei şi, în pofida bazei materiale modeste, suntem cu toţii multumiţi să putem restaura această tradiţie creştină primară.

agape (ἀγάπη) provine din limba greacă şi înseamnă dragoste, iubire; nu în sensul de iubire patimaşă, nici tandră nici care provine din înclinaţii directe către cineva, ci din convingeri; agape presupune o alegere.. De aceea sfinţii părinţii folosesc cu precădere în scrierile lor sensul agape în cuvântările despre iubirea manifestată faţă de Dumnezeu şi semen, iubirea libertăţii spirituale superioare.

ἀγάπη semnifică o iubire care alege şi care se manifestă ca un act al voinţei. Ea înseamnă abandon şi negare de sine în favoarea şi de dragul celui iubit, este o dragoste sacrificială, ea nu se manifestă prin trăsături omeneşti şi contingente, ci dumnezeieşti şi absolute.

Iubirea a determinat modul de viaţă personală şi colectivă a creştinilor. Expresia cea mai înaltă a iubirii creştine sunt mesele comune, numite „agape” care aveau loc înainte sau în legătură cu liturghia, dar separate de aceasta, care culminează cu un consum mistic, chiar tainic, al Preacuratului Trup şi al Preacinstitului Sînge.

Ideea de manifestare a iubirii, a prieteniei, a devotamentului şi alegerii printr-o masă comună (ospăţ, banchet) se regăseşte în cultura şi tradiţia vechilor civilizaţii (asiriană, egipteană, greacă, romană, civilizaţiile Orientului Îndepărtat); se demonstră acceptarea împaratului ca zeu prin participarea la banchetul organizat de acesta, se arată participarea la bucuria superiorilor, rudelor, prietenilor, cunoscuţilor (nuntă, naştere, avansare în grad, etc.) prin alăturarea la ospeţele acestora.

Aceeaşi idee se întâlneşte şi la evrei; Moise instituie sărbătorirea Pesah-ului (Paştele) printr-o masă în mijlocul familiei şi prietenilor.

De altfel, Însuşi Hristos se foloseşte de mesele comune pentru a propovădui Evanghelia, iar majoritatea pildelor Sale au ca eveniment central ospăţul – masa de la nunta fiului de împărat (Matei, 22), cina cea mare a stăpânului (Luca, 14), masa întinsă fiului risipitor de către tatal acestuia (Luca , 15) – toate acestea culminând cu Cina cea de Taină – instituirea Sf Euharistii, prin care accedem la trăirea Împărăţiei lui Dumnezeu: “Şi Eu vă rânduiesc vouă Împărăţie, precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea” (Luca 22, 29-30)

Continuând tradiţia apostolică, în fiecare Duminică, după Sfânta Liturghie ne manifestăm prietenia şi iubirea printr-o masă pregatită tot de membrii comunităţii. Aceste mese comune sunt un liant puternic în viaţa comunităţii; faptul că pregătim împreună masa, că împărţim aceeaşi mâncare, că stăm unii lângă alţii împărtăşindu-ne gândurile, chiar şi cele mai banale, că spunem rugăciunea de înainte şi după masă împreună, toate acestea ne descoperă sufletul aproapelui, chipul lui Dumnezeu din el, şi ne descoperim şi pe noi înşine – “dăruind vei dobândi”!